Evenimente

Iași: „Am ales bine?” Zi de reculegere pentru elevii de la Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu”, profilul de teologie romano-catolică

Un grup de aproximativ 100 de elevi ai Colegiului Național Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași, profilul de teologie romano-catolică, coordonați de pr. Claudiu Robu, directorul profilului de teologie romano-catolică din cadrul aceluiași colegiu și diriginte la clasa a XI-a, împreună cu ceilalți părinți diriginți: pr. Iosif Iacob, la clasa a XII-a, pr. Ionuț-Eremia Imbrișcă, la clasa a X-a, și pr. Robert Râtan, la clasa a IX-a, a participat, sâmbătă, 23 martie 2024, la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași, la o zi de reculegere în vederea unei mai bune pregătiri atât pentru sărbătorile pascale ce se apropie, cât și pentru viață. Întâlnirea a stat sub tema „Am ales bine?”, fiind moderată de către studenții anului VI de la Seminarul din Iași, coordonați de părintele Ionuț – Eremia Imbrișcă, director spiritual la Seminar și profesor la Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași.

Tema propusă a fost „Am ales bine?”. Pare o simplă întrebare, la prima vedere… însă este o întrebare mai mult decât existenţială, pe care ar trebui să ne-o adresăm cu toţii, cât mai des.

Ziua a început cu o rugăciune, cum era și normal… Apoi a urmat o piesă de teatru, pusă în act de către studenţii anului VI de la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, pe tema alegerilor importante din viaţă, fiind o interpretare, presărată cu umor, a Mitului lui Gyges din dialogul „Republica” de Platon.

După acest moment artistic a urmat o meditaţie oferită de seminaristul Wincent Ostrovschi. Acesta a subliniat două idei importante: viaţa este formată din totalitatea alegerilor pe care le facem şi din deciziile care ne modelează viaţa. Spre finalul meditaţiei a oferit un răspuns la întrebarea „Cum să aleg bine” şi un decalog al deciziilor bune.

Imediat după pauză elevii au fost împărţiţi pentru discuţiile pe grupe legate de factorii care influenţează luarea unei decizii şi de gradul de dificultate al unei decizii.

Punctul culminant al acestei zile a fost Sfânta Liturghie, precedată de devoţiunea Căii sfintei cruci. Sfânta Liturghie a fost celebrată de părintele Claudiu Robu, iar omilia a fost ţinută de părintele diacon Mihai Ispas care a scos în evidenţă importanţa unităţii. Această unitate poate să ne apropie de Dumnezeu sau să ne îndepărteze, cum a fost cazul Sinedriului care l-a condamnat pe Isus. Unitatea pe care dorim să o construim este benefică în măsura în care alegerea este făcută ascultând de glasul lui Dumnezeu.

Comuniunea a continuat cu prânzul, după care a urmat un moment special. Pe parcursul Postului Mare, elevii au iniţiat activitatea Îngeraşul, care presupune ca fiecare elev să fie „îngerul păzitor” al altui elev, culminând cu împărţirea cadourilor pregătite, ca încununare a acestei activităţi.

Ziua de reculegere s-a încheiat cu o rugăciune în care l-am rugat pe Duhul Sfânt să ne lumineze pentru ca să putem auzi şoapta sa şi să luăm decizii bune în viaţă.

Mulţumim părintelui Ştefan Lupu, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, pentru găzduire şi pentru disponibilitate. De asemenea, le mulţumim şi preoţilor profesori de la Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” din Iaşi pentru iniţiativă, precum şi seminariştilor din anul VI pentru organizare.

Unii elevi care au participat ne-au oferit câteva impresii în urma acestei zile de reculegere:

  • „Reculegerea de la Institutul Teologic Romano-Catolic «Sfântul Iosif» din Iaşi a fost una deosebită. Mi-a plăcut foarte mult, întrucât s-a încercat ceva diferit faţă de anii precedenţi. Munca şi truda depusă de seminarişti nu a fost fără rost. S-a observat efectul dorit, zâmbetul de pe faţa elevilor. Pe mine personal m-a impresionat sceneta. Seminariştii şi-au dovedit cu măiestrie abilităţile de actorie. Nu a fost greu de observat că textul scenic a fost gândit şi regândit, până când a ajuns la perfecţiunea dată. A fost o experienţă de neuitat. Felicitări tuturor celor care au pregătit această reculegere!” (Daniel Burlacu, clasa a XII-a).

 

  • „Această frumoasă zi de reculegere a fost una extrem de plăcută, mulţumită seminariştilor. Datorită lor am înţeles cu adevărat sensul discernământului pe care trebuie să-l parcurg în viaţa de zi cu zi. Mi-a plăcut foarte mult sceneta pe care au realizat-o, deoarece m-a amuzat şi am putut începe ziua cu puţin divertisment” (Antonel Dornianu, clasa a XII-a).

 

  • „Experienţa de la această zi de reculegere a fost foarte plăcută. Am fost primiţi cu braţele deschise de către organizatori, ni s-a vorbit calm şi călduros. Apreciez din plin efortul pe care l-au depus toţi cei implicaţi pentru a face ca această zi să fie de neuitat” (Dragoş Păduraru, clasa a IX-a).

 

  • „Nu ştiu cum să încep… Această zi a fost una deosebită, fiind prima dată când particip la o zi de reculegere. Nu mă aşteptam la căldura pe care seminariştii au reuşit să ne-o transmită. Piesa de teatru a fost bine organizată, serioasă, dar şi cu elemente fine de umor. Mi-a plăcut mult activitatea pe grupe, atent moderată de seminaristul Bogdan Onode. Momentul cel mai semnificativ şi mai profund a fost Sfânta Liturghie, precedată de Calea crucii, în timpul căreia am avut posibilitatea de a mă împăca cu Dumnezeu prin sacramentul Spovezii. Le mulţumesc seminariştilor şi preoţilor pentru şansa de a descoperi dacă am ales bine, pentru ospitalitate şi pentru grija pe care au avut-o faţă de noi, ca să nu ne lipsească nimic” (Miriam Mihăică, clasa a IX-a).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *