Bianca Ursache – un înger care ne veghează de sus

O veste tristă s-a prăbuşit ca un bolovan peste elevii profilului teologic. Colega noastră, Bianca-Ecaterina Ursache, care tocmai încheiase clasa a IX-a şi se afla împreună cu părinţii în Franţa „a murit”. Este mijlocul lunii iulie 2015, când mulţi tineri şi colegi de-ai ei se pregăteau să participe la Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic de la Cluj Napoca.

Vestea a venit ca un trasnit. Au curs multe lacrimi, au fost răscolite amintiri, a fost dat timpul înapoi… În faţa morţii ceea ce ne mai rămâne e doar speranţa. Speranţa că Isus nu a murit şi a înviat  în zadar. Speranţa că ea este acum „un înger în cer”. Speranţa că „ne veghează de sus”. Speranţa că într-o zi o vom revedea în Paradis.

Biserica din Oţeleni, satul natal, s-a umplut de lume. Bianca, cea mereu cu zâmbetul pe buze, stătea de data aceasta nemişcată. Mesajele postate de ea pe facebook cu ceva timp în urmă erau adevărate lecţii de viaţă: „Dacă tu nu eşti fericit, cum îi vei face pe alţii fericiţi?”. La predica de la înmormântare, pr. Petru Tamaş, directorul coordonator al profilului teologic, a citat din primul test pe care Bianca l-a dat când a intrat la Liceul Catolic. „Cu cât mă rog mai mult, cu atât credinţa mea devine mai puternică şi mai încrezătoare în Domnul Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Cunoştinţele mele despre Domnul s-au acumulat de-a lungul anilor. Acasă cu părinţii, apoi la Prima sfântă Împărtăşanie, apoi la mir şi tot aşa. Pot să spun cu tărie că cred în Dumnezeu pentru că el este Tatăl meu!”.

Iată câteva gânduri culese de la colegii ei:

Scumpa mea prietenă, ai fost o persoană minunată din toate punctele de vedere. Îmi amintesc cu mare bucurie de clipa când am venit să dăm probele de aptitudini. Eram foarte emoţionată, dar prin simpla ta întrebare cum te cheamă? am uitat complet de ele şi mi-am dat seama că vom fi prietene bune. Ai fost unul dintre cele mai frumoase daruri primite de la Dumnezeu și vei rămâne mereu în inima mea.”

Tălin Marieta

   ,,Îi păsa de cei din jurul ei şi aceasta o făcea cu adevărat deosebită. O să îmi lipsească repetiţiile la chitară uneori chinuitoare, alte ori atât de nostime încât uitam să mai repetăm. O să îmi lipsească certurile gălăgioase dar şi felul în care venea la mine să vadă dacă sunt bine. O să îmi lipsească mângâierea ei şi în special o prietenă ca ea. Ceea ce m-a învăţat Dumnezeu prin ea va rămâne pentru totdeauna întipărit în sufletul  meu: că voi muri, iar clipa aceea nu am cum să o cunosc, și, de aceea, trebuie să-mi trăiesc viaţa cu bucurie şi să zâmbesc astăzi, căci poate mâine nu voi mai putea.

Andrieş Agneza

   „Ursuleţ, chiar dacă nu vei putea citi aceste rânduri sunt sigur că le vei auzi. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că te-am putut cunoaşte și pentru toate momentele frumoase petrecute alături de tine. Regret că nu mai eşti alături de noi fizic, dar sunt sigur că de acolo din cer veghezi asupra noastră şi te rogi lui Dumnezeu pentru noi ca să te reîntâlnim şi să fim din nou fericiţi împreună. Ai fost o persoană deosebită şi vei rămâne mereu în inima noastră. Adio, Ursule! Nu te vom uita niciodată!”

Andrici Paul-Viorel