Liceul Pedagogic

   Contextul istoric determinant pentru înființarea școlilor normale preparandale pentru pregătirea învățătorilor a fost constiuit mai ales de pătrunderea ideilor iluministe întâi în Transilvania, iar apoi în Moldova şi Ţara Românească. Dintre toate obiectivele iluminismului, în mod deosebit interesează atenția pe care a acordat-o învățământului primar și răspândirii științei de carte în rândul maselor populare, ca prim pas în construirea unei școli naționale care să corespundă nevoii de cultură a maselor. Dacă Transilvania și Banatul și-au dezvoltat învățământul sub influența Imperiului austriac cu aproximativ un veac înainte, în Moldova, o întâmplare fericită a fost apariția lui Gheorghe Asachi, un tânăr cu o temeinică pregătire culturală dobândită la Lemberg, Viena și Roma. Activitatea sa de organizator și îndrumător al școlilor naționale din Moldova începe cu înființarea în 1828, la mănăstirea Trei Ierarhi, a trei școli. Regulamentul organic ducând la înființarea unor școli ținutale în Moldova, era nevoie și de pregătirea învățătorilor la Trei Ierarhi.

     În 1851 s-a desființat regulamentul cunoscut sub numele de „Așezământul pentru organizarea învățăturii publice din principatul Moldovei” care scola-normala-vasile-lupu-iasi-istoricprevedea înființarea de școli publice în orașe și sate, și de asemenea, prevedea înființarea  unui curs de pedagogie cu durata de un an la Școala Primară Vasiliană de la mănăstirea Trei Ierarhi, unde se va organiza și un internat pentru tinerii meniți a ajunge învățători sătești. Preocupările pentru înființarea școlii preparandale încep din 1853, iar în martie 1854 se întocmește „Proiectul pentru înființarea Institutului preparandal”, proiect care va fi pus în aplicare abia în 1855.

     La 15 decembrie 1855 lua astfel ființă prima școală de pregătire a învățătorilor din cele două țări românești aflate încă sub suzeranitate turcească, moment istoric al organizării învățământului normal și primar pe baze științifice. Din acest moment, Iașul și Moldova vor îndeplini un rol esențial în pregătirea unitară a învățătorilor din țara noastră, școala preparandală de la Iași constituind ulterior model de organizare pentru celelalte școli pedagogice din Moldova și Țara Românească.

     Primul director al școlii a fost Anton Velini, absolvent al Gimnaziului Vasilian (ulterior Liceul Național) și doctor în filosofie, titlu obținut la Universitatea din Viena. El a condus Școala primară de la Trei Ierarhi, Școala Preparandală și Internatul preparanzilor până în anul 1863. Tinerii recomandați să urmeze școala preparandală trebuiau să fie fii de preoți, dascăli sau alți săteni în vârstă de 17 ani și cu „certificat de moralitate iscălit” de preotul și proprietarul locului (boierul).

     Prima denumire a școlii a fost aceea de Școală Preparandală. Aflată în pericol de desființare în 1863 deoarece rolul său nu era înțeles nici de public nici de autorități, școala a fost preluată la conducere de Titu Maiorescu, director al Gimnaziului central (Liceul Național) și rector al Universității, care a intuit importanța formării învățătorilor pentru dezvoltarea învățământului, mai ales rural. Titu Maiorescu a utilizat pentru prima dată denumirea de Școală normală în sensul de școală pregătitoare pentru învățători. El a propus numele școlii, iar mai târziu domnitorul Alexandru Ioan Cuza a admis ca școala să fie numită Institutul lui Vasile Lupu. Ulterior, numele de Institutul normal Vasile Lupu s-a păstrat până în  1890 când s-a statornicit cel de Școala Normală „Vasile Lupu”. Denumirea de Școala Normală „Vasile Lupu” a fost înlocuită din 1948 cu cea de Liceul Pedagogic „V. Lupu”, și ca rezultat al eforturilor neîntrerupte ale învățătorilor din prima jumătate a secolului al XX-lea pentru ridicarea școlilor normale la nivelul de cultură al liceelor și pentru accederea la cultura universitară. În anul 1993 s-a revenit la numele inițial de Școala Normală „Vasile Lupu”, în semn de recunoaștere  față de contribuția pe care a avut-o instituția la dezvoltarea învățământului pedagogic și primar din țara noastră. Asupra serviciilor pe care le-a adus Titu Maiorescu Școlii Normale „Vasile Lupu” și învățământului vom reveni ulterior, în capitolul specific. Cu certitudine, el rămâne fondatorul care a creionat cu mare rigoare și precizie fizionomia Școlii Normale „Vasile Lupu”.

