Mica Biblie 05: Istoria lui Iosif, fiul lui Iacob

Iosif, fiul cel mai iubit al lui Iacob: Gen 37,1-11

Iacob avea doisprezece fii şi o fiică. Fiul al doilea din urmă se numea Iosif. Pe acesta Iacob îl iubea mai mult şi i-a făcut o haină pestriţă. Când Iosif era de şaisprezece ani, păştea turmele cu fraţii săi mai mari. Într-o zi, i-a văzut pe fraţii săi făcând o faptă rea şi i-a spus aceasta tatălui. Pentru aceasta, fraţii îl urau şi nu-i mai ziceau nici un cuvânt bun.

S-a mai întâmplat că Iosif le-a povestit fraţilor săi un vis pe care l-a avut, zicând: „Ascultaţi ce am visat. Mi se părea că legam snopi pe ogor. Snopul meu s-a ridicat şi a stat drept, iar snopii voştri, înconjurându-l, se plecau înaintea snopului meu”. Fraţii i-au răspuns: „Oare vei fi regele nostru?”

Iosif a mai avut un vis şi le-a spus fraţilor şi tatălui său: „Am văzut în vis cum soarele, luna şi unsprezece stele se plecau spre mine”. Tatăl l-a mustrat, zicându-i: „Ce înseamnă visul acesta? Oare eu, mama ta şi fraţii tăi ne vom închina ţie pe pământ?”

Din cauza acestor vise, fraţii lui Iosif îl invidiau şi-l urau şi mai mult, iar tatăl cumpănea acestea în tăcere.

De reţinut:

Iacob îl iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că era copilul bătrâneţilor lui (Gen 37,3).

Copiii sunt bucuria părinţilor.

Iosif vândut de fraţii săi: Gen 37,12-36

Într-o zi, fraţii lui Iosif s-au dus cu turmele la Sihem. Iacob i-a zis atunci lui Iosif: „Mergi şi vezi ce fac fraţii tăi şi turmele”. Iosif s-a sculat şi a mers. Când l-au văzut fraţii de departe, au zis unii către alţi: „Iată visătorul. Să-l omorâm şi să zicem că l-a mâncat o fiară sălbatică. Atunci vom vedea la ce-i vor folosi visele lui!” Ruben, cel mai mare dintre fraţi, a zis: „Să nu-i luaţi viaţa, ci aruncaţi-l în fântâna aceasta care este în pustiu şi nu vă pătaţi mâinile cu sângele lui”. El avea de gând să-l scape din mâinile lor şi să-l redea tatălui său.

Îndată ce a ajuns Iosif, fraţii săi l-au dezbrăcat de haina cea pestriţă şi l-au aruncat într-o fântână părăsită, care nu avea apă. Apoi s-au aşezat să mănânce.

Între timp, au văzut nişte negustori ismaeliţi care mergeau în Egipt. Ei aveau cămile încărcate cu tot felul de mărfuri. Atunci, Iuda le-a zis fraţilor săi: „Ce ne foloseşte dacă îl vom ucide pe fratele nostru? Mai bine să-l vindem şi să nu ne mânjim mâinile, căci este fratele nostru”. Ei s-au învoit şi l-au scos pe Iosif din fântână şi l-au vândut pe douăzeci de arginţi ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt.

Ruben nu ştia nimic din toate acestea. Nemaigăsindu-l pe băiat în fântână, şi-a sfâşiat veşmintele de durere şi a spus: „Băiatul nu mai este, şi eu ce mă fac acum?”

Ceilalţi fraţi au înjunghiat un ied, au înmuiat în sângele lui haina cea pestriţă a lui Iosif şi au trimis-o tatălui, spunând: „Am găsit haina aceasta; vezi dacă nu e a fiului tău!” Tatăl a recunoscut-o şi a spus: „Este haina fiului meu; o fiară rea l-a mâncat pe Iosif!” Iacob şi-a sfâşiat hainele, apoi a îmbrăcat o haină de doliu şi l-a jelit pe fiul său. S-au adunat toţi fiii şi au căutat să aline durerea tatălui lor; el însă nu voia să se mângâie şi spunea: „Voi coborî, jelindu-l pe fiul meu, în mormânt!”, şi-l plângea necontenit.

De reţinut:

Ce ne foloseşte dacă îl vom ucide pe fratele nostru? (Gen 37,26).

Ura îl orbeşte pe om şi-l duce la crimă.

Iosif în casa lui Putifar: Gen 39,1-20

Negustorii l-au dus pe Iosif în Egipt şi l-au vândut lui Putifar, conducătorul gărzii faraonului. Dumnezeu era cu Iosif şi îl făcea să reuşească în toate. Stăpânul său îl iubea şi l-a pus mai-mare peste toată casa lui. Dumnezeu l-a binecuvântat pentru Iosif pe Putifar şi i-a înmulţit averea în casă şi pe câmp.

Soţia lui Putifar voia să-l atragă pe Iosif în păcat. El nu a ascultat-o, ci i-a reproşat: „Cum pot eu să fac un rău aşa de mare şi să păcătuiesc împotriva Dumnezeului meu?” Şi a rămas statornic, în ciuda ispitelor femeii care îl ademenea în fiecare zi cu vorbele ei. Într-o zi, Iosif trebuia să intre în casă pe când femeia era singură înăuntru. Atunci, ea l-a apucat de mantie şi a vrut să-l ţină. Iosif şi-a lăsat mantia în mâinile ei şi a fugit.

Femeia, văzându-se refuzată, i-a chemat pe oamenii casei şi le-a spus: „Iată ce om mi-a adus bărbatul în casă! A intrat ca să stea cu mine, dar eu am strigat. Atunci el şi-a lăsat mantia şi a fugit”. Când a venit acasă bărbatul său, i-a arătat mantia, spunându-i aceeaşi minciună. El a crezut uşor cuvintele soţiei sale şi s-a aprins de mânie, aruncându-l pe Iosif în închisoare.

De reţinut:

Cum pot eu să fac un rău aşa de mare şi să păcătuiesc împotriva Dumnezeului meu? (Gen 39,9).

Lupta împotriva ispitei cere curaj şi sacrificiu.

Iosif în închisoare: Gen 39,21-23; 40

Dumnezeu a fost însă cu Iosif şi în închisoare şi l-a făcut să capete trecere înaintea mai-marelui închisorii. Acesta l-a făcut pe Iosif supraveghetor peste toţi deţinuţii. S-a întâmplat că mai-marele paharnicilor şi mai-marele pitarilor regelui Egiptului au fost aruncaţi în aceeaşi închisoare, pentru că au greşit împotriva stăpânului lor. Într-o dimineaţă, intrând Iosif la ei, a văzut că amândoi era foarte trişti şi i-a întrebat: „Pentru ce sunteţi aşa de trişti?” Ei i-au răspuns: „Am visat azi-noapte nişte visuri şi nu avem pe cineva care să le tălmăcească”. Iosif le-a spus: „Oare nu vine de la Dumnezeu tălmăcirea? Spuneţi-mi ce aţi visat!”

Mai întâi i-a povestit paharnicul visul său: „Vedeam înaintea mea un butuc de vie care avea trei mlădiţe. Acestea au dat lăstari încetul cu încetul, au înflorit şi strugurii s-au copt. Aveam paharul faraonului în mână; am luat strugurii, i-am stors în pahar şi l-am dat regelui”. Iosif i-a spus: „Cele trei mlădiţe înseamnă trei zile. După trei zile, regele te va pune iarăşi în demnitatea ta şi tu îi vei da paharul ca mai înainte. Dar adu-ţi aminte şi de mine când îţi va merge bine şi roagă-l pe faraon să mă scoată din această închisoare, căci nevinovat am fost aruncat în ea”.

Văzând pitarul că Iosif a tălmăcit atât de bine visul paharnicului, i-a povestit şi el visul său: „Eu am visat că duceam pe cap trei coşuri de pâine. În coşul cel mai de sus erau prăjiturile cele mai bune, şi păsările mâncau din ele”. Iosif i-a spus: „Cele trei coşuri înseamnă trei zile. După trei zile, faraonul îţi va lua capul şi te va atârna pe un stâlp şi carnea ta o vor mânca păsările cerului”.

După trei zile, era ziua de naştere a faraonului. La ospăţ, el şi-a adus aminte de mai-marele paharnicilor şi de mai-marele pitarilor. Pe cel dintâi l-a pus din nou la postul său, iar pe celălalt l-a spânzurat. Paharnicul s-a bucurat de fericirea sa, însă a uitat de Iosif.

