Gala excelenței în educație

Elevii Carasevici Andreii (clasa a XI-a) și Bereșoae Eduard (clasa a X-a) au fost premiați în cadrul Galei Excelenței, ediția a VII-a, desfășurată joi, 22 noiembrie 2018, în sala de festivități a Universități de Agronomie din Iași. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Iași, în parteneriat cu principalele instituții administrative ale județului.

În urma rezultatelor frumoase obținute la Olimpiada Națională de Religie, cultul catolic, desfășurată în luna aprilie la București, la care cei doi au fost premianți (Andrei Carasevici – premiul I, Eduard Bereșoaie – Mențiune), cei doi au fost acum apreciați de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Iași. Elevii au fost coordonați de pr. prof. Petru-Sebastian Tamaș și de pr. prof. Claudiu Robu.

Evenimentul a devenit deja o tradiție și se bucură de susținerea Primăriei Iași, a Prefecturii și Consiliului Județean, precum și de sprijinul financiar al multor agenți economici din Județul Iași. Între invitați, s-a aflat și domna prof. dr. Camelia Gavrilă, în prezent reponsabil în Camera Deputaților pentru Comisia de Învățământ, ea fiind cea care a inițiat această gală. Au participat primari, consilieri, oameni de afaceri, directori, profesori și, bineînțeles, cei mai buni elevi. Au fost acordate premii și distincții pentru rezultatele obținute la olimpiadele școlare naționale și internaționale, în acest an, în total aproximativ 450 de premii.

În cuvântul ținut cu această ocazie, doamna inspector școlar general, prof. dr. Genoveva-Aurelia Farcaș, a ținut să sublinieze cât este de important ca elevii să fie susținuți în pregătirea lor și i-a felicitat pe aceștia pentru devotament și perseverență. Elevii sunt viitorul societății. Grija față de ei arată grija față de viitor.

Eduard Bereșoae

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × three =