     În anul 1868 a fost înlocuit la conducerea școlii de către Grigore Petrovanu. Acesta a condus școala între 1868-1869 și, ulterior, între 1876-1877. A urmat Mihail Ianculescu între 1869-1874, când durata studiilor la Școala Normală era deja de 3 ani, la propunerea ministrului Titu Maiorescu. Începând cu 1874 până în 1876 la conducerea școlii a fost junimistul Samson Bodnărescu.

     Cel mai însemnat director de la Maiorescu până la Constantin Meissner a fost Petru Cujbă. El a condus Școala Normală „Vasile Lupu” între anii 1877-1886. Cele mai importante probleme pe care le-a statornicit, deși fuseseră provocări și pentru înaintașii săi, au fost cele legate de disciplinele ce se predau în Școala Normală, dintre care cele mai însemnate în formarea învățătorilor erau pedagogia și limba și literatura română. Petre Cujbă a fost cel care poate fi considerat întemeietorul școlii de aplicație, deși ideea fusese avansată de Anton Velini cât și de Titu Maiorescu, practica pedagogică fiind legiferată abia în 1876. De asemenea, Petre Cujbă este cel care s-a preocupat de un nou local propriu al școlii, deoarece cel în care funcționa devenise neîncăpător. Dacă până în 1881 corpul profesoral era nestatornic, constituit mai ales din suplinitori, școala depășea acest moment formându-și deja un corp profesoral stabil, alcătuit din oameni cu temeinică pregătire, personalități culturale, puternic devotați școlii și elevilor. În felul acesta se instituia la Școala Normală o atmosferă de aleasă spiritualitate și o tradiție de dezbatere academică a tuturor chestiunilor importante ce priveau școala și învățământul.

     În 1886 la conducerea școlii vine Constantin Meissner care, prin modul cum a înțeles să organizeze școala, a reușit să o plaseze pe primul loc în învățământul secundar din România. De remarcat este faptul că aproape toți directorii Școlii Normale predau pedagogia și fuseseră școliți la cele mai înaintate universități din Europa apuseană a vremii. Continuând demersurile începute de Petre Cujbă pentru un nou local, în 1891, sub conducerea lui Constantin Meissner, s-a concretizat stabilirea școlii în localul în care se află și astăzi. Amplasarea școlii în fosta fermă Pester care dispunea de plantații de pomi, de vie și pădure a permis Școlii Normale să-și formeze elevii în direcția unei agriculturi teoretice și practice, înaintea altor școli normale din țară și înainte ca ministrul Spiru Haret să legifereze acest aspect în formarea învățătorilor.

     Dintre personalitățile care se aflau în această perioadă între slujitorii Școlii Normale se cuvine să amintim pe profesorul de limba română – Gheorghe Ghibănescu, profesorul de  matematică I.V. Praja, pe Grigore Buțureanu, profesor de istorie, pe Gheorghe Apostolescu-profesorul de științe naturale care a amenajat aleea Copou cu puieți din pepiniera Școlii Normale și a amenajat cimitirul Eternitatea, Timofti Popovici-pedagog pentru limba germană. Au urmat la conducerea școlii Emanoil Călinescu (1892 – 1896), apoi Gheorghe Ghibănescu (1893 – 1896), precum și marele profesor de matematică Ioan V. Praja, pentru câteva luni.

