Gala excelenței în educație, Iași 2024
Un nou cadru festiv a reunit sub cupola Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași sute de elevi și cadre didactice, marcându-se cea de-a X-a ediție a Galei excelenței în educație. Astfel, la data de 16 februarie 2024 au fost premiați elevii olimpici ieșeni și profesorii acestora, încununându-se munca, pasiunea și eforturile depuse de aceștia în anul școlar 2022-2023.
Inspectoratul Școlar Județean Iași a adus recunoaștere performanțelor, afirmându-se încă o dată faptul că Iașul adună an de an rezultate inedite la olimpiadele naționale și internaționale. Emoțiile și bucuria au fost la cote maxime, evenimentul fiind descris de doamna prof. dr. Luciana Antoci, Inspector Școlar General al I.S.J. Iași astfel: „o gală care a cuprins mai multe fațete ale performanței, o sărbătoare a comunității, prin care au fost aduși în fața ieșenilor aceia care strălucesc în sistemul de educație”.
Rezultatele notabile ale elevilor noștri care au participat la Olimpiada de Religie Romano-Catolică, organizată la Oradea (19-23 aprilie 2023) ne-au făcut să fim recunoscători și mândri, trăind pe scenă clipe ce vor rămâne vii în memoria noastră mult timp înainte.
Ciobanu Isabela (clasa a IX-a) – mențiune
Dieac Andreea (clasa a X-a) – mențiune
Aiojoaie Paula-Cozmina (clasa a X-a) – mențiune
Gheț Maria (clasa a XI-a) – premiul II
Doboș Raluca Paula (clasa a XII-a) – premiul II.
Toți elevii învață la Colegiului Național Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași, iar participarea lor la un asemenea eveniment sper să fie o provocare și pentru alți elevi din generațiile viitoare. Cinste lor, cinste nouă!