Mica Biblie 08: Naşterea şi copilăria lui Isus Cristos

Vestirea naşterii lui Isus: Lc 1,26-38; Mt 1,18-25

După aceea, în luna a şasea, Dumnezeu l-a trimis pe îngerul Gabriel la Nazaret, la o fecioară numită Maria. Ea era logodită cu un bărbat numit Iosif, din casa lui David. Intrând îngerul la ea, i-a zis: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!” Auzind, Maria s-a tulburat şi s-a gândit ce fel de salutare era aceasta. Îngerul i-a spus: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu. Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit”. Maria i-a spus îngerului: „Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?” Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu. Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe, şi aceasta este luna a şasea pentru ea care era numită sterilă, pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil”. Maria a răspuns: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău”. Şi îngerul a plecat de la ea.

Maria era logodită cu Iosif. Mai înainte de a locui ei împreună, s-a aflat că ea zămislise de la Duhul Sfânt. Iosif, bărbatul ei, fiind drept şi nevoind să o dea pe faţă, se gândea să o lase pe ascuns. Atunci i-a apărut în vis un înger al Domnului, zicându-i: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”. Astfel se împlineşte profeţia: „Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi vor pune numele Emmanuel, care înseamnă Dumnezeu-cu-noi” (Is 7,14). Trezindu-se Iosif din somn, a făcut precum îi poruncise îngerul şi a luat-o la sine pe soţia sa.

De reţinut:

Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău (Lc 1,38).

Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi vor pune numele Emmanuel, care înseamnă Dumnezeu-cu-noi (Is 7,14).

Maria vizitează pe Elisabeta: Lc 1,39-56

Maria aflase de la înger că şi Elisabeta, ruda sa, va avea un fiu. Ea a plecat îndată la Elisabeta. A intrat în casa ei şi a salutat-o. Când Elisabeta a auzit salutarea Mariei, a tresăltat de bucurie pruncul în sânul ei, iar ea s-a umplut de Duhul Sfânt şi a exclamat cu glas tare, zicând: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău. Şi de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine? Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu. Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!”

Maria a răspuns:

„Sufletul meu

îl preamăreşte pe Domnul

şi duhul meu tresaltă de bucurie

în Dumnezeu, mântuitorul meu,

căci a privit la smerenia slujitoarei sale.

Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită,

căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic,

şi numele lui e sfânt.

Milostivirea lui rămâne din neam în neam

peste cei ce se tem de el.

A arătat puterea braţului său,

i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor,

i-a dat jos de pe tron pe cei puternici

şi i-a înălţat pe cei smeriţi;

pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri,

iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale.

L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său,

amintindu-şi de îndurarea sa,

după cum a promis părinţilor noştri,

lui Abraham şi urmaşilor lui în veci”.

Maria a rămas la Elisabeta trei luni, apoi s-a întors la casa ei.

De reţinut:

Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău. Şi de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine? (Lc1,42-43).

Naşterea Domnului nostru Isus Cristos: Lc 2,1-21; Mt 1,18-25

De la împăratul roman Cezar August a ieşit un edict să se facă un recensământ al întregii populaţii din imperiul său. Acest prim recensământ s-a făcut în timp ce guvernatorul Siriei era Quirinius. Toţi mergeau să se înscrie, fiecare în oraşul din care se trăgea. Atunci s-a dus şi Iosif de la Nazaret, o cetate din Galileea, în Iudeea, în cetatea lui David, pentru a se înscrie cu Maria, soţia sa. Pentru ei nu era loc în han, de aceea, s-au dus afară din cetate, unde au găsit un loc într-o peşteră ce le servea păstorilor drept grajd. Pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele Mariei ca să nască şi l-a născut pe Fiul său întâiul-născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle. În acel ţinut erau păstori care stăteau noaptea de veghe la turmele lor. Şi, iată, le-a apărut un înger al Domnului şi strălucirea Domnului i-a luminat. Ei au fost cuprinşi de mare teamă. Îngerul le-a spus: „Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. Acesta este semnul: veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle”. Îndată a apărut lângă înger o mulţime de oaste cerească, lăudându-l pe Dumnezeu şi zicând: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu, şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!”

După ce au plecat îngerii, îndreptându-se spre cer, păstorii au spus unii către alţii: „Să mergem până la Betleem şi să vedem acest Cuvânt care s-a făcut şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul”. S-au dus în grabă şi i-au aflat pe Maria şi pe Iosif împreună cu pruncul culcat în iesle. Văzând pruncul, au cunoscut că era adevărat ceea ce li se spusese despre el. Ei au povestit despre prunc şi toţi cei care auzeau se mirau. Maria, însă, păstra toate acestea în inima sa. Păstorii s-au întors preamărindu-l, slăvindu-l şi binecuvântându-l pe Dumnezeu pentru toate cele văzute şi auzite.

După opt zile, pruncul a fost tăiat împrejur şi i s-a pus numele Isus, precum l-a numit îngerul înainte de a fi zămislit în sânul Mariei.

De reţinut:

Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul(Lc 2,10-11).

Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut (In 3,16).

Prezentarea lui Isus în templu: Lc 2,22-38

Când Isus a împlinit patruzeci de zile, Maria şi Iosif l-au dus la Ierusalim să-l prezinte Domnului, precum era scris în lege, şi să aducă jertfă o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, după cum prescria legea Domnului pentru cei săraci.

În timpul acela trăia la Ierusalim un bătrân drept şi temător de Dumnezeu, care se numea Simeon. El îl aştepta cu mare dor pe Mântuitorul. Duhul Sfânt i-a descoperit că nu va muri înainte de a-l vedea pe Unsul Domnului. Din îndemnul lui, el a venit la templu când Maria şi Iosif l-au adus pe prunc după cum prescria legea. Simeon l-a luat pe Isus în braţe şi l-a lăudat pe Dumnezeu, zicând:

„Acum slobozeşte pe slujitorul tău, Stăpâne,

după cuvântul tău, în pace,

căci au văzut ochii mei

mântuirea ta,

pe care ai pregătit-o

înaintea tuturor popoarelor,

lumină spre luminarea neamurilor

şi slava poporului tău Israel”.

Iosif şi Maria s-au mirat de cele ce se spuneau despre pruncul Isus. Simeon l-a binecuvântat şi i-a spus Mariei: „Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn care va stârni împotrivire – ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar ţie, o sabie îţi va străpunge sufletul”.

În Ierusalim mai era o profetesă, numită Ana, o văduvă de 84 de ani. Ea nu se îndepărta de templu şi îi slujea lui Dumnezeu cu posturi şi rugăciuni, zi şi noapte. Venind şi ea, tocmai în aceeaşi oră, l-a lăudat pe Domnul şi le-a vorbit despre el tuturor acelora care aşteptau mântuirea lui Israel.

De reţinut:

Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn care va stârni împotrivire (Lc 2,34).

Magii de la Răsărit: Mt 2,1-12

După ce s-a născut Isus la Betleem, în zilele regelui Irod, iată, nişte magi de la Răsărit au venit la Ierusalim, zicând: „Unde este regele nou-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să ne închinăm lui”. Auzind aceasta, Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul cu el.

El i-a adunat pe mai-marii preoţilor şi cărturarilor poporului şi i-a întrebat: „Unde avea să se nască Cristos?” Ei i-au răspuns: „În Betleemul lui Iuda, căci aşa este scris de profet: Şi tu, Betleeme, pământ al lui Iuda, nicidecum nu eşti cea mai mică dintre cetăţile de seamă ale lui Iuda; căci din tine va ieşi stăpânitorul care va conduce poporul meu, Israel” (Mih 5,1-2). Atunci, Irod i-a chemat în ascuns pe magi şi i-a întrebat asupra timpului când le apăruse steaua. Apoi i-a trimis la Betleem, zicându-le: „Mergeţi şi informaţi-vă cu exactitate despre copil şi, când îl veţi fi găsit, înştiinţaţi-mă şi pe mine ca să merg şi eu să mă închin lui”.

