Deschiderea anului școlar
Cei aproximativ 100 de elevi ai profilului teologic, din cadrul Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași, au participat luni, 11 septembrie, ora 10.00, la festivitatea de deschidere a noului an școlar 2017-2018. Elevii, îmbrăcați în uniformă, au ocupat locurile rezervate lor în rondul din fața școlii. În fața clasei erau diriginții claselor (pr. Claudiu Robu – clasa a XII-a; pr. Petru-Sebastian Tamaș – clasa a XI-a; pr. Iosif Iacob – clasa a X-a; pr. Paul Budău – clasa a IX-a).
Doamna director Mihaela Ungureanu i-a salutat cu căldură pe elevi și i-a invitat să valorifice la maxim resursele pe care școala le pune la dispoziție pentru a crește și a deveni oameni de valoare. La finalul discursurilor, bobocii de clasele a V-a și a IX-a au intrat în clase pe sub tradiționalul pod cu flori.
Directorul coordonator al profilului de teologie, pr. prof. Petru-Sebastian Tamaș i-a invitat pe elevi să se întâlnească într-una dintre clase, unde le-a transmis un cuvânt de încurajare și l-a prezentat pe pr. Paul Budău, revenit ca profesor și diriginte în școală, după o pauză de mai bine de 10 ani.
Succes în noul an școlar!