Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului – 15 ianuarie 2012
Trăim vremuri în care tot mai mulţi oameni îşi lasă familiile, patria şi pleacă în lumea largă în căutarea unui loc de muncă, în căutare de libertate, de împlinire etc. Părinţi, fraţi sau surori, rude de ale noastre pleacă de acasă pentru un timp mai îndelungat sau mai scurt. Cum trăiesc ei într-o ţară cu o cultură, obiceiuri, limbă, religie diferite de ale lor? De asemenea la noi în ţară sau în localităţile noastre vin oameni din alte ţări, cu o altă cultură, limbă, rasă etc. determinaţi de felurite motive. Cum interacţionăm cu ei? Ce avem a le spune şi ce ne spun ei? Cum îi tratăm şi cum ne tratează?
Biserica vrea să răspundă la aceste întrebări dedicând o zi din an celebrării Zilei Mondiale a Migrantului şi Refugiatului, căutând să fie fidelă misiunii ei de a vesti Evanghelia prin cuvinte şi gesturi tuturor oamenilor de bunăvoinţă.
Să vedem în continuare câteva gânduri şi îndemnuri adresate, cu această ocazie, de Păstorul diecezei noastre, Preasfinţitul Petru Gherghel.
În fiecare an, Biserica, cu grija ei de mamă a tuturor, se îndreaptă spre marea categorie de oameni care participă la fenomenul migrator şi îi cheamă pe toţi oamenii, îndeosebi pe fiii ei, să fie deschişi faţă de migranţi, pentru a-i primi sau însoţi ca pe nişte adevăraţi fraţi în Domnul şi mesageri ai credinţei şi evanghelizării.
Fenomenul migrator, dincolo de toate aspectele sale dureroase, reprezintă o oportunitate providenţială pentru vestirea evangheliei.
Creştinii buni pot să le ofere imigranţilor, odată cu exemplul vieţii lor, un ajutor puternic în descoperirea noii împărăţii vestite de Cristos şi de Biserică, precum şi creştinii care sunt obligaţi să ia drumul emigraţiei pot să poarte cu ei valorile inestimabile ale evangheliei şi ale frumoaselor şi valoroaselor tradiţii creştine din locul lor de baştină.
Bisericii şi tuturor membrilor ei le revine datoria sfântă pentru a face ca evanghelia şi noua împărăţie a lui Dumnezeu să se răspândească tot mai mult şi să-i cuprindă în sânul ei pe cât mai mulţi, astfel încât lumea să devină o familie adevărată şi fericită, aşa cum a voit-o Creatorul.
Odată cu îndemnul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, adresat întregii Biserici, mijloacelor de comunicare, comunităţilor creştine, preoţilor, călugărilor şi călugăriţelor, şi laicilor, bărbaţi şi femei, de a fi sensibili în a oferi sprijin atâtor surori şi fraţi, ajutându-i şi primindu-i cu bucurie să-l întâlnească pe Cristos, vă recomandăm cu căldură şi vă încurajăm să purtaţi, oriunde ajungeţi, pentru muncă sau pregătire, tuturor celor pe care-i întâlniţi, mesajul evanghelic şi tezaurul binecuvântat al credinţei moştenite din părinţi, ca astfel lumina evangheliei să-i lumineze pe toţi şi, împreună cu toţi oamenii şi cu toate popoarele lumii, să formăm o lume mai bună, mai dreaptă şi mai fericită.
Dând click aici puteţi avea acces la un articol interesant intitulat „Migranţii şi refugiaţii, în centrul atenţiei”