Mica Biblie 04: Abraham, părintele credinţei

Timpul patriarhilor (1850-1300 î.C.)

11. Chemarea lui Abraham: Gen 11,26-12,20

Pe timpul când a început idolatria, trăia în oraşul Ur din Caldeea un urmaş al lui Sem, cu numele Abraham. El era om drept. Dumnezeu l‑a ales, pentru ca, prin el şi prin urmaşii lui, să păstreze şi să răspândească credinţa cea adevărată şi speranţa în Mântuitorul promis. Împreună cu tatăl său, Abraham a plecat din Urul Caldeei, spre a se duce în ţara Canaan. Ajungând la Haran, s‑au stabilit acolo.

Domnul i‑a zis lui Abraham: „Ieşi din ţara ta, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi mergi în ţara pe care ţi‑o voi arăta. Şi voi face din tine un popor mare şi te voi binecuvânta. Şi în tine vor fi binecuvântate toate neamurile pământului”. Abraham a plecat precum îi poruncise Domnul şi a mers în ţara Canaan împreună cu soţia sa, Sara, cu nepotul său, Lot, cu servitorii şi cu turmele sale. Când a ajuns acolo, Abraham era de şaptezeci şi cinci de ani (pe la anul 1850 î.C.).

Abraham a străbătut ţara până la Sihem. Aici i s‑a arătat Domnul şi i‑a zis: „Ţara aceasta o voi da urmaşilor tăi”. Şi a ridicat acolo un altar Domnului. Ţara aceasta s‑a numit de atunci „Pământul Făgăduinţei” sau „Ţara Promisă”, fiindcă Dumnezeu i‑a promis‑o lui Abraham.

De reţinut:

Ieşi din ţara ta, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi mergi în ţara pe care ţi‑o voi arăta. i voi face din tine un popor mare şi te voi binecuvânta. i în tine vor fi binecuvântate toate neamurile pământului (Gen ş2,ş-2).

Prin credinţă Abraham a ascultat atunci când a fost chemat să plece spre un ţinut pe care avea să-l primească drept moÕtenire Õi a plecat fără să Õtie unde merge (Evr şş,8).

12. Spiritul de pace şi iubirea faţă de aproapele a lui Abraham. Jertfa lui Melchisedec: Gen 13-14

Abraham avea mulţi servitori şi servitoare, cămile, măgari, vite şi oi. Dar şi Lot era bogat în turme. Nemaiajungându‑le la amândoi locul de păşune, s‑a iscat o ceartă între păstorii lui Abraham şi cei ai lui Lot.

De aceea, Abraham i‑a zis lui Lot: „Să nu fie ceartă între mine şi tine, între păstorii mei şi ai tăi, căci doar fraţi suntem! Iată, toată ţara este înaintea ta, desparte‑te, te rog, de mine! Dacă te duci tu la stânga, eu rămân la dreapta; dacă vrei să rămâi tu la dreapta, atunci eu apuc spre stânga”. Lot şi-a ales ţinutul cel frumos şi bogat în apă de lângă Iordan. El s‑a despărţit de Abraham şi a locuit în Sodoma.

Câtva timp după aceea, nişte regi străini au năvălit în ţinutul acela. Ei au jefuit cetăţile Sodoma şi Gomora, i‑au făcut robi pe Lot şi ai lui şi l‑au luat cu sine cu toată averea lui. Abraham a auzit de aceasta şi, cu cei trei sute optsprezece servitori ai săi, i‑a urmărit îndată pe acei regi, a năvălit asupra lor noaptea, pe neaşteptate, i‑a bătut, l‑a eliberat pe Lot şi a luat înapoi toate prăzile.

Pe când se întorcea Abraham de la luptă, i‑a ieşit în cale Melchisedec. Acesta era regele Salemului şi preotul Dumnezeului celui preaînalt.

El a jertfit pâine şi vin, l‑a binecuvântat pe Abraham şi i‑a zis: „Binecuvântat să fie Abraham de Dumnezeul cel preaînalt, care a creat cerul şi pământul! Binecuvântat să fie Dumnezeu cel preaînalt, care i‑a dat pe duşmani în mâinile tale!” Şi regele Sodomei a ieşit în întâmpinarea lui Abraham. El i-a zis lui Abraham: „Dă‑mi oamenii pe care i‑ai eliberat şi ţine‑ţi prada ce ai luat‑o”. Abraham, însă, şi‑a ridicat mâna spre cer şi a zis: „Nu voi lua nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să nu zici: „Eu l‑am îmbogăţit pe Abraham”, dar oamenii care au fost cu mine să‑şi ia partea lor”.

De reţinut:

Şi l-a binecuvântat Melchisedec pe Abraham: Binecuvântat să fie Abraham de Dumnezeul cel preaînalt, care a creat cerul şi pământul! Binecuvântat să fie Dumnezeu cel preaînalt, care i‑a dat pe duşmani în mâinile tale! (Gen 14,19-20).

Melchisedec este o figură simbolică a lui Isus Cristos, jertfa sa este o prefigurare a sfintei Liturghii.

13. Credinţa şi ospitalitatea lui Abraham: Gen 15; 17; 18

După câtva timp Dumnezeu i‑a zis lui Abraham: „Nu te teme, eu sunt ocrotitorul tău şi răsplata ta cea mare”. Şi Dumnezeu l‑a dus noaptea afară şi i‑a zis: „Priveşte cerul şi numără stelele, dacă poţi. Aşa de numeroşi vor fi urmaşii tăi”. Abraham a crezut ce a spus Dumnezeu şi Dumnezeu a fost mulţumit de aceasta.

Când Abraham era de 99 de ani, i s‑a arătat iarăşi Domnul şi i‑a zis: „Eu sunt Dumnezeul tău atotputernic, umblă înaintea mea şi fii desăvârşit. Voi pune legământ între mine şi tine. Eu voi fi cu tine şi cu urmaşii tăi, dar voi să‑mi slujiţi mie, Dumnezeul vostru. Ca semn al acestui legământ, va fi tăiat împrejur fiecare băiat, la opt zile. Sara, femeia ta, va avea un fiu pe care‑l vei numi Isaac”.

După aceea, Domnul i s‑a arătat din nou lui Abraham. Într‑o zi, Abraham şedea în faţa cortului său, la umbra unui copac. Era tocmai la amiază şi era foarte cald. Ridicându‑şi ochii, a văzut trei bărbaţi în apropiere. Abraham a alergat în întâmpinarea lor, s‑a plecat spre pământ şi a zis: „Doamne, dacă am aflat har înaintea ta, nu trece prin faţa cortului meu fără a te opri! Odihniţi‑vă aici, sub copac, eu voi aduce apă să vă spălaţi picioarele; voi aduce şi pâine, ca să vă întăriţi puterile. După aceea, vă veţi vedea de drum”. Ei i‑au răspuns: „Fă cum ai spus”.

Abraham a alergat în cort şi i-a zis Sarei: „Fă repede turte de făină albă”. El însuşi s-a dus la vite, a ales viţelul cel mai bun şi l-a dat unei slugi ca să‑l gătească, apoi a adus unt şi lapte şi viţelul gătit. Pe când cei trei mâncau, Abraham stătea lângă ei, ca să‑i servească. După ce au mâncat, unul dintre ei i‑a zis: „La anul pe vremea aceasta, mă voi întoarce şi atunci Sara va avea un fiu”. Astfel a cunoscut Abraham că l‑a găzduit pe însuşi Domnul, sub chipul unui străin, însoţit de doi îngeri.

De reţinut:

Doamne, dacă am aflat har înaintea ta, nu trece prin faţa cortului meu fără a te opri! Odihniţi‑vă aici, sub copac, eu voi aduce apă să vă spălaţi picioarele; voi aduce şi pâine, ca să vă întăriţi puterile (Gen ş8,3-5).

Oferă-i aproapelui tău din tot ceea ce ai!

14. Rugăciunea lui Abraham. Nimicirea Sodomei şi a Gomorei: Gen 18,16‑33; 19,1‑29

Bărbaţii aceia s‑au sculat să plece, îndreptându‑şi ochii spre Sodoma. Abraham mergea cu ei ca să‑i petreacă. Domnul i‑a zis: „Păcatul Sodomei şi al Gomorei s‑a făcut prea greu şi strigă la cer, cerând pedeapsă”. Cei doi îngeri au apucat spre Sodoma, dar Abraham mai stătea înaintea Domnului, s‑a apropiat de el şi i‑a zis: „Oare îl vei pierde pe cel drept împreună cu cel nelegiuit? De vor fi cincizeci de drepţi în Sodoma, nu vei ierta cetatea pentru ei?” Domnul i‑a răspuns: „Dacă voi găsi cincizeci de drepţi în Sodoma, voi ierta toată cetatea pentru ei”. Abraham a zis din nou: „O dată ce am început, voi continua să vorbesc către Domnul meu, deşi sunt praf şi cenuşă. Dacă din cincizeci de drepţi vor fi lipsind cinci, vei pierde atunci tot oraşul?” Domnul a răspuns: „Nu‑l voi pierde dacă voi găsi în el patruzeci şi cinci”. Abraham a vorbit iar: „Dar dacă se vor găsi numai patruzeci, ce vei face?” Domnul a zis: „Nu‑l voi pedepsi, pentru cei patruzeci”. Abraham a continuat astfel a mijloci şi la urmă a zis: „Te rog, nu te mânia, Doamne, dacă vorbesc încă o dată. Ce vei face dacă se vor găsi numai zece drepţi?” „Nu voi pierde oraşul pentru cei zece”, a zis Domnul şi a plecat, iar Abraham s‑a întors în cortul său.

În Sodoma, însă, nu se aflau nici zece drepţi. Cei doi îngeri au ajuns acolo spre seară. Lot stătea la poarta cetăţii şi, cum i‑a văzut, i‑a rugat să tragă la el. Ei voiau să înnopteze pe stradă, dar Lot a stăruit şi au rămas în casa lui. Încă nu se culcaseră şi, iată, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni, tot poporul, i‑au înconjurat casa, l‑au chemat afară şi i‑au cerut să le dea pe cei doi străini, ca să abuzeze de ei. Lot i‑a rugat să nu facă acest lucru, care era şi împotriva ospitalităţii. El le‑ar fi dat mai degrabă pe cele două fiice ale sale, care erau încă fecioare, ca să abuzeze de ele, numai să nu le facă nici un rău celor doi străini. Ei nu s‑au învoit şi erau cât pe ce să spargă uşa. Atunci, cei doi străini au întins mâna, l‑au tras pe Lot înăuntru la el în casă şi au încuiat uşa, iar pe oamenii care erau afară i‑au lovit cu orbire, de la mic la mare, încât nu puteau găsi uşa. Apoi i‑au zis Lot: „Du‑i pe ai tăi afară din cetate, căci noi vom nimici locul acesta”. Îndată ce s‑a luminat de ziuă, îngerii l‑au zorit pe Lot, zicându‑i: „Scoală‑te, ia‑ţi soţia şi pe cele două fiice ale tale, ca să nu pieriţi şi voi în cetatea aceasta desfrânată!” i cum el ezita, îngerii i‑au luat de mână pe el şi pe ai lui, i‑au dus afară din cetate şi au zis: „Salvaţi‑vă viaţa! Nu te uita înapoi nici să nu te opreşti în vreun loc din câmpie, ci salvează‑te la munte, ca să nu pieri şi tu!”

