Gala excelenței, 2012
Cei patru elevi care au obținut premiul I la Faza Națională a Olimpiadei de Religie Catolică la secțiunea licee teologice au fost premiați de Inspectoratul Școlar al Județului Iași. Au fost premiați și preoții profesori care i-au pregătit. Evenimentul s-a desfășurat în Sala „Vivaldi” a complexului Palas în după-amiaza zilei de 11 octombrie 2012.
Doamna Inspector General Camelia Gavrilă a felicitat premianţii şi profilul de teologie din cadrul Şcolii Normale pentru rezultatele deosebite obţinute la învăţătură. Premiile au fost acordate de pr. Cristian Barnea, Inspector de Specialitate la ISJ Iaşi. În cadrul aceleiași gale au fost premiații toți olimpicii premianți ai județului Iași la diferite concursuri naționale și internaționale.
Petrișor Emanuel, îndrumător: pr. prof. Petru Tamaș
Pal Claudia-Eleonora, îndrumător: pr. prof. Felix Roca
Dumea Silviu, îndrumător: pr. prof. Petre Chelaru
Petrișor Anton, îndrumător: pr. prof. Petre Chelaru
„Gala excelenţei a fost pentru noi un eveniment important prin care ne-am dat seama că munca noastră este apreciată şi susţinută de cei din jurul nostru; a fost un semn de recunoştinţă din partea organizatorilor pentru rezultatele obţinute de noi la olimpiade, lucru care ne-a încurajat pentru viitor, pentru a face cinste şcolii sau oraşului din care provenim, dar şi pentru a ne croi un drum care să ne conducă tot spre excelenţă, mulţumindu-i lui Dumnezeu prin realizările noastre și preamărindu-l pentru ceea ce a sădit în noi.” (Claudia-Eleonora Pal)
Pr. Petru Sebastian Tamaș