Magii au plecat spre Betleem. Iată că steaua văzută la Răsărit mergea înaintea lor, până ce s-a oprit deasupra locului unde se afla pruncul. Văzând steaua, s-au bucurat foarte mult. Ei au intrat în casă şi au găsit pruncul cu Maria, mama lui, s-au aruncat la pământ şi l-au adorat. Apoi i-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă.

În timpul nopţii, Dumnezeu i-a înştiinţat pe magi în vis să nu se mai ducă la Irod, ci să se întoarcă pe altă cale în ţara lor.

De reţinut:

Şi tu, Betleeme, pământ al lui Iuda, nicidecum nu eşti cea mai mică dintre cetăţile de seamă ale lui Iuda; căci din tine va ieşi stăpânitorul care va conduce poporul meu, Israel (Mih 5,1-2).

Fuga în Egipt: Mt 2,13-23

După plecarea magilor, îngerul Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif şi i-a spus: „Scoală-te, ia copilul şi pe mama lui, fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune, pentru că Irod are de gând să caute copilul ca să-l ucidă”. Iosif s-a sculat, noaptea, a luat pruncul şi pe mama lui şi s-a dus în Egipt.

Văzând Irod că magii l-au înşelat, s-a mâniat foarte tare şi a poruncit să fie ucişi în împrejurimi toţi pruncii mai mici de doi ani, conform timpului asupra căruia se informase de la magi. Atunci s-a auzit acolo mare plângere şi mamele erau nemângâiate.

După ce a murit Irod, îngerul Domnului i-a apărut lui Iosif în vis şi i-a zis: „Scoală-te, ia copilul şi pe mama lui şi mergi în ţara lui Israel, pentru că au murit cei care căutau să ia viaţa copilului”. Iosif s-a sculat, a luat copilul şi pe mama lui şi a venit în ţara lui Israel. Auzind că în Iudeea domnea Arhelau în locul tatălui său, Irod, s-a temut să se ducă acolo. Primind o înştiinţare în vis, s-a dus în Galileea şi a locuit la Nazaret.

De reţinut:

Scoală-te, ia copilul şi pe mama lui, fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune, pentru că Irod are de gând să caute copilul ca să-l ucidă (Mt 2,13).

Isus în templu: Lc 2,41-51

Când Isus era de doisprezece ani, părinţii lui s-au dus, ca de obicei, la Ierusalim de sărbătoarea Paştilor. După ce au trecut zilele de sărbătoare, Maria şi Iosif s-au întors, dar copilul Isus a rămas în Ierusalim, fără ştirea părinţilor. Crezând că era cu tovarăşii de drum, au mers cale de o zi şi l-au căutat printre rude şi cunoscuţi, dar nu l-au găsit. S-au întors, deci, la Ierusalim şi l-au căutat. După trei zile, l-au găsit în templu: Isus şedea în mijlocul învăţătorilor pe care îi asculta şi îi întreba. Toţi care îl auzeau se mirau de priceperea şi de răspunsurile lui. Când l-au văzut, părinţii au fost surprinşi, iar mama lui i-a zis: „Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi”. Isus le-a răspuns: „De ce m-aţi căutat? Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?” Dar ei nu au înţeles ce le-a spus, iar Maria păstra toate acestea în inima sa. Isus s-a întors cu părinţii săi la Nazaret şi le era supus lor. El creştea în înţelepciune, în vârsta şi har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Isus a rămas la Nazaret, cu părinţii săi, până la vârsta de treizeci de ani şi era socotit ca fiul lui Iosif – tâmplarul.

De reţinut:

De ce m-aţi căutat? Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu? (Lc 2,49).

Iar copilul creştea mereu în vârstă şi era iubit şi de Dumnezeu şi de oameni (1Sam 2,26).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 − five =