Narcis cel Mântuit

Am deschis leneș ochii și am privit spre ceas. Ora 6:45. La naiba! O să întârzii. M-am îndreptat rapid spre baie și mi-am făcut rutina de dimineață. Ce mai impresie o să fac și eu. Prima mea zi de probă ca stagiară la cea mai importantă editură din ţară și o încep cu stângul. Asta îmi va aduce o bulină neagră cu siguranță. Și fiecare bulină neagră pentru mine, e una albă pentru Narcis, nesuferitul cu care o să trebuiască să îmi împart biroul, și din cauza căruia sunt în perioada de probă, deoarece, cum doar un singur loc era disponibil și nu se puteau decide pe care dintre noi să îl aleagă, ce-au zis directorii, să ne pună la probă.

Cu doar zece minute înainte de începerea programului, intru în liftul supraaglomerat al companiei. Nu am dat de Narcis până acum, deci dacă am noroc, poate o să întârzie și el. Sau poate a ajuns mai repede ca mine… Nu. Trebuie să alung gândurile astea enervante trimise de conștiință. Deși erau doar trei etaje de la parter până la al meu, mi s-a părut o veșnicie până am ajuns. Biroul era gol. Ha! Am reușit. 1- 0 pentru mine. Am început să îmi aranjez cele câteva lucruri personale, atât cât îmi permitea spaţiul. Bucuria mi-a fost alungată când, la nici câteva minute după ce-am ajuns, Narcis intră în birou, în toată “splendoarea” lui, alături de asistentul domnului Howard – directorul companiei – cel care ne verifica. Amândoi râdeau…asta nu îmi mirosea a bine.

– Ah, domnișoară Hale. Mă bucur că aţi ajuns, mi se adresă asistentul, numit Theodor.

– Îmi pare rău că am întârziat, dar…

Am început să mă scuz într-un mod patetic, dar n-am apucat bine să vorbesc că m-a și întrerupt.

– Nu vă faceți griji. Cu toate că e prima zi o să trec cu vederea. Din păcate nu mai am timp acum să vă fac turul clădirii. O să îmi rog secretara să vă aducă sarcinile pe săptămâna aceasta.

Nu am mai apucat să spun nimic pentru că a și plecat. Și iată-mă singură cu domnul Nesuferit. Brusc, încăperea se făcuse și mai mică. Narcis îmi arunca priviri pline de superioritate și care parcă îmi ziceau că tocmai ce mi-am pierdut punctul pe care am crezut ca l-am câștigat. Narcis 1, Dakota 0.

– Îți poţi șterge zâmbetul ăla tâmp de pe faţă, te rog? i-am spus săturându-mă la un moment-dat.

– Te referi la zâmbetul de „eu câștig și tu nu”?

– Te comporți de parcă deja ai luat postul și ai fost și promovat. Să știi că dacă ești lingușitor nu e de ajuns. Ai nevoie de „talent”. Ai auzit de așa ceva?

– Desigur. Și deși nu crezi, am. Uneori însă chiar e nevoie mai mult de lingușire. Defapt, totul e despre asta în viaţă.

– Frumos ar fi din partea ta să joci corect.

– O fac, nu te teme.

Nu am mai apucat să vorbim mult despre acest subiect, pentru că secretara domnului Theodor ne-a adus imediat sarcinile. Și eu și Narcis aveam de citit primele trei capitole din trei manuscrise, și desigur, să le facem o scurtă recenzie. Un început destul de ușor, zic eu. Am fost atrasă imediat de lectură. În birou se mai auzeau doar paginile răsfoite. Dintre cele trei lucrări doar una mi-a stârnit interesul. Celelalte două erau cam plictisitoare. De câteva ori puteam să jur că Narcis mă fixa cu privirea, cercetându-mă. L-am prins o dată uitându-se la mine dar și-a retras-o imediat. Poate fi mai ciudat de atât omul ăsta? Întâi se ceartă cu mine și mă face să pic prost în fața noului șef, iar apoi mă privește cu ochii aceia pătrunzători care uneori îmi cam dau fiori. Cred că dacă nu ar exista concurenţa asta dintre noi, și el nu ar fi atât de arogant, ar putea să îmi placă de el. Puţin. Pentru că, Doamne! Nu arată deloc rău. Mama natură l-a binecuvântat cu trăsăturile unui adevărat Adonis – și în acel moment doream să fiu Afrodita lui. Reușește însă să le umbrească prin atitudinea asta a lui încrezută. E cam plin de el uneori. De fapt, ce tot zic eu aici. Mai tot timpul.

Până să-mi dau seama era aproape ora prânzului. Mai aveam doar de făcut recenziile, deci puteam lua o pauză. Când mă uit în jur biroul e gol. Mă bucur că nu trebuie să mai schimb vreo vorbă cu el, măcar deocamdată. Am coborât la cafeneaua de la parter. Nu era prea multă lume deci nu mi-a fost prea greu să găsesc un loc liber. Mi-am luat o cafea și o salată și apoi mi-am verificat e-mailul. Nu m-am uitat la telefon toată ziua. Aveam un apel pierdut de la mama. Seara trecută i-am spus că o sun înainte să plec la muncă dar am uitat. Sper doar să nu se fi gândit să mă dea dispărută doar pentru că nu am sunat-o. Uneori exagerează prea mult.

În timp ce îi explicam mamei motivul pentru care am uitat s-o sun și anume că era să întârzii, și că nu m-a răpit nimeni cum credea ea, l-am văzut. Stătea la doar câteva mese de mine și nu era singur, ci cu o tipă blondă care îi sorbea fiecare cuvinţel. Cred că nici măcar nu auzea ce îi spunea. Nici nu știu când am încheiat convorbirea cu mama. Eram atentă doar la cei doi. Și după câteva clipe, am realizat că tipei i-a fost atrasă atenția de ceva ce îi spunea Narcis pentru că a încetat să îl mai admire. Îmi puteam da seama după expresia ei că ceva a șocat-o. El însă părea chiar relaxat, indiferent. I-a mai șoptit ceva iar apoi s-a îndepărtat rapid de ea. Fata a izbucnit în plâns. M-am speriat când am văzut-o. Părea devastată. Ce i-ar fi putut spune pentru a o aduce în starea asta? Sigur, mi-am zis. Poate e iubita lui. Sau mă rog, era. Într-un mod bizar eram curioasă despre ce s-a întâmplat. Și această curiozitate a mea, uneori prea mare, mă împingea să merg să vorbesc cu ea. Dar până să mă hotărăsc eu, altcineva mi-a luat-o înainte. Probabil o prietenă de-a ei. A trebuit să las pe mai târziu consolatul pentru că programul de prânz era pe sfârșite. M-am întors în birou, dar nu înainte de a-mi mai lua o cafea. Narcis stătea la locul său obișnuit, nepăsător. Cât de calm e. Și săraca fată plângea.

– Pari destul de în regulă.

– Cum? La ce te referi?

– Te-am văzut la cafenea, de aceea ziceam.

Am observat cum devine încordat.

– Asta cred că nu te privește. Mai bine ţi-ai vedea de ale tale.

Puteam să îl ascult și să nu mă bag, dar fiind băgăreaţa de Dakota Hale, am ales greșit.

– Fata aceea… te-ai despărțit de ea, nu-i așa?

A oftat lung și apoi și-a trecut exasperat mâna prin păr. O parte din mine era fascinată de gestul lui dar se calmă imediat.

– Ești mult mai perspicace decât credeam. Ca să îţi răspund la întrebare da, m-am despărțit de ea.

– Și nu te deranjează câtuși de puțin asta? Nu ai ţinut la ea deloc? Nu ai….iubit-o?

– Dacă am iubit-o? a pufnit ușor amuzat. Chiar te credeam mai deșteaptă de atât.

Simţeam cum îmi fierbe sângele în vene. Chiar i se pare o glumă?

Inima a început să îmi bată cu și mai multă putere când a făcut câţiva pași mai aproape de mine, mânia făcând loc panicii și neliniștii.În spatele meu nu era decât peretele rece și curând am făcut contact cu el. Și-a pus mâinile într-o parte și în alta a capului meu, imobilizându-mă de perete.

– Desigur, nu e vina ta. Nu aveai de unde să știi, totuși.

A făcut o pauză încercând să-și găsească cuvintele. Eu încă nu îmi puteam lua ochii de pe faţa lui. Doar câţiva centimetri mai erau între noi și am realizat atunci cât de mult îmi doream să-l sărut. Sau el pe mine.

– Vezi tu, eu nu știu ce e această „iubire” de care vorbești tu. Nu obișnuiesc s-o practic, ca să spun așa. Femeile sunt pentru mine o simplă distragere. Ca un obiect pe care îl arunci de cum te-ai plictisit de el.

Nervii îmi atinseseră un nivel maxim. Cât de ipocrit din partea lui! Mintea vroia să-l plesnească, să-l facă să regrete ce a spus referitor la faptul că femeile sunt simple jucării. Dar trupul i se supunea lui și nu se mișca, intimidat de aerul superior. Se uita la mine. Eram sigură că își dorea la fel de mult ca și mine să își lipească buzele de ale mele. Dacă m-aș fi uitat într-o oglindă sigur mi-aș fi văzut ochii cerșindu-i lucrul ăsta. Dar s-a îndepărtat de mine înainte de a ceda tentaţiei. Și parcă m-ar fi dezlegat dintr-o vrajă de imobilizare.Am uitat că aproape îl imploram să mă sărute și nu m-am sfiit să-mi arăt indignarea faţă de cuvintele pe care mi le-a spus.

– Tu… ești atât de… cum poţi vorbi în felul ăsta? De parcă nu ar conta deloc. De parcă nu ar fi mare lucru dacă ţi-ai bate joc de cineva!

– Nici măcar nu am zis că îmi bat joc! Doar că eu nu mă îndrăgostesc. De nimeni, niciodată.

La asta nu mă așteptam.

– Dar asta nu îţi dă dreptul să te comporți cu o femeie ca și cum ar fi jucăria ta.

A evitat să spună ceva.

– Care e treaba ta, până la urmă? M-ai întrebat dacă sunt afectat de lucrul ăsta, dar nu trebuie să fiu pentru că ești tu mai afectată decât mine, mi-a spus surprins și ușor iritat.

Oh, deci reacţia mea e ceva nou pentru el. Nu e obișnuit să i se vorbească așa, oare?

– Bineînțeles că sunt afectată. M-a afectat starea în care se afla fata aceea. Nu cred că merită asta.

– O să-i treacă. Tuturor le trece. Și dacă nu, nu mai e problema mea.

Jur că mai aveam puțin și îi dădeam cu ceva în cap. Cum să fie atât de nepăsător? Cumva, am reușit să nu-i spun nimic. M-am hotărât să nu-i mai arăt cât mă apăsau vorbele lui. În primul rând pentru că nu avea niciun rost și în al doilea, aveam vaga impresie că el se încărca cu toată această suferință și eu nu vroiam să-i mai alimentez ego-ul și așa mai mare decât capul.

Dacă am reușit să termin o singură recenzie din trei în toată după-amiaza, la cât de neatentă eram, e bine. Cu Narcis am mai vorbit o singură dată și doar pentru a-i cere să încuie biroul.

Și-o fi dat și el seama că dacă îmi spune ceva s-ar putea să declanșeze o bombă, pentru că m-a lăsat în pace. Nu am crezut vreodată că voi fi atât de recunoscătoare să ajung acasă. Ziua asta a fost cu siguranță lungă. Cred că ar trebui să îmi caut o colegă de apartament. Nu-mi face deloc bine să stau singură. Poate o să pun un anunț pe vreun site sau ceva. Da, asta o să fac. Poate ar fi trebuit să mă gândesc la asta din clipa în care ai mei mi-au luat apartamentul. Așa nu vor mai fi nici ei nevoiţi să acopere jumătate din cheltuieli. Următoarea zi, într-o pauză, am pus anunţul pe un site recomandat de mama. Surprinzător cum de a fost de acord cu ideea mea. Și ea și tata. Probabil că au înţeles și ei că e un oarecare pericol să locuiesc singură, mai ales că sunt și fată. Și cu ocazia asta s-au gândit să îmi amintească că nu ar fi trebuit să mă îngrijorez din cauza asta dacă aș fi acceptat ca Mike, fratele meu să se mute cu mine. Nici nu vroiam să aud. Amândoi suntem majori de mult și avem nevoie de intimitate. Pe el poate nu l-ar fi deranjat prea tare, dar eu, cu siguranță, nu aș fi fost încântată să împart cafeaua în fiecare dimineață cu vreo cucerire de-a lui. Și le schimbă destul de des.

Nu a durat mult până să mi se răspundă la anunț. În câteva ore aveam o posibilă colegă de apartament. Am stabilit să ne întâlnim în acea seară de miercuri la un local drăguț din apropierea apartamentului.

Situația mea cu Narcis devenise puţin ciudată după discuția pe care am avut-o în prima zi, în sensul că, dacă înainte ne făceam reproșuri și eram tot timpul în competiție pentru post, acum nu mai facem nimic din toate astea. Poate doar mi se părea mie, dar nu mai încerca să mă facă să scad în ochii celorlalți angajați sau a șefilor. Avea mult mai multă grijă la ce îmi spunea. Ba chiar, la o zi după cearta noastră, și-a cerut scuze pentru ceea ce a spus și pentru că a fost nesimțit. Aveam impresia că în spatele acestor scuze era ceva mai mult. Un lucru pe care nu avea tăria să mi-l spună. Cel puțin nu încă.

Miercuri seara, la ora 18:45, îmi părăseam apartamentul pornind spre întâlnirea cu viitoarea colegă. Eram încântată. Poate am putea ajunge prietene chiar. De mult timp îmi doresc o prietenă cu care să pot ieși în oraș, să discutăm chestii legate de băieți sau să ne sfătuim una pe cealaltă. Nu am avut norocul de așa ceva până acum din păcate.

Nu aveam idee cum arată exact această fată. Îi știam doar câteva trăsături mai importante, cum că e blondă – lucru care pe cât mă încântă pe atât mă înspăimântă, sincer -, înaltă și obișnuiește să se îmbrace mereu business. Chiar sunt curioasă în ce domeniu lucrează. Ajunsă la local, îi spun chelnerului numele pe care a fost făcută rezervarea, iar el mă conduce la o masă drăguță, informându-mă că am ajuns prima. În timp ce mă uitam prin meniu pentru ceva dietetic, numele mi-a fost strigat de un glas domol. Când mi-am ridicat privirea nu mi-a venit să-mi cred ochilor.

– Dakota Hale?

– Da, eu sunt, am răspuns întinzându-i politicos mâna.

– Mă bucur să te cunosc. Eu sunt Sarah White cea cu care, uhm, ai vorbit pentru apartament.

Și iată-mă stând faţă-n faţă cu persoana pentru care timp de câteva clipe am simțit gelozie, care ușor-ușor s-a transformat în compătimire, aceeași persoană care urmează să îmi fie colegă, și cu care speram să leg o prietenie strânsă. Chiar e mică lumea asta! Și să fi vrut, n-aș fi putut face asta. Am observat-o cum se panichează deoarece nu îi spuneam nimic, așa că mi-am oprit gândurile, îndreptându-mi din nou atenţia spre ea.

– Scuze, mă gândeam doar că îmi pari cunoscută.

– Acum că mă gândesc mai bine, cred că și eu te-am mai văzut.

– Cumva la Bloomsbury Publishing?

– Da, așa e, mă aprobă.

I-a fost mult mai ușor să se deschidă odată ce am găsit ca punct comun editura. Am vorbit despre sarcinile noastre în companie și eu mă străduiam din greu să nu aduc vorba de Narcis. Era prea devreme ca să o fac. Apoi, am adus în discuție și apartamentul, lucrul pentru care ne întâlnisem, dar despre care vorbisem cel mai puțin. Din câte am înțeles, motivul pentru care își caută o locuință e că de câteva zile a trebuit să locuiască la o prietenă. Reţinerea ei plus abilitatea mea de a știi când cineva minte, m-au făcut să îmi dau seama de adevărata cauză a mutării ei. Cum s-a despărțit de el nu mai are cum locui acolo. Pot spune că în rest ne-am înţeles destul de bine. Atmosfera nu mai era deloc tensionată, râdeam mai tot timpul. Dar pentru ca seara să fie completă, trebuia să se întâmple un ultim lucru. În timp ce Sarah a mers la baie, atenția mi-a fost îndreptată spre intrarea localului, unde l-am văzut. Era îmbrăcat cu o jachetă de piele, neagră, un tricou negru și desigur, blugi negri. Ținuta lui e cu totul și cu totul diferită înafara biroului. Și atitudinea părea alta. Chipul îi era luminos, aproape radiant, ochii arătau o blândețe nemăsurabilă, iar buzele îi erau curbate într-un zâmbet care ar da pe spate orice femeie, chiar și mai în vârstă ca el. Parcă simțind că e privit, și-a retras atenția de la persoana cu care vorbea și a căutat cu mare băgare de seamă până ce m-a găsit. Încă purta acea expresie dulce după care mă topeam, dar eram sigură că nu pentru mult timp. Văzând că la masa mea mai erau lucrurile cuiva, m-a privit încruntat. Şi chiar atunci, Sarah s-a întors de la baie. Când a observat-o, privirea i s-a întunecat. Şi am ştiut că am dat de belea atunci. Expresia lui nu prevestea nimic bun. Nu l-am mai văzut aşa niciodată. Părea supărat, furios chiar. Dar nu înţelegeam de ce. La urma urmei nu fac nimic rău. Dacă crede că mă amestec în viaţa lui personală se înşală. Faptul că Sarah s-a dovedit a fi cea cu care aveam să îmi împart apartamentul era pură coincidenţă, nu era ca şi cum aş fi plănuit eu asta.

Eram sigură că avea să vină la masa noastră, dar nu a făcut-o.

Toate lucrurile lui Sarah aveau să fie mutate în apartament până seara. Era extrem de fericită când am văzut-o de dimineaţă. Altcineva însă n-a fost prea fericit văzându-ne împreună, vorbind. Cred că asta a fost prima dată când m-a tratat cu indiferenţă. Dar până spre mijlocul zilei şi-a revenit, cred că doar îşi pregătea o replică bună cu care să mă atace. Şi după prânz, după ce a văzut că am stat de vorbă cu Sarah, a făcut-o. A intrat cu repeziciune în birou și s-a mișcat ca și cum ar fi știut exact unde mă aflu. M-a pironit iar de perete, la fel ca acum câteva zile. De data asta însă părea mult mai nervos. Ochii lui mi-o spuneau. Și puterea cu care îmi imobiliza mâinile de perete. Se uita la mine, cu o privire cercetătoare.

– Stau și încerc să îmi dau seama ce e în căpșorul ăla al tău. Ce e acum și ce a fost în clipa când te-ai gândit să o cauți pe Sarah.

– În primul rând, dă-mi drumul. Mă doare.

– Durerea asta nu se compară cu cea pe care ai merita să ţi-o cauzez.

– Cred că ai înțeles greșit. Nu mă amestec în viața ta privată, dacă asta crezi. Mă doare în cot de ea, sincer, i-am răspuns indiferentă, aproape ţipând.

– Dacă nu te interesează, ce treabă ai tu cu ea?!

– Nu ai dreptul să îmi spui ce să fac! Pot sta cu ce persoane vreau eu! Nu înțeleg care e problema ta, totuși.

Îmi dau seama că faptul că nu-l ascultam îl enerva și mai tare, mai ales că îmi strângea încheieturile și mai rău ca înainte. Privirea lui era sumbră, ochii îi ascundeau o mare de întuneric. Durerea devenea de nesuportat și cuprinsă de spaimă am ţipat, iar ţipătul a făcut loc lacrimilor ce îmi șiroiau nestingherite pe obraji. Nu se aștepta probabil la reacția pe care am avut-o pentru că s-a speriat. Mi-a dat drumul și m-am prelins în jos, sprijinindu-mă de perete.

– Doamne, ce am făcut?

Panicat, s-a așezat în fața mea. Cu o mână îmi masa încheieturile și cu cealaltă îmi ștergea lacrimile. Eu nu eram în stare să spun nimic. Întâi de la durere și apoi pentru că m-a surprins gestul lui de a mă liniști. Comportamentul i se schimbă ca vremea.

– Nu am vrut să te rănesc, iartă-mă.

Uitase cu totul de ce fusese nervos și glasul îi era calm acum, temător.

– Lasă-mă, te rog, am spus când am fost capabilă în sfârșit să reacționez.

L-am împins cu forţă de lângă mine.

– Ai dreptate, trebuie să stau departe de tine. Tu trebuie să te ţii departe de mine. Oricât de mult mi-aș dori opusul acestui lucru.

Oricât de mult și-ar dori, ce?! Confesiunea lui mă tulbură. Nu era posibil ca ceea ce-a spus să fie adevărat. Niciodată nu mi-a arătat că simte ceva frumos pentru mine, mereu am crezut că mă urăște și eram obișnuită cu asta pentru că și eu simţeam la fel. Mă rog, printre alte lucruri, dar chiar și așa. Văzând că nu reacționez în nicun fel, a plecat. Nu vroiam să mă lase singură, nu acum, când am aflat că și lui îi place să stea în preajma mea.

Cuvintele lui Narcis m-au bântuit timp de câteva zile. Încercam să le înțeleg dar nu reușeam. „Trebuie să te ții departe de mine, oricât de mult mi-aș dori opusul acestui lucru.” Ce însemna? De ce să se țină departe de mine dacă nu își dorea asta? Nu știu dacă voi putea vreodată să-l înțeleg pe acest bărbat arogant, egoist, narcisist – că doar i se potrivește numele – și schimbător ca vremea. Nu pot știi niciodată la ce să mă aștept din partea lui, în ce fel o să reacționeze. Observându-mă că sunt cam abătută, Sarah a decis să mă îmbuneze și mi-a propus sâmbătă seară, la o săptămână după cele petrecute, să ieșim. Era ultimul lucru pe care doream să-l fac. Dar simțeam totuși că am nevoie de o distragere. Era uimitor cum, în câteva zile am reușit să ne împrietenim noi două. Mi-a vorbit chiar și de relația ei cu Narcis.

Localul unde am mers nu era prea aglomerat. Cu noi mai erau câțiva prieteni de-ai lui Sarah. Mi i-a prezentat dar nu am reușit să rețin niciun nume. Când m-am îndreptat spre bar, mi-a venit cheful să beau. Mult. Până când întrebările aveau să înceteze a-mi mai îngreuna mintea. Înainte de a comanda, Sarah i-a șoptit ceva barmanului. Mi s-a părut ceva suspect, dar am decis să nu-mi bat prea tare capul cu asta.

– În seara asta eu fac cinste. Cunosc pe cineva deci, cred că mai mult e din partea casei.

– Mulțumesc. Sincer, cam am nevoie.

Nu mi-am luat ceva tare, dar de la prima înghițitură simțeam cum îmi arde gâtul.Ușor-ușor începeam să amețesc. Efectul pe care îl așteptam. Mi-am lăsat prietena singură puțin pentru a merge la baie. Când m-am întors am crezut că nu văd bine. Am închis și deschis de câteva ori ochii ca să fiu sigură că ce văd e real. El era aici. Și era nervos. Se certa cu Sarah. Când m-a văzut s-a înfuriat și mai tare.

– Ce cauți tu… ?

Până să termin eu ce aveam de spus el deja mă trăgea afară din local.

– Plecăm. Acum. Nu ai ce căuta aici.

M-am smucit nervoasă. M-am uitat la prietena mea și ea plângea. Prezența lui cred că o tulbura rău.

– Nu plec nicăieri! Nu ai dreptul să îmi spui ce să fac!

