Mica Biblie 07: Viaţa şi activitatea Sf. Ioan Botezătorul

Vestirea naşterii lui Ioan Botezătorul: Lc 1,5-25

Pe timpul domniei regelui Irod, trăia în Munţii Iudeei un preot numit Zaharia. Soţia sa se numea Elisabeta. Amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu şi păzeau în toate poruncile lui Dumnezeu fără cârtire, dar nu aveau copii şi amândoi erau înaintaţi în vârstă. Într-o zi, când a venit rândul lui Zaharia pentru serviciu la templu, trebuia să tămâieze altarul. A intrat în partea templului numită sfânta şi s-a dus la altarul tămâierii, iar poporul stătea afară în curte şi se ruga.

Atunci i s-a arătat un înger în partea dreaptă a altarului. Când l-a văzut, Zaharia s-a înspăimântat. Îngerul i-a spus: „Nu te teme, Zaharia, căci rugăciunea ta a fost ascultată şi soţia ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Ioan. Vei avea bucurie şi veselie şi mulţi se vor bucura de naşterea lui, căci va fi mare înaintea Domnului şi nu va bea nici vin şi nici altă băutură tare şi va fi umplut de Duhul Sfânt chiar din sânul mamei sale şi pe mulţi dintre fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. El va merge înaintea lui cu duhul şi puterea lui Ilie pentru a întoarce inimile părinţilor către copii şi pe cei rebeli la înţelepciunea drepţilor, pentru a pregăti Domnului un popor desăvârşit”. Zaharia i-a spus îngerului: „Prin ce voi cunoaşte aceasta? Eu sunt bătrân, iar soţia mea este înaintată în vârstă”. Îngerul i-a răspuns: „Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu, şi am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi dau această veste bună. Iată, vei fi mut şi nu vei putea vorbi până în ziua în care se vor împlini acestea, pentru că nu ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la timpul lor”. Apoi îngerul a dispărut.

Între timp, poporul aştepta şi se mira că Zaharia întârzie atâta în templu. Când a ieşit, nu putea să vorbească şi poporul a înţeles că el avusese o viziune. Zaharia le făcea semn cu mâna şi rămase mut. Când i-au trecut zilele de slujire, s-a întors la casa lui.

De reţinut:

Nu te teme, Zaharia, căci rugăciunea ta a fost ascultată şi soţia ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Ioan… va fi mare înaintea Domnului… şi va fi umplut de Duhul Sfânt chiar din sânul mamei sale şi pe mulţi dintre fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor (cf. Lc 1,13-16).

Naşterea lui Ioan: Lc 1,57-80

Când s-au împlinit zilele, Elisabeta l-a născut pe fiul promis. Vecinii şi rudele s-au bucurat împreună cu ea şi erau de părere să i se pună copilului numele tatălui său, dar Elisabeta a spus: „Nu, ci se va numi Ioan”. L-au întrebat atunci pe Zaharia cum voia să fie numit copilul. Zaharia a cerut o tăbliţă pe care a scris: „Ioan este numele lui”. În aceeaşi clipă i s-a dezlegat limba şi a început să vorbească, binecuvântându-l pe Dumnezeu. Toţi au fost cuprinşi de teamă şi se întrebau: „Ce va fi oare acest copil?”, pentru că mâna Domnului era cu el?” Zaharia s-a umplut de Duhul Sfânt şi a profeţit, zicând:

„Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel,

pentru că a vizitat şi a răscumpărat poporul său,

şi ne-a înălţat o putere de mântuire

în casa lui David, slujitorul său,

precum a promis prin gura sfinţilor săi profeţi

care au fost în vechime,

să ne mântuiască de vrăjmaşii noştri

şi de mâna tuturor acelora care ne urăsc.

Astfel îşi arată îndurarea faţă de părinţii noştri

şi îşi aduce aminte de legământul său cel sfânt.

De jurământul pe care l-a făcut lui Abraham,

părintele nostru,

că ne va dărui harul,

ca, eliberaţi din mâna duşmanilor noştri,

să-i slujim fără teamă,

în sfinţenie şi dreptate, sub privirea lui,

în toate zilele vieţii noastre.

Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema:

căci vei merge înaintea Domnului

să pregăteşti căile sale,

pentru a da poporului său cunoştinţa mântuirii

întru iertarea păcatelor,

prin iubirea îndurătoare a Dumnezeului nostru,

cu care ne va vizita, Cel care Răsare din înălţime

ca să lumineze pe cei care se află în întuneric

şi în umbra morţii

şi să îndrepte paşii noştri pe calea păcii”.