     Când Ioan V. Praja gira direcţia şcolii, ministru era Petru Poni. Acesta şi-a legat numele și de dorinţa de a unifica școala primară, dar și de interesul deosebit pe care l-a acordat pregătirii învățătorilor, fapt ce a determinat insistența acestuia în a-l aduce director la Școala Normală pe Ioan Mitru, absolvent al Facultății de litere și filosofie din Iași, personalitate cu o temeinică pregătire pedagogică și o cultură filosofică, istorică și literară. Venit la conducerea școlii în 1896 și cu sprijinul ulterior al ministrului Spiru Haret, a realizat numai în patru ani lucrările de transformare a localului școlii, care au făcut din Institutul Vasilian una dintre cele mai frumoase și bine organizate  școli normale din Europa. Localul şi întreg ansamblul de anexe, grădina, parcurile, aleile și pepinierele, erau elementele care au impresionat cel mai mult pe orice vizitator.

     Elementele fundamentale pe care s-a dezvoltat școala au fost, pe de o parte, prezența la conducerea ei a unor personalități culturale cu o temeinică pregătire pedagogică animați de crezul că învățătorul format la Şcoala Normală trebuie să aibă o înaltă etică profesională și să fie conștient de misiunea importantă pe care o are de îndeplinit, iar pe de altă, parte grija și libertatea acestor directori de a-şi atrage în școală cei mai buni profesori ai vremii. Acest lucru a fost posibil și datorită miniștrilor instrucțiunii care au cunoscut rolul Școlii Normale în dezvoltarea învățământului public primar unitar și, în consecință, au făcut tot ce era posibil pentru a o susține (Titu Maiorescu, Petru Poni, Spiru Haret).

     În timpul directoratului lui Ioan Mitru, până la primul război mondial, se regăsesc în corpul profesoral nume de mare rezonanță pentru cultura română, nume pe care puține școli au avut șansa să le scrie în cartea istoriei lor: Gheorghe Ghibănescu, Mihai Carp, Octav Botez, Emil Panaitescu la limba română, Constantin Meissner, Ioan Mitru, Vasile Todicescu la pedagogie, Teodor Crivăț, Ștefan Popescu, Valeriu Alaci la matematică, Gheorghe Apostolescu, Dimitrie Cădere, Petru Bogdan la științe naturale, Constantin N. Ionescu, Constantin Baciu și Dimitrie Ionescu la muzică și caligrafie, Vasile A. Gheorghiță la lucru manual. Pentru calitatea pregătirii culturale și experiența didactică pe care o demonstrau profesorii și directorii Școlii Normale „Vasile Lupu” au fost de cele mai multe ori aleşi să ocupe funcţii de răspundere, fie în Ministerul Instrucţiunii, fie în conducerea regională a învăţământului.

     La Şcoala Normală „Vasile Lupu” n-a încetat o clipă să fie adusă în atenţie problema naţională prin conferinţe, serbări, festivaluri şi manifestări naţional-patriotice , dar mai eles prin contactul cu marile personalităţi ale culturii româneşti şi, în special, cu marii luptători pentru unitate naţională din ţinuturile asuprite: I. Simionescu, Dr. C. I. Parhon, N. Iorga, S. Mehedinţi, O. Goga; ei au vizitat şcoala şi au vorbit elevilor. În războiul pentru unitatea noastră naţională mulţi absolvenţi ai şcolii au cazut vitejeşte pe câmpul de luptă, iar cei care s-au întors au adus cele mai înalte distincţii militare.

     Directorul Ioan Mitru a conceput învăţătorul ca pe un apostol care s-a întors în satul său să culturalizeze şi să ridice masele la o viaţă mai bună. Chiar dacă modelul de învăţător nu mai corespunde întru totul societăţii în care trăim, mai mult ca oricând acestuia îi trebuie aceeaşi dăruire, acelaşi crez social şi, mai ales, dragostea pentru copii şi respectul pentru valorile autentic româneşti. Prin Ioan Mitru, Şcoala Normală „Vasile Lupu” a dobândit un prestigiu de netăgăduit. Când s-a realizat primul congres al profesorilor din şcolile normale din ţara noastră, dezbaterile au avut loc la Şcoala Normală „V. Lupu” , iar revista Şcoala Normală pe care congresul a editat-o cu scopul ca profesorii şcolilor normale să-şi aibă organismul propriu de publicitate, a avut sediul redacţional la Iaşi.