Totul se învârtea în jurul meu. Vocile deveneau neclare. Am reușit să mă prind de Narcis înainte ca totul să mi se întunece în fața ochilor și să-mi pierd cunoștința.Am fost trezită de lumina puternică a dimineții. Nu îmi amintesc să mă fi culcat. Sau unde sunt. De fapt, nu îmi amintesc nimic de seara trecută. Știu doar că eram cu Sarah la barul acela…

În timp ce cercetam camera în care mă aflam, ușa s-a deschis și Narcis a intrat cu o tavă în mână. Eram în casa lui. Şi cum am ajuns nu ştiu. Dar totuşi eram calmă. Nu am ţipat la el. Ciudat.

– Mă bucur să văd că te-ai trezit. Mănâncă şi apoi o să-ţi explic ce faci aici pentru că sunt sigur că eşti curioasă să afli.

– Nu îmi este foame. Ai putea începe să îmi spui, am spus împingând tava.

A luat-o şi a pus-o pe noptieră.

– Te-am luat din barul ăla pentru că erai beată. Şi pe deasupra şi drogată.

– Cred că glumeşti. Beată poate da, dar drogată? Eu nu mă droghez. Şi de ce m-ai adus aici? De ce nu m-ai dus la mine?

– Am zis că aici ai fi mai în siguranţă. Desigur că nu te-ai drogat singură. Cineva a făcut-o. Și poate o să afli curând.

Totul mi se părea ciudat. Nu avea nicio logică ce spunea.

– Vreau să plec. Sau o să îmi interzici ?

– Nu. O să te duc chiar eu la apartament. Oricum, până acum trebuie să fii plecat.

– Să fii plecat? Cine?

A oftat şi şi-a trecut mâna prin păr exasperat.

– Pui prea multe întrebări. Dar oricum o să afli. Sarah nu va mai locui cu tine. Am convins-o eu.

– Eşti nebun! Ţi-am mai spus, nu ai niciun drept să te bagi în viaţa mea!

– Ascultă-mă!

– Nu, nu te mai ascult deloc. M-am săturat.

M-am ridicat furioasă din pat, mi-am luat geaca şi poşeta de pe canapea şi am plecat. Asta chiar le-a întrecut pe toate. I-am spus să nu se implice şi totuşi a făcut-o. Când am ajuns la apartament Sarah încă nu plecase. M-am dus direct în camera ei şi am găsit-o făcându-şi bagajele. Am vrut s-o opresc. Dar nici nu am ajuns bine în faţa ei că m-am trezit cu o palmă.

– De când vroiam să fac asta!

– Ce e cu tine? am întrebat-o.

– Ce e cu mine? O să afli imediat. Numai bine că a ajuns şi el.

Narcis îşi trăgea suflul în partea cealaltă a camerei, lângă uşă. Desigur că m-a urmărit. Sarah a scos de la spate un pistol şi l-a îndreptat spre mine cât timp mă uitam la el.

– Sarah las-o în pace! Tu cu mine ai treabă. Ea nu are nicio vină.

– Nu are nicio vină?! Ea e singura vinovată pentru toate astea! Sau ai uitat ce vorbeai la telefon în ziua aia?

Mă uitam când la ea cand la el, confuză. Despre ce tot vorbea?

– Spune-i! a ţipat Sarah agitând pistolul spre el şi apoi spre mine.

– Lasă pistolul jos!

– Nu, până ce îi spui!

Au urmat câteva clipe de liniște.

– Dacă nu vrei să îi spui tu, îi spun eu. Draga mea, nu a fost o coincidență faptul că tocmai eu am răspuns anunțului tău. Am vrut să fac asta ca să fiu mai aproape de tine. Să te fac să plătești.

– Ce tot vorbești? Pentru ce să plătesc?

– Desigur că nu ai de unde să știi. Narcis s-a despărțit de mine din cauza ta! Nu putea să realizeze ce își propusese dacă eu aflam ce are de gând și dacă bineînțeles nu dispăream din peisaj. Dar ceea ce el nu știa era că eu aflasem ce are de gând. Știam de micul lui joculeț.

– Ce joculeț? de data asta l-am întrebat pe el.

– Nu o asculta. E nebună.

– Joculețul prin care vroia ca tu să fii atât de nebună după el, încât să renunți la post. Asta urmărea mereu. Să câștige el.

– Sună nebunesc ce spui!

– În ziua când s-a despărțit de mine l-am auzit vorbind la telefon, spunând că tu nu ești nicio problemă, că te poate da la o parte imediat ce îi cazi la picioare.

Nu puteam crede ce spune. Nu l-am mai privit ca pe omul calm și dulce care credeam uneori că se ascunde sub masca aceea dură. Nu era o mască. Era el cel adevărat. Și m-a păcălit în tot acest timp. Nu-mi mai păsa că o armă e îndreptată înspre capul meu, m-am dus la Narcis, iar palma mea a făcut contact cu obrazul lui neras. Privirea i-a rămas aţintită în jos. Sarah a început să râdă, dar s-a oprit imediat, fugind la fereastră. Se auzeau sirene de poliție apropiindu-se.

– Doar nu credeai că riscam să vin aici știind de ce ești în stare, i-a spus Narcis, revenindu-și.

– Să crezi tu că asta mă va opri. Dar, dacă tot risc să fiu prinsă, măcar să nu fie degeaba.

A îndreptat iar pistolul spre mine. El e cel vinovat și tot cu mine are ceva? Narcis s-a pus în fața mea.

– Ce drăguț că vrei tu primul. Dar vreau s-o vezi în agonie. Dă-te la o parte!

– Nu ești în stare să tragi. Mai bine lasă pistolul înainte să te rănești.

– Oh, deci acum îţi pasă, nu?

S-a uitat disperată pe geam. Nu vroia să fie prinsă. Și în acea clipă de neatenție a ei, Narcis a apucat pistolul. Dar ea nu i-a dat drumul. S-au luptat preţ de câteva secunde până când arma s-a descărcat iar încăperea a fost umplută de sunetul asurzitor al împușcăturii. Picături de sânge curgeau pe podea, iar apoi Narcis a căzut. Am ţipat și m-am așezat lângă el, punându-i capul în poala mea. Ea îl privea satisfăcută.

– Păcat că te iubea.

– Ce tot vorbești acolo?

– Te iubea. Asta a fost greșeala lui. Crezi că aș mai fi făcut toate astea dacă nu aveam un motiv?

Doi polițiști au spart ușa apartamentului și au prins-o înainte să apuce să plece.

– Să vedem cum o să te mai iubească din mormânt! îmi ţipă înainte să plece.

Am început să plâng. Nu putea să moară.

 Epilog

Întuneric. Peste tot în jurul meu e întuneric. O împușcătură și totul a prins contur. Eram iar în acea cameră pe care o vizitez nopți la rândul. Aceleași persoane, același spațiu, același sfârșit mereu și mereu. Cu toate că au trecut câteva luni de atunci, nu pot uita ce s-a întâmplat. Nu când consecințele acelor evenimente au rămas vii. Consecințe ce mi-au răpit luni pe care le-aș fi putut petrece alături de el. Am uitat tot ce ar fi vrut el să facă. Am uitat tot ce nu avea importanță și am păstrat doar lucrurile esențiale, și anume că mă iubea. Că mă iubește și că îl iubesc. Când s-a terminat și a mia noapte chinuitoare, am deschis ochii și m-am grăbit să văd dacă s-a schimbat ceva. Dar nimic. Oricât de mult speram, nu avea să își revină peste noapte. Cum au spus și medicii, un miracol l-ar mai trezi din comă. Sau am putea alege să îl lăsăm în pace. Să ajungă într-un loc mai bun.

Nu am de gând să renunț. Nu-i voi lăsa să-l deconecteze de la aparate, nu atâta timp cât mai există speranța că și-ar putea reveni. Pot să-mi petrec și restul zilelor în salonul ăsta, nu-mi pasă. Că voi avea grijă de el e tot ce contează.

Poate nu o să se mai trezească niciodată. Nimic nu e sigur. Nu era sigur nici că el m-ar putea place și uite că s-a întâmplat contrariul. Viața alege să te surprindă în cele mai neașteptate și bizare momente.

Paula Ignat, clasa a XI-a E

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen + twenty =