Copilul creştea şi se întărea în duh; el s-a dus în pustiu şi a rămas acolo până în ziua când a apărut înaintea poporului israelit.

De reţinut:

Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema: căci vei merge înaintea Domnului să pregăteşti căile sale (Lc 1,76).

Ioan – Înainte-mergătorul lui Isus: Lc 3,1-18; Mt 3,1-12; Mc 1,1-8

Isus a petrecut la Nazaret treizeci de ani de viaţă ascunsă. S-a apropiat însă timpul când avea să-şi înceapă activitatea publică. Ţara iudeilor era sub dominaţia împăratului roman Tiberiu. Ea era împărţită în patru provincii şi fiecare dintre ele avea câte un guvernator. Provincia Iudeea era administrată de procuratorul roman Ponţiu Pilat. În provincia Galileea domnea Irod Antipa. Acesta era unul dintre fiii regelui Irod cel Mare, care dăduse ordin să fie ucişi pruncii din Betleem. Filip, fratele lui Irod Antipa, domnea peste Itureea şi Trahonitida, iar Lisanias peste Abilena. Ca mare preot era atunci Caiafa. Mai trăia încă socrul şi antecesorul său Anna. Aceştia exercitau oficiul de mare preot, probabil cu rândul, câte un an, dar nici unul dintre ei nu era la înălţimea chemării lor.

În acest timp de decădere totală, în anul al cincisprezecelea de domnie a lui Tiberiu, Ioan, fiul lui Zaharia, care trăia în pustiu, a fost chemat de Dumnezeu, şi el a venit şi a predicat în tot ţinutul Iordanului botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor, precum e scris în Cartea lui Isaia: „Glasul celui care strigă în pustiu: Pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui; orice vale va fi umplută şi orice munte sau deal va fi nivelat; drumurile strâmbe vor fi îndreptate, iar cele cu gropi vor fi netezite şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu” (Is 40,3-5). Ioan zicea: „Convertiţi-vă, pentru că s-a apropiat împărăţia cerurilor!”

El purta un veşmânt de păr de cămilă şi era încins cu o curea. Hrana lui era alcătuită din lăcuste şi miere sălbatică. Locuitorii Ierusalimului şi din toată Iudeea mergeau la el, erau botezaţi de el în Iordan şi îşi mărturiseau păcatele.

Văzând, însă, că mulţi farisei şi saducei veneau la botezul său, Ioan le zicea: „Pui de viperă! Cine v-a învăţat să fugiţi de mânia care vine? Faceţi roade vrednice de pocăinţă şi să nu începeţi a spune în voi înşivă: «Noi îl avem de tată pe Abraham», căci vă spun că Dumnezeu poate să-i ridice fii lui Abraham din pietrele acestea. Securea este deja pusă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc”. Mulţimile îl întrebau: „Atunci ce trebuie să facem?” El le răspundea: „Cel care are două haine să împartă cu cel ce nu are, iar cine are de mâncare să facă la fel”. Au venit ca să fie botezaţi şi vameşii şi soldaţii, şi l-au întrebat: „Învăţătorule, noi ce trebuie să facem?” Vameşilor le-a spus: „Nu pretindeţi mai mult decât ceea ce a fost fixat pentru voi!” Iar soldaţilor: „Nu maltrataţi şi nu acuzaţi pe nimeni pe nedrept şi fiţi mulţumiţi cu solda voastră”. Poporul a crezut şi toţi se gândeau în inimile lor că poate Ioan este Cristos, Mântuitorul cel promis. Iudeii de la Ierusalim au trimis la el o delegaţie de preoţi şi leviţi, ca să-l întrebe: „Cine eşti tu?” El a răspuns: „Nu sunt eu Cristos. Eu sunt glasul celui care strigă în pustiu: «Îndreptaţi calea Domnului», după cum a spus Isaia profetul”. Cei trimişi erau dintre farisei şi l-au întrebat: „Aşadar, de ce botezi, dacă tu nu eşti nici Cristos, nici Ilie, nici Profetul?” Ioan le-a răspuns: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi, care vine după mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. El are în mână lopata de vânturat ca să cureţe aria şi să adune grâul în grânarul său, iar pleava o va arde în focul care nu se va stinge”.

