Zi pentru suflet – Reculegere în Postul Mare

DSC_9803 „Tăcerea devine de aur atunci când rostul gândurilor născute din ea este să dea culoare vieții.”

Vineri, 18 martie 2016, în căminul Xaverianum aproximativ 110 tineri, elevi ai Liceului Catolic „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” Iași, au participat la o zi de reculegere ce a avut ca scop pregătirea spirituală în vederea Sarbătorii Învierii lui Cristos.

Invitatul special ce a și prezidat reculegerea a fost Pr. Felix Roca, responsabil cu pastorația tinerilor, copiilor și asociațiilor în Dieceza de Iași. Acesta a reușit prin carisma și jovialitatea sa să capteze atenția noastră și, de asemenea, ne-a ajutat să ne descoperim/regăsim privind în adâncul sufletului nostru.

Programul reculegerii a constat în: discuții pe baza vizionării celor trei filme, meditații, ocazii de Sfântă Spovadă, Calea Crucii, Sf.Liturghie și Cina fraternă.

Din această zi de reculegere și în urma vizionării celor trei filmulețe profunde toți am învățat următoarele:

1) Deși suntem oameni și suntem predispuși greșelii, Isus ne iartă, este mereu alături de noi și ne iubește atât de mult încât s-a jerfit pe cruce pentru noi.

2) Chiar dacă uneori suntem tentați să ne catalogăm greșit, să ne punem o etichetă nepotrivită, trebuie să învățăm să ne privim prin ochii lui Isus și să observăm că suntem capabili să facem lucruri frumoase.

3) Am învățat cât de fundamentale sunt cuvintele frumoase și că zâmbetul, deși nu costă nimic, poate transforma total viața unui om.

„În orele petrecute în tăcere am avut ocazia să mă regăsesc, să privesc din altă perspectivă viața și să înțeleg câte sacrificii au fost făcute ca eu să am parte de salvare. Meditațiile m-au ajutat să fiu o persoană mai atentă la cei din jur și la nevoile celorlalți. Am învățat că fiind fericit poți schimba viața celorlalți. Calea Crucii m-a apropiat mai mult de Cristos și m-a ajutat să înțeleg povara pe care o pot provoca păcatele. Totul m-a ajutat să mă pregătesc mai bine pentru sărbătoarea Învierii!”a spus Alexandra Ciubotaru, din clasa a XII-a D.

A fost o întâlnire profundă, plină de speranţă și plină de bucurie. Participând la tot programul reculegerii, noi elevii am reușit să plecam schimbaţi, transformaţi, mai aproape de Isus Cristos și cu o dorință arzătoare în suflet de a-l întâlni pe Mântuitor.

Luisa-Ștefania Duduman, clasa a XII-a D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 2 =