Am fost să îl vedem pe papa
Vizita Sf. Părinte, papa Francisc, la Iași a creat în rândul nostru, al elevilor, o mare euforie și mult entuziasm. O parte dintre noi au ales să participe la evenimentul desfășurat sâmbătă, 1 iunie, la Iași, împreună cu familia și comunitatea din care provin. Alții au ales să participe împreună cu colegii lor de școală, mergând împreună în Piața Palatului Culturii. Au fost însă și, dintre cei mai mari, care au ales să se implice activ în organizarea evenimentului, în calitate de voluntari.
A fost o sâmbătă cum Iașiul nu a mai văzut și nici nu va mai vedea. O ploaie venită pe neașteptate părea să împrăștie mulțimile adunate din toate colțurile Moldovei. Nu a fost nicidecum așa. Dorința de a-l vedea de aproape pe Sf. Părinte, dorința de a-i asculta cuvântul și de a primi binecuvântarea sa erau mult prea mari pentru a putea fi mistuite de o ploaie. Entuziasmul și bucuria participanților nu au putut fi învinse.
Cuvântul Sfântului Părinte, cunoscător parcă de veacuri al culturii și trăirilor noastre, ne-a oferit o extraordinară lecție de umanism. Citându-l pe părintele Cleopa, Sfântul Părinte afirma: „Când va fi sfâșitul lumii? Când nu va mai exista cărare de la om la om”.
Purtând cu noi ecoul cuvintelor încărcate de lumină și căldură pe care ni le-a adresat Sf. Părinte, ne-am întors la casele noastre cu speranța că lumina pe care am primit-o în această zi va străluci pentru totdeauna în sufletele noastre.
Sfinte Părinte, să mai veniți la noi!
Delia Balan, clasa a X-a