De reţinut:

Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi, care vine după mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc (Lc 3,16).

Eu sunt glasul celui care strigă în pustiu: pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui (Is 40,3; In 1,23).

Botezul lui Isus: Mt 3,13-17; Mc 1,9-11; Lc 3,21-22; In 1,29-34

Ioan a predicat şi a botezat cam un an de zile. Într-o zi, a venit şi Isus de la Nazaret la Iordan şi a intrat în apă spre a primi botezul pocăinţei. Ioan a fost luminat de Duhul Sfânt şi, recunoscându-l, l-a oprit, zicând: „Eu trebuie să fiu botezat de tine, şi tu vii la mine?” Isus a răspuns: „Lasă acum, căci aşa se cuvine ca noi să împlinim toată dreptatea”. Atunci, Ioan l-a botezat. După ce a fost botezat, Isus a ieşit îndată din apă şi s-a rugat. Şi iată că s-a deschis cerul şi Duhul Sfânt a coborât ca un porumbel asupra lui, şi o voce din cer a zis: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit mulţumirea”.

De reţinut:

Şi îndată ce s-a ridicat din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul, ca un porumbel, coborând asupra lui. Şi din cer s-a auzit un glas: Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine mi-am găsit bucuria (Mc 1,10.11).

Ioan Botezătorul în închisoare şi tăierea capului lui: Mt 11,2-10; 14,1-12; Mc 6,14-29; Lc 3,19-20

Irod Antipa, domnitorul Galileii, a luat-o pe soţia fratelui său, Filip, care încă trăia. Ea se numea Irodiada. Ioan Botezătorul i-a reproşat lui Irod: „Nu-ţi este permis s-o iei pe soţia fratelui tău!” Pentru aceste cuvinte, Ioan a fost prins de Irod şi aruncat în temniţă. Totuşi, Irod nu cuteza să-l omoare, fiindcă ştia că Ioan era un om drept şi sfânt. Se mai temea şi de popor care-l cinstea pe Ioan ca pe un profet. Irodiada, însă, îl ura pe Ioan şi aştepta o ocazie de a se răzbuna. Din temniţă, Ioan a auzit despre faptele lui Isus şi i-a trimis pe doi dintre ucenicii săi, ca să-l întrebe: „Tu eşti cel care trebuie să vină, sau să aşteptăm un altul?” Isus le-a răspuns: „Mergeţi şi spuneţi-i lui Ioan ceea ce auziţi şi vedeţi: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi şi surzii aud, morţii învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună. Şi fericit este cel care nu se scandalizează de mine”.

Pe când ei plecau, Isus a început să vorbească mulţimilor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu? O trestie legănată de vânt? Sau ce altceva aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei care poartă haine moi sunt în casele regilor. Dar ce aţi ieşit să vedeţi? Un profet? Da, vă spun, chiar mai mult decât un profet. Acesta este cel despre care s-a scris: «Iată, eu îl trimit pe îngerul meu înaintea feţei tale; el va pregăti calea înaintea ta»”.

De ziua naşterii sale, Irod a dat un ospăţ mai-marilor Galileii, în timpul căruia fiica Irodiadei a intrat în sală şi a dansat. Lui Irod şi mesenilor le-a plăcut şi el i-a zis fetei: „Cere-mi orice vrei şi îţi voi da. Orice îmi vei cere, îţi voi da, până la jumătate din regatul meu”.

Fata a mers la mama sa şi a întrebat-o: „Ce să cer?” Ea i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul”. Ea s-a întors în grabă şi i-a zis: „Vreau să-mi dai imediat pe tavă capul lui Ioan Botezătorul”. La cererea aceasta, Irod s-a întristat, dar din cauza jurământului şi a oaspeţilor, nu a voit să o refuze. A trimis, deci, un călău cu ordin să se aducă pe o tipsie capul lui Ioan. Călăul a intrat în temniţă, a tăiat capul lui Ioan şi l-a dus fetei care l-a dat mamei sale. Când ucenicii lui Ioan au auzit acestea, i-au luat trupul şi l-au îngropat. Apoi i-au dat de veste lui Isus.

De reţinut:

Tu eşti cel care trebuie să vină, sau să aşteptăm un altul? (Mt 11,3).

A venit un om, trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toţi să creadă prin el(In 1,6-7).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four − three =