Gala excelețelei în educație
Elevii Iulian Burlacu (anul I), Carasevici Andrei (clasa a XII-a), Bereșoae Eduard (clasa a XI-a) și Fechită Gabriel (clasa a X-a) au fost premiați în cadrul Galei Excelenței în educație, ediția a VIII-a, desfășurată vineri, 29 noiembrie 2019, în Atrium Palas din Iași. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Iași, în parteneriat cu principalele instituții administrative ale județului.
Gala Excelenţei în Educaţie este unul dintre cele mai importante evenimente organizate anual de ISJ Iaşi, în cadrul acesteia fiind recunoscute meritele olimpicilor ieşeni. Peste 500 de elevi olimpici şi profesorii acestora au fost premiaţi de Inspectoratul Şcolar, pentru rezutatele obținute în anul școlar 2018-2019.
„Ne dorim să fie un eveniment pe măsura valorii lor, a elevilor cu performanțe înalte, dar și a mentorilor acestora, profesori de vocație. Ne dorim să arătăm comunității noastre că avem elevi pasionați și profesori dedicați care aduc la Iași, an de an, rezultate spectaculoase la olimpiadele naționale și internaționale. Efortul și rezultatele lor trebuie să fie cunoscute și apreciate, motiv pentru care le dedicăm anual această Gală a Excelenței”, a declarat prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș, inspector școlar general.
În urma rezultatelor bune și foarte bune, toți cei patru elevi care au participat la olimpiada de religie romano-catolică, desfășurată la Alba-Iulia, în perioada 1-4 mai 2019, au fost premiați. Iulian Burlacu (clasa a XII-a), mențiune; Caransevici Gheorghe (clasa a XI-a), premiul II; Bereșoae Eduard (clasa a X-a), premiul III; Fechită Gabriel (clasa a IX-a), premiul II.
Eduard Bereșoae, clasa a X-a E