Pelerinaj la Cacica
Cei 25 de elevi ai profilului teologic, înscriși în clasa a XII-a, au participat alături de elevi din întreaga Dieceză de Iași la pelerinajul anual al absolvenților de liceu la Cacica. Pelerinajul din acest reprezintă cea de a şaptea ediţie și a avut loc sâmbătă, 20 octombrie 2018. Aproximativ 220 de elevi, însoţiţi de profesorii de religie şi preoţii din parohii, s-au rugat Domnului în faţa icoanei Maicii Domnului pentru o bună reuşită la examenul de Bacalaureat şi pentru conturarea cu înţelepciune a unui proiect de viitor. Elevii s-au bucurat de prezenţa în mijlocul lor a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi.
Veniţi de pe întinsul întregii Dieceze de Iaşi, elevii au pornit pe jos spre sanctuar de la intrarea în Cacica. De aici, în frunte cu pr. inspector şcolar diecezan Petru-Sebastian Tamaş, elevii s-au rugat sfântul Rozariu şi au cântat până la intrarea în sanctuar. Acolo ne-a aşteptat părintele paroh Anton Mărăndescu, care ne-a urat bun venit şi ne-a făcut o scurtă prezentare a sanctuarului, introducându-ne astfel în atmosfera de rugăciune.
Reflecţia zilei a fost prezentată de pr. Iosif Antili, profesor la Institutul Teologic din Iaşi. Părintele ne-a captivat prin concreteţea gândurile de inspiraţie bibilică, de altfel atât de utile pentru ceea ce înseamnă a construi un proiect de viaţă. Patru coordonate de care să ţinem cont ne-a oferit părintele în acest sens: cultivarea unor relaţii sănătoase cu aproapele, alegerea stării de viaţă, alegerea profesiei şi relaţia cu Dumnezeu. Părintele a încheiat invitându-ne să consultăm întotdeauna „cerul” atunci când ne aflăm în faţa unor decizii importante, pentru că niciodată Dumnezeu nu dezamăgeşte. Între timp, ceilalţi preoţi au stat la dispoziţia elevilor ascultând sfintele spovezi, mulţi liceeni alegând să îşi deschidă sufletul şi să înceapă o viaţă nouă.
Liturghia ce a urmat a fost prezidată de PS Aurel Percă. În cuvântul de la predică, Preasfinţitul ne-a oferit-o ca model în faţa deciziilor şi examenelor importante pe Maica Domnului. Ea nu şi-a pierdut capul, ci a slujit cu fidelitate, a fost generoasă şi aplecată mereu spre nevoile altora. Ea ştie ce înseamnă suferinţa, stresul, neliniştea, prin urmare ne înţelege ca nimeni altcineva şi ne stă alături. La sfârşitul sfintei Liturghii, pr. Petru-Sebastian Tamaş a adresat un cuvânt de mulţumire, invitându-ne să-l aplaudăm mai întâi pe Dumnezeu pentru toate lucrările minunate pe care le-a făcut în viaţa noastră.
Momentul de adoraţie de după-amiază a ajuns la inima fiecărui elev. Prin cuvinte simple şi într-o atmosferă frumoasă de meditaţie, pr. Bejan Irimia de la Oneşti ne-a ajutat să ne aşezăm în faţa lui Dumnezeu şi să-i prezentăm viaţa noastră aşa cum este ea, cu oamenii care ne-au călăuzit gândurile, paşii şi mâinile până în acest moment.
Ne-am întors acasă convinşi că „există viaţă şi după Bacalaureat” şi încurajaţi de mesajul final al părintelui Tamaş: „Indiferent de rezultatul de la Bacalaureat şi de drumul pe care veţi porni în toamna următoare, dacă veţi rămâne de partea lui Dumnezeu veţi avea totul”.
Denisa Lucaci