De reţinut:

Oare interpretarea nu este de la Dumnezeu? (Gen 40,8).

Celor umili Dumnezeu le dă înţelepciune.

Înălţarea lui Iosif: Gen 41

După doi ani, a visat şi faraonul un vis. I se părea că stătea lângă fluviul Nil. Şapte vaci frumoase şi grase au ieşit din apă şi păşteau pe mal. Apoi au ieşit alte şapte vaci urâte şi slabe şi le-au mâncat pe cele frumoase şi grase. Faraonul s-a trezit. Apoi a adormit din nou şi a visat alt vis. Şapte spice pline şi frumoase creşteau pe un pai, apoi au crescut alte şapte spice seci şi arse de suflarea vântului şi le-au înghiţit pe cele pline. Faraonul s-a trezit din nou. Făcându-se ziuă a chemat toţi ghicitorii şi înţelepţii Egiptului şi le-a povestit visele, dar nici unul n-a putut să le interpreteze.

Abia acum şi-a amintit mai-marele paharnicilor de Iosif şi i-a zis faraonului: „În închisoare este un tânăr evreu care odată a tâlcuit foarte bine visul meu şi pe al mai-marelui pitarilor”. Faraonul a poruncit să vină Iosif numaidecât.

Iosif a venit şi faraonul i-a zis: „Am avut nişte vise pe care nimeni nu le-a putut tălmăci. Am auzit că tu poţi tălmăci visele”. Iosif a răspuns: „Nu eu, ci Dumnezeu va da un răspuns binevoitor faraonului”. Faraonul a povestit atunci amândouă visele. Iosif a răspuns: „Dumnezeu i-a arătat regelui ce va face. Cele şapte vaci grase şi cele şapte spice pline înseamnă şapte ani de belşug; cele şapte vaci slabe şi cele şapte spice seci înseamnă şapte ani de foamete. Deci, vor veni mai întâi şapte ani foarte roditori şi va fi prisosinţă în toată ţara. După aceştia, însă, vor urma şapte ani de secetă, care vor mistui tot prisosul, aşa încât va fi o mare foamete. De aceea, regele să caute un om înţelept şi acesta să adune în hambare toate cele de prisos din cei şapte ani roditori, ca să fie bucate pentru cei şapte ani de foamete”.

Sfatul acesta i-a plăcut foarte mult faraonului. El a zis: „Oare voi mai găsi un om înţelept asemenea ţie? Iată, te pun pe tine mai-mare peste tot Egiptul şi de cuvântul tău va asculta tot poporul, numai cu tronul voi fi eu mai sus decât tine!”

Apoi şi-a scos inelul din deget şi l-a pus în degetul lui Iosif. L-a îmbrăcat cu o haină scumpă şi i-a pus lanţ de aur la gât. După aceasta l-a făcut să urce în al doilea car regesc şi un vestitor striga înaintea lui: Îngenuncheaţi înaintea lui, căci el este mai mare peste tot Egiptul!”

Faraonul i-a schimbat şi numele lui Iosif, dându-i un nume egiptean, care, tradus, înseamnă: „Mântuitorul lumii”. Iosif avea treizeci de ani când faraonul l-a pus peste tot Egiptul.

De reţinut:

Mergeţi la Iosif şi faceţi tot ce vă va spune (Gen 41,55).

Cheamă-mă în ziua nenorocirii: eu te voi elibera (Ps 49 [50],15).

Fraţii lui Iosif se duc în Egipt: Gen 42

Au venit cei şapte ani roditori. Prisosul grânelor a fost strâns în hambare în toate oraşele. Abundenţa era aşa de mare, încât nu se putea măsura. Dar au venit şi cei şapte ani de lipsă, prezişi de Iosif, şi s-a făcut mare foamete. Poporul striga către faraon, cerând pâine. El a răspuns: „Mergeţi la Iosif şi, tot ce vă va spune, faceţi. Iosif a deschis atunci hambarele şi le-a dat pâine egiptenilor.

Şi în Canaan era foamete, de aceea, Iacob le-a zis fiilor săi: „Mergeţi în Egipt şi cumpăraţi grâu, ca să nu murim de foame”. Atunci, zece fraţi ai lui Iosif au plecat în Egipt. Pe Beniamin, fiul cel mai mic, l-a oprit tatăl acasă, căci se temea să nu i se întâmple vreo nenorocire pe drum.

Fraţii au ajuns cu bine în Egipt, s-au prezentat la Iosif şi s-au plecat până la pământ înaintea lui. Ei nu l-au cunoscut, dar Iosif i-a cunoscut îndată şi şi-a adus aminte de visele sale. Ca să-i încerce, le-a vorbit aspru, ca unor străini. Le-a zis: „De unde veniţi?” Ei au răspuns: „Din ţara Canaan. Voim să cumpărăm grâne”. Iosif a zis: „Voi sunteţi spioni şi aţi venit să vedeţi locurile slabe ale ţării!” Ei au răspuns: „Nu-i adevărat, stăpâne, ci am venit să cumpărăm bucate. Suntem oameni paşnici şi nu avem nici un gând rău. Noi suntem doisprezece fraţi. Cel mai mic este acasă cu tata, iar celălalt nu mai este”. Iosif le-a zis: „Aşa este cum v-am spus: Sunteţi nişte spioni!” Apoi a poruncit să-i ducă în închisoare. A treia zi, a poruncit ca fraţii săi să fie scoşi din temniţă şi le-a zis: „Vreau să văd dacă cuvintele voastre sunt adevărate. Unul dintre voi să rămână în închisoare, iar ceilalţi să meargă cu grâul acasă. Apoi veniţi din nou şi aduceţi-l şi pe fratele vostru cel mic”. Fraţii au zis atunci unul către altul: „Pe drept suferim aceasta, căci am păcătuit împotriva fratelui nostru. Noi am văzut durerea sufletului său, când se ruga de noi, şi nu l-am ascultat. De aceea vine peste noi necazul acesta”. Fraţii credeau că Iosif nu înţelegea, pentru că vorbea cu ei printr-un interpret, dar el înţelegea totul; s-a dus de la ei şi a plâns. Apoi s-a întors şi a poruncit să-l lege pe Simeon înaintea ochilor lor, iar servitorilor săi le-a poruncit să umple cu grâu sacii celorlalţi; să pună pe ascuns banii fiecăruia în sacul lui şi să le dea hrană de drum. Aşa s-a făcut că fraţii au încărcat grâul pe măgari şi au plecat.

Acasă, i-au povestit tatălui lor toate câte li s-au întâmplat. Când au deşertat sacii, fiecare şi-a găsit banii în sacul său. Atunci s-au înspăimântat cu toţii, iar Iacob le-a zis: „Voi mă lipsiţi de toţi fiii mei: Iosif nu mai este, Simeon zace în închisoare şi acum vreţi să mi-l luaţi şi pe Beniamin. Nu-l las să meargă cu voi în Egipt. I s-ar putea întâmpla vreo nenorocire, şi aceasta m-ar face să mor de durere”.

De reţinut:

Pe drept suferim aceasta, căci am păcătuit împotriva fratelui nostru (Gen 42,21).

O situaţie neprielnică poate fi începutul convertirii.

A doua călătorie în Egipt: Gen 43

Grâul adus din Egipt se terminase şi foametea tot mai dura. De aceea, Iacob le-a spus fiilor săi: „Mergeţi iarăşi şi mai cumpăraţi grâu”. Iuda a răspuns: „Bărbatul acela ne-a poruncit, zicându-ne: «Fără fratele vostru cel mai mic să nu veniţi înaintea mea!» Lasă-l, deci, pe băiat să vină cu noi, ca să nu murim noi şi copiii noştri. Răspund eu pentru el”. În sfârşit, Iacob a zis: „Dacă e aşa, faceţi cum vreţi. Luaţi din cele mai bune roade ale pământului nostru şi duceţi-le ca dar bărbatului aceluia. Luaţi şi bani cu voi, de două ori cât aţi luat prima dată, precum şi banii ce i-aţi găsit în saci; s-a făcut poate o greşeală. Dumnezeu atotputernicul să-l facă pe acest bărbat binevoitor faţă de voi, ca să-l lase să se întoarcă împreună cu voi şi pe fratele vostru pe care-l ţine închis şi pe Beniamin. Până atunci eu trebuie să rămân singur, fără fii”.

Fraţii, împreună cu Beniamin şi cu darurile, au ajuns cu bine în Egipt. Îndată ce l-a văzut Iosif pe Beniamin cu dânşii, i-a zis celui mai mare peste casa lui: „Du oamenii aceştia în casă şi pregăteşte un ospăţ, căci vor sta la masă cu mine”. Acela a făcut precum i se poruncise şi i-a dus în casă. Ei s-au înspăimântat şi au zis unul către altul: „Aceasta ne-o face pentru banii ce i-am găsit în sacii noştri”. Şi s-au dezvinovăţit înaintea economului casei. Acesta, însă, le-a zis: „Nu vă temeţi: Dumnezeul vostru, Dumnezeul tatălui vostru, v-a pus comori în sacii voştri; banii ce mi i-aţi dat i-am găsit în regulă”. Apoi l-a adus pe Simeon.

Puţin după aceea, a venit Iosif. Fraţii s-au plecat până la pământ înaintea lui şi i-au dat darurile lor. El le-a întors salutul cu bunătate şi i-a întrebat: „Mai trăieşte încă bătrânul vostru tată? E sănătos?” Ei au răspuns: „Servitorul tău, tatăl nostru, trăieşte şi e sănătos”. Iosif, văzându-l pe Beniamin, le-a spus: „Acesta este fratele vostru cel mai mic? Dumnezeu să se îndure de tine, fiule”.

Şi Iosif s-a grăbit să iasă afară, căci i se rupea inima pentru fratele său şi a început să plângă; a intrat într-o odaie ca să fie singur.

După ce şi-a spălat faţa, s-a întors şi a zis: „Aduceţi bucatele!” La masă, Iosif i-a aşezat pe fraţi după vârsta lor, lucru de care s-au mirat foarte mult. Iar lui Beniamin i-a dat de cinci ori mai mult decât celorlalţi. Ei au mâncat şi au băut şi s-au veselit.

De reţinut:

E sănătos bătrânul vostru tată, mai trăieşte el oare? (Gen 43, 27).

Onestitatea este mărturie pentru o convertire autentică.

Iosif încearcă pe fraţii săi şi li se face cunoscut: Gen 44; 45,1-24

Iosif voia să vadă dacă fraţii săi s-au îndreptat cu adevărat. De aceea, după masă, i-a zis economului casei sale: „Umple sacii lor cu grâu şi pune banii fiecăruia la gura sacului, iar în sacul celui mai mic să mai pui şi paharul meu cel de argint”. Aşa s-a făcut şi, în dimineaţa următoare, fraţii au plecat. Când au ieşit din cetate, Iosif l-a chemat pe economul casei sale şi a zis: „Pleacă şi urmăreşte-i pe oamenii aceia şi, când îi vei ajunge, să le spui: «Pentru ce aţi răsplătit binele cu răul şi aţi furat paharul stăpânului meu? Aţi făcut foarte rău»”.

Economul casei i-a ajuns şi le-a vorbit precum i s-a poruncit. Ei au răspuns: „Banii ce i-am găsit în sacii noştri i-am adus înapoi din ţara Canaanului, şi de ce să fi furat noi din casa stăpânului tău aur sau argint? Acela la care se va afla paharul să moară şi noi toţi să fim robii stăpânului nostru”. Au luat repede sacii de pe măgari şi fiecare şi-a deschis sacul său. Economul casei a căutat în saci, începând de la cel mai bătrân până la cel mai tânăr, şi a găsit paharul la Beniamin. Atunci, fraţii şi-au rupt veşmintele, au încărcat sacii din nou pe măgari şi s-au întors în cetate.

Intrând la Iosif, au căzut cu toţii la pământ înaintea lui. Iosif le-a zis: „Pentru ce aţi făcut aceasta?” Iuda a răspuns: „Ce să zicem şi cu ce să ne dezvinovăţim? Dumnezeu a descoperit păcatul nostru şi de aceea ni se întâmplă aceasta. Iată, toţi suntem robii tăi, şi noi, şi acela la care s-a găsit paharul”. Iosif a răspuns: „Departe de mine să fac aşa ceva. Numai acela care a furat paharul să fie robul meu, iar voi întoarceţi-vă liberi la tatăl vostru”. Iuda s-a apropiat atunci de Iosif şi i-a zis: „Eu mi-am luat răspunderea pentru băiat, căci tatăl nu voia să-l lase să vină. Dacă ne întoarcem acasă fără el, tatăl nostru va muri de durere. De aceea, voi rămâne eu şi voi fi robul tău în locul băiatului. Pe Beniamin lasă-l, deci, să se întoarcă acasă cu fraţii săi”.

Iosif nu se mai putea stăpâni. Rămânând singur numai cu fraţii săi, şi-a ridicat vocea plângând tare, încât au auzit egiptenii de afară, şi le-a zis fraţilor săi: „Eu sunt Iosif, mai trăieşte tatăl meu?” Fraţii săi, de spaimă, n-au putut răspunde nici un cuvânt şi au rămas încremeniţi.

Iosif, însă, le-a vorbit cu blândeţe: „Apropiaţi-vă de mine, eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care l-aţi vândut în Egipt. Nu vă temeţi! Nu din voinţa voastră am venit eu aici, ci din voinţa lui Dumnezeu, care m-a făcut mai-mare peste tot Egiptul. Mergeţi acum în grabă la tatăl meu şi aduceţi-mi-l aici, ca să-l hrănesc în timpul celor cinci ani de foamete care vor mai fi”. A căzut apoi pe grumazul lui Beniamin şi a plâns, şi Beniamin a plâns pe grumazul lui Iosif. După aceea, i-a sărutat pe toţi fraţii săi şi iar a plâns. De-abia atunci au îndrăznit ei să-i vorbească.

A aflat şi faraonul că au sosit fraţii lui Iosif. El s-a bucurat şi a zis: „Adu-l aici pe tatăl tău, în Egipt, şi toată familia lui”. Iosif le-a dat fraţilor săi care şi multe daruri. La plecare, le-a mai zis: „Nu vă certaţi pe cale”.

De reţinut:

Nu voi m-aţi trimis aici ci Dumnezeu, care m-a făcut domn peste toată casa lui faraon (Gen 45,8).

Toate evenimentele aparent întâmplătoare intră în planul lui Dumnezeu.

Iacob se duce în Egipt: Gen 45,25-28; 46

Ajungând fraţii acasă, i-au zis tatălui lor: „Iosif, fiul tău, trăieşte şi domneşte peste toată ţara Egiptului”. Lui Iacob i s-a părut ca şi cum s-ar trezi dintr-un somn adânc, totuşi nu-i credea. Fraţii i-au povestit atunci totul şi i-au arătat carele regeşti şi darurile scumpe. Tatăl s-a înviorat cu duhul şi a zis: „Îmi ajunge că trăieşte fiul meu, Iosif! Mă voi duce să-l văd înainte de a muri”. Şi a plecat cu toate câte le avea.

La hotarul Canaanului, Iacob i-a adus jertfă lui Dumnezeu care i-a spus noaptea în vis: „Nu te teme, coboară în Egipt, căci acolo voi face din tine un popor mare. Eu voi coborî cu tine acolo şi eu te voi aduce înapoi când te vei întoarce şi Iosif îţi va închide ochii”. Iacob şi-a continuat drumul şi a ajuns în Egipt cu toată familia sa. Pe Iuda l-a trimis înainte, ca să-l înştiinţeze pe Iosif că vine. Iosif a pus îndată să i se pregătească carul şi a plecat în întâmpinarea tatălui său. Îndată ce l-a văzut, a sărit din car, i-a căzut pe grumaz şi, îmbrăţişându-l, a plâns, iar tatăl i-a zis: „De acum voi muri bucuros, fiindcă ţi-am văzut faţa şi eşti în viaţă”.

Iosif l-a dus apoi pe tatăl său la faraon. Faraonul l-a întrebat: „Câte sunt zilele anilor vieţii tale?” Iacob i-a răspuns: „Anii pribegiei mele sunt o sută treizeci, puţini şi răi, şi nu am ajuns la anii cât au pribegit părinţii mei pe pământ”, şi l-a binecuvântat pe faraon.

Iosif le-a dat locuinţă tatălui şi fraţilor săi în ţinutul Goşen care era foarte bogat în păşuni. Le-a dat şi tot ce le mai era necesar.

De reţinut:

Eu voi coborî cu tine în Egipt şi eu te voi aduce înapoi când te vei întoarce şi Iosif îţi va închide ochii (Gen 46,4).

Iată, cât de bine şi cât de plăcut este ca fraţii să locuiască împreună! (Ps 132 [133],1).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twenty − fifteen =