Lecții de viață în Săptămâna „Școala altfel”
Derulate în perioada 27-31 martie 2017, zilele săptămânii „Școala altfel” au adus un strop de lumină și încredere în sufletul celor aproximativ 100 de elevi ai Liceului Catolic din Iași. Îndrumați de profesorii lor, elevii au explorat universul cunoașterii din unghiuri noi și inedite.
Ziua de reculegere. Pregătirea spirituală pentru Sărbătoarea Învierii a fost marcată printr-o zi de reculegere la Căminul Xaverianum. Îndrumător spiritual a fost pr. Pius Iancu de la Seminarul Mare din Iași.
Ne pregătim viitorul. Universitatea de Medicină, Universitatea „Gh. Asachi” și Universitatea „Al.I. Cuza” sunt universitățile care ne-au primit în aceste zile. Am putut descoperi ce înseamnă să fii student în aceste universități și ce urmează să devină cei care învață aici. Vizita la Jandarmeria Română Iași ne-a ajutat să descoperim povestea de viață ce se ascunde în spatele uniformelor pe care le vedem adesea pe stradă, la marile manifestări.
Educație pentru familie. Asociația „Familia și viața”, prin doamna prof. Maria Gherghel, ne-a oferit posibilitatea să cunoaștem mai bine ce înseamnă sexualitatea umană și cum ar putea tinerii să o trăiască, respectând demnitatea persoanei umane.
Să cunoaștem Iașiul. Câteva clase de elevi au vizitat Mitropolia Ortodoxă, Catedrala Romano-Catolică, Institutul Teologic etc. Împărțiți pe grupe, elevii unei clase au trebuit să descopere și să facă fotografii în fața instituțiilor pe care până acum nu știau să le localizeze.
În mijlocul naturii. Cele mai multe dintre zilele acestei săptămâni au fost însorite și călduroase. O parte dintre elevi nu au ezitat să ajungă la Hamak, unde s-au recreat la o partidă de paintball. Alții însă au ales să petreacă timp împreună cu colegii de clasă organizând jocuri și întreceri sportive. Adăugăm aici Campionatul de fotbal organizat la Căminul Xaverianum.