Pe când răsărea soarele, Dumnezeu a trimis asupra Sodomei şi a Gomorei o ploaie de pucioasă şi de foc. Aceste cetăţi nelegiuite au fost nimicite, toţi locuitorii au pierit şi toate împrejurimile au fost pustiite. Soţia lui Lot s‑a uitat înapoi şi a fost făcută stâlp de sare.

De reţinut:

Oare îl vei pierde pe cel drept împreună cu cel nelegiuit? (Gen 18,23).

Rugăciunea trebuie să fie insistentă şi continuă.

15. Naşterea şi jertfirea lui Isaac: Gen 21,1‑8; 22,1‑19

După un an, Sara a avut un fiu, după cum promisese Domnul. Abraham l‑a numit Isaac şi l‑a tăiat împrejur a opta zi. Când băiatul s‑a făcut mare, Dumnezeu l‑a pus pe Abraham la încercare, zicându‑i: „Abrahame, ia‑l pe fiul tău unic, Isaac, pe care îl iubeşti, şi mergi pe muntele Moria, unde mi‑l vei oferi ca ardere de tot”. Abraham s‑a sculat de dimineaţă, a tăiat lemne pentru jertfa de ardere de tot, a pus şaua pe măgar, a luat cu sine doi tineri şi pe fiul său, Isaac, şi a plecat la drum. A treia zi, Abraham, văzând de departe locul, le‑a spus servitorilor: „Aşteptaţi aici cu măgarul; eu şi băiatul ne ducem până acolo. După ce ne vom ruga, ne vom întoarce la voi”. i Abraham a luat lemnele şi le‑a pus pe umerii fiului său, Isaac, iar el însuşi ducea în mâini focul şi cuţitul. Pe drum, Isaac i‑a zis: „Tată!” Abraham a răspuns: „Ce voieşti, fiule?” Isaac i‑a zis: „Iată focul şi lemnele, dar unde este victima pentru ardere de tot?” Abraham a răspuns: „Dumnezeu va avea grijă de victima de ardere de tot, fiule!” i au continuat să meargă. Ajunşi la locul indicat de Dumnezeu, Abraham a zidit un altar, a pus lemnele deasupra, l‑a legat pe fiul său, Isaac, şi l‑a pus pe altar deasupra lemnelor. Apoi şi‑a întins mâna şi a luat cuţitul, ca să‑l înjunghie pe fiul său. Dar iată că îngerul Domnului a strigat din cer: „Opreşte‑te, Abrahame, să nu‑i faci nimic copilului! Acum am cunoscut că te temi de Dumnezeu şi, din dragoste către Dumnezeu, nu l‑ai cruţat nici chiar pe unicul tău fiu”.

Abraham şi‑a ridicat ochii şi a văzut un berbec încurcat cu coarnele într‑un tufiş. L‑a luat şi l‑a oferit ca ardere de tot în locul fiului său.

Îngerul Domnului a strigat a doua oară din cer: „Am jurat pe mine însumi, zice Domnul, pentru că ai făcut aceasta şi nu l‑ai cruţat pe fiul tău unic pentru mine, de aceea, te voi binecuvânta şi îi voi înmulţi pe urmaşii tăi ca stelele cerului şi ca nisipul mării. În urmaşii tăi vor fi binecuvântate toate popoarele pământului, fiindcă ai ascultat de glasul meu”.

După aceasta, Abraham s‑a întors la servitorii săi şi s‑au întors cu toţii acasă.

De reţinut:

De vreme ce ai făcut aceasta şi nu l-ai cruţat pe singurul tău fiu, pentru mine, te voi binecuvânta cu binecuvântarea mea şi voi înmulţi neamul tău (Gen 22,16-17).

Prin credinţă, Abraham l-a adus ca jertfă pe Isaac, atunci când a fost pus la încercare (Evr 11,17).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five + five =