     În 1919, Ioan Mitru a fost numit inspector general în Ministerul Instrucţiunii Publice, iar la conducerea şcolii a venit Vasile Todicescu, profesorul de pedagogie tânăr care a introdus în Şcoala Normală „V. Lupu” spiritul nou al pedagogiei apusene, precum şi bazele pedagogiei experimentale. De numele lui, se leagă, de asemenea, propaganda culturală realizată în scopul desăvârşirii unirii şi a unificării culturii, propagandă care a început chiar în primii ani după unirea cea mare. În această acţiune, un rol important l-au avut învăţătorii de frunte, proveniţi din Şcoala Normală „V.Lupu”,care făceau parte din echipele instituite de Ministerul Instrucţiunii şi trimise în ţinuturile eliberate. De asemenea, elevii Şcolii Normale au participat la manifestările culturale ale Ateneului Tătăraşi de promovare a legăturii puternice care există între românii de pretutindeni şi mai ales dintre românii din Moldova şi Ardeal.

     Directorul Vasile Todicescu a introdus la Şcoala Normală portul popular tradiţional şi solemnitatea prezentării acestuia la toate evenimentele naţionale. Sunt de remarcat cel puţin două momente rămase în analele instituţiei care fac referire la modul cum erau apreciate valorile culturii naţionale în Şcoala Normală.

     În 1921 mareşalul Badoglio, ca reprezentant al Italiei, a venit la Iaşi în vederea decorării oraşului pentru sacrificiile din timpul războiului. Cu această ocazie a vizitat Şcoala Normală „V. Lupu”. A fost primit de către director, profesori şi elevi îmbrăcaţi în costume naţionale. Un program artistic, dansuri naţionale şi vizitarea şcolii au produs o puternică impresie asupra mareşalului, care rămânând profund mişcat de buna organizare a acestei exemplare şcoli, nu s-a putut opri să nu declare: „O astfel de şcoală, în care se creşte în specificul naţional viitorul învăţător, ar face cinste şi ţării mele”. (Ziarul Moldova, 1943)

     În octombrie 1922 şcoala este vizitată de Nicolae Iorga însoţit de o delegaţie de profesori şi studenţi de la Sorbona. Iată ce scrie istoricul în ziarul „Solia” din 1922: „ După ce am vizitat cu prietenii privelişti care dezonorează Iaşul a fost pentru toţi o mângâiere şi pentru mine o uşurare cercetarea Şcolii Normale de învăţători. Numai o bună chibzuinţă de la început şi o serie de directori cu cele mai înalte calităţi au putut să deie şcolii strălucita ei înfăţişare de astăzi. Nici un lux, nici o trufie exterioară …ci o gospodărire exemplară. Pădure, ogoare, vie .. nu era un singur lucru care să nu fie la locul lui. Aspectul însuşi al şcolarilor, pe care-i conduce părinteşte domnul Todicescu, spune câtă muncă fericită este aici. „A învăţat destul şcoală de la politică. Oare ce ar fi dacă şi politica …ar învăţa de la această şcoală?”

     După Vasile Todicescu, la conducerea şcolii va veni Gheorghe Mitru, fratele lui Ioan Mitru, care a condus şcoala în două rânduri, dar pentru puţin timp (1925/1926 şi în 1928).

     O altă perioadă notabilă a fost cea în care a urmat la conducere profesorul Ştefan Bârsănescu. Şcoala Normală „V. Lupu” s-a bucurat prima de activitatea didactică şi culturală bogată şi variată pe care a desfăşurat-o profesorul Bârsănescu, influenţând atât dezvoltarea învăţământului primar, iar ulterior a întregului învăţământ românesc. Deşi a condus şcoala timp de aproape doi ani, a reluat cele mai importante tradiţii frumoase iniţiate de magiştri directori ai şcolii: a reeditat anuarul, a reintrodus conferinţele pedagogice pe temele celor mai presante probleme ale învăţământului pedagogic, a introdus durata orei de 50 de minute (durată generalizată ulterior în toate şcolile de grad superior, valabilă şi astăzi). Profesorului Ştefan Bârsănescu i se datorează şi introducerea cursului de filosofie în planul de învăţământ al şcolilor normale şi al liceelor. Tot profesorul Bârsănescu a creat Şcoala Normală Superioară ca un nivel de pregătire academică, considerând că liceul pedagogic asigură o cultură generală şi de specialitate care nu poate fi suficientă timp de 3 de ani pentru învăţător. De aceea a propus şi formele concrete de perfecţionare a învăţătorilor care, deşi ar fi trebuit să fie în obligaţia statului, au fost desfăşurate la iniţiativa asociaţiei învăţătorilor, fiind legiferate abia mult mai târziu.

     După plecarea lui Vasile Todicescu de la conducerea şcolii au urmat foarte dese schimbări de directori şi profesori la Şcoala Normală „V. Lupu” ceea ce a afectat bunul mers al şcolii. După Ştefan Bârsănescu, au urmat Mihai Botez (1928-1929), Titus Hotnog (1929-1933), Vasile Harea (1933), Valeriu Buţureanu (1933-1935), Constantin Velicu (1935-1936 şi 1938), Gheorghe Conicescu (1937-1938), Vasile Petrovanu (1938-1941).

     Din toată perioada de existenţă de la 1855 şi până în 1944, Şcoala Normală „V. Lupu” a atins cel mai înalt nivel de organizare, realizare şi concepţie.

     Vasile Petrovanu vine la conducerea şcolii în 1938 şi contribuie în mare măsură la dezvoltarea şcolii cu sprijinul ministrului Petre Andrei. Noua lege a învăţământului din 1939 a introdus secţiile agricolă şi tehnică în pregătirea învăţătorilor, iar ministrul Petre Andrei a înfiinţat prima dată aceste secţii la Şcoala Normală „V. Lupu” din Iaşi: „A fost aleasă Şcoala Normală „V. Lupu” pentru că această şcoală are o tradiţie recunoscută, cu reputaţia de a fi cea mai bună şcoală din Peninsula Balcanică. Apoi, corpul didactic select, în frunte cu valorosul ei director, domnul profesor Vasile Petrovanu, este o garanţie că, şi în direcţia practică, viitorii învăţători vor fi cât se poate de bine pregătiţi.” (Vremea şcolii, 1939).

     Când Şcoala Normală „V. Lupu” ajunsese la apogeu, cel de-al doilea razboi mondial i-a adus dezastrul. În anul 1943 lumea începea să evacueze Iaşul. Pentru Şcoala Normală „V. Lupu” s-a fixat loc de refugiu Şcoala Normală din Craiova. Localul şcolii a fost distrus în întregime, din biblioteca şcolii au fost distruse sau au dispărut colecţiile de cărţi rare, în mare parte donaţii ale directorilor Titu Maiorescu, Constantin Meissner, Ioan Mitru şi prof. univ. Ioan Simionescu. Tablourile în ulei, opera pictorului Octav Băncilă au fost distruse. Cu toate acestea, instituția și-a urmat cursul firesc pentru o instituție de referință pentru învățământul ieșean și românesc, purtându-și cu modestie și distincție faima.

     Dacă până în 1989 Școala Normală „Vasile Lupu” și-a îndeplinit constant rolul de instituție responsabilă de formarea inițială și continuă a cadrelor didactice pentru învățământul preșcolar și primar, anul 1990 a fost anul de grație care a adus o continuă luptă pentru o nouă identitate, creionată de repetatele reforme ale învățământului românesc.

   Mai multe detalii și informații găsiți pe site-ul:  http://www.scoalanormala-vasilelupu.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − 8 =