Mica Biblie 13: Învierea şi înălţarea lui Isus

Isus învie glorios din morţi: Mt 28,1-8; Mc 16,1-8; Lc 24,1-10; In 20,1-18

La revărsatul zorilor zilei a treia, Isus a înviat din morţi şi a ieşit glorios din mormânt. Şi iată că s-a făcut cutremur mare de pământ. Un înger al Domnului a coborât din cer, a răsturnat piatra de pe mormânt şi a şezut pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul şi a veşmântului lui, ca zăpada. Păzitorii s-au cutremurat de frică şi au căzut la pământ ca morţi. Când şi-au venit în fire, au fugit de acolo.

După ce a trecut sâmbăta, Maria Magdalena, mama lui Iacob, şi Salomea au cumpărat arome şi uleiuri, ca să meargă să ungă trupul lui Isus. Dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, au venit la mormânt, după ce a răsărit soarele. Pe cale, ziceau una către alta: „Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea în mormânt?” Ajungând acolo, au văzut că piatra, care era foarte mare, era răsturnată de pe mormânt şi mormântul era gol. Magdalena s-a întors imediat, a alergat la Petru şi la Ioan şi le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu 1Tim unde l-au pus”. Celelalte femei, intrând în mormânt, au văzut un înger care şedea la dreapta, în veşminte albe. Femeile s-au înspăimântat şi şi-au plecat ochii la pământ. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Îl căutaţi pe Isus Nazarineanul, cel răstignit. A înviat, nu este aici! Iată locul în care îl puseseră. Dar mergeţi şi spuneţi discipolilor lui şi lui Petru că el merge înaintea voastră în Galileea. Acolo îl veţi vedea după cum v-a spus”.

De reţinut:

L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu 1Tim unde l-au pus (In 20,2).

De ce-l căutaţi pe Cel Viu printre cei morţi? Nu este aici. A înviat! (Lc 24,5-6).

Isus se arată Mariei Magdalena şi celorlalte femei. Mai-marii preoţilor îi mituiesc pe păzitori

Mt 28,1-16; Mc 16,1-13; Lc 24,1-12; In 20,1-18

Femeile, ieşind în grabă din mormânt, pline de spaimă şi de bucurie mare, au alergat să dea de ştire ucenicilor lui. În acelaşi timp, au alergat şi Petru şi Ioan la mormânt şi s-a întors şi Maria Magdalena după ce îi înştiinţase pe apostoli că Isus nu mai era în mormânt. Ioan a alergat mai repede şi a ajuns primul la mormânt. Aici a văzut giulgiurile puse împreună, dar nu a intrat. A venit şi Simon Petru după el, a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse împreună, şi ştergarul care fusese pus pe capul lui Isus, care nu era cu giulgiurile, ci era făcut sul şi pus deoparte. Atunci a intrat şi Ioan, a văzut şi a crezut; căci ei încă nu ştiau Scriptura că trebuia să învie din morţi. După aceea, s-au întors amândoi acasă.

Maria Magdalena a rămas lângă mormânt, afară, plângând. Uitându-se în mormânt, a văzut doi îngeri în haine albe. Ei au întrebat-o: „Femeie, de ce plângi?” Ea a răspuns: „L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au pus”. După ce a zis aceste cuvinte, s-a uitat înapoi şi l-a văzut pe Isus stând înaintea sa, dar nu ştia că este Isus. Isus i-a zis: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea, crezând că este grădinarul, i-a zis: „Domnule, dacă dumneata l-ai luat, spune-mi unde l-ai pus şi eu îl voi lua”. Isus i-a zis: „Marie!” Atunci, ea l-a recunoscut şi a căzut la picioarele lui, zicând: „Rabbuni” – care înseamnă „învăţătorule”. Isus i-a zis: „Nu mă reţine, pentru că n-am urcat încă la Tatăl, dar du-te la fraţii mei şi spune-le: Mă urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru”. Maria Magdalena a mers şi le-a anunţat ucenicilor: „L-am văzut pe Domnul”. Ei, auzind că trăieşte şi fusese văzut de ea, n-au crezut.

Isus s-a arătat şi celorlalte femei. Le-a ieşit în cale, când ele se întorceau de la mormânt, şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!” Ele s-au apropiat, i-au cuprins picioarele şi l-au adorat. Atunci, Isus le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Dar mergeţi şi spuneţi discipolilor mei şi lui Petru că eu merg înaintea lor în Galileea”. Ele, întorcându-se de la mormânt, au anunţat toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. Dar cuvintele acestea lor li se păreau ca un delir şi nu le-au crezut.

Unii dintre păzitorii mormântului s-au dus în cetate şi au spus mai-marilor preoţilor toate cele întâmplate. Aceştia, adunându-se împreună cu bătrânii, s-au înţeles între ei şi au dat bani mulţi soldaţilor zicând: „Să spuneţi: «Discipolii lui au venit noaptea şi l-au furat, pe când noi dormeam». Şi dacă va afla guvernatorul despre asta, îl vom convinge noi şi vă vom scăpa de neplăceri”. Ei, luând banii, au făcut precum li s-a zis. Şi s-a răspândit vorba aceasta printre iudei, până în ziua de astăzi.

De reţinut:

Nu mă reţine, pentru că nu m-am urcat încă la Tatăl, dar du-te la fraţii mei şi spune-le: Mă urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru (In 20,17).

Domnul nostru Isus Cristos, a fost dat la moarte pentru fărădelegile noastre, dar a înviat pentru ca noi să fim justificaţi (Rom 4,24-25).

Isus i se arată lui Petru şi celor doi ucenici care mergeau la Emaus: Lc 24,13-35

În aceeaşi zi, doi ucenici mergeau la Emaus, un sat la o distanţă de şş km de Ierusalim. Ei vorbeau despre cele întâmplate. Şi iată, că Isus se apropie de ei. Însă ei nu l-au recunoscut. Isus i-a întrebat: „Ce înseamnă aceste cuvinte pe care le schimbaţi între voi pe drum şi pentru ce sunteţi trişti?” Răspunzând unul dintre ei, numit Cleofa, i-a zis: „Numai tu eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele petrecute în zilele acestea?” Ei i-au povestit despre Isus şi au spus: „Arhiereii şi conducătorii noştri l-au dat să fie condamnat la moarte şi l-au răstignit. Noi speram că el este cel care trebuia să elibereze Israelul”. El a zis: „O, nepricepuţilor şi greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeţi! Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea şi să intre în gloria sa?” Şi, începând de la Moise şi profeţi, le interpreta, din toate Scripturile, cele care erau despre el. Între timp s-au apropiat de satul unde mergeau. El s-a făcut că merge mai departe. Ei, însă, l-au silit, zicând: „Rămâi cu noi, căci se înserează, şi de acum ziua e pe sfârşite”. Şi a intrat cu ei. Pe când şedea cu ei la masă, el a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o lor. Atunci li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut, dar el a dispărut din ochii lor. Ei au zis unul către altul: „Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?” Sculându-se în aceeaşi oră, s-au întors la Ierusalim şi i-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe ceilalţi care erau cu ei. Aceştia le-au zis că Domnul a înviat cu adevărat şi i s-a arătat lui Simon. Apoi au povestit şi ei cele ce s-au petrecut pe drum şi cum l-au recunoscut la frângerea pâinii.

De reţinut:

O, nepricepuţilor şi greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeţi! Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea şi să intre în gloria sa? (Lc 24,25-26).

Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile? (Lc 24,32).

Isus li se arată ucenicilor şi orânduieşte sacramentul Pocăinţei

Mt 28,16-20; Mc 16,14-18; Lc 24,36-49; In 20,19-30

În seara primei zile a săptămânii, apostolii erau adunaţi într-o casă la Ierusalim. Uşile erau încuiate de frica iudeilor. Pe când mai vorbeau încă cei doi ucenici întorşi de la Emaus, Isus a apărut deodată în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă! Eu sunt, nu vă temeţi!” Ei, însă, tulburându-se şi înspăimântându-se, credeau că văd un duh. El le-a zis: „De ce v-aţi tulburat şi de ce se ridică aceste gânduri în inima voastră? Priviţi mâinile şi picioarele mele căci sunt eu însumi. Pipăiţi-mă şi vedeţi: duhul nu are carne şi oase, cum mă vedeţi pe mine că am”. După aceste cuvinte, le-a arătat mâinile, picioarele şi coasta. În timp ce lor nu le venea să creadă că este cu adevărat Isus, fiind înmărmuriţi de bucurie, el le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?” Ei i-au oferit o bucată de peşte fript şi un fagure de miere. După ce a mâncat înaintea lor, a luat rămăşiţele şi le-a dat lor. Atunci, ucenicii s-au bucurat recunoscându-l pe Domnul.

El le-a deschis mintea, ca să priceapă ceea ce este scris despre el în legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi. Apoi le-a zis încă o dată: „Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. După aceste cuvinte, a suflat asupra lor şi a zis: „Primiţi pe Duhul Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”. Şi a dispărut din ochii lor.

De reţinut:

Priviţi mâinile şi picioarele mele căci sunt eu însumi. Pipăiţi-mă şi vedeţi: duhul nu are carne şi oase, cum mă vedeţi pe mine că am (Lc 24,39).

Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi… Primiţi pe Duhul Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute (In 20,21.22-23).

Isus i se arată lui Toma: In 20,24-29

În seara când li s-a arătat Isus ucenicilor, apostolul Toma nu era cu ei. Deci ceilalţi ucenici i-au zis: „L-am văzut pe Domnul!” El însă nu voia să creadă şi a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”.

După opt zile apostolii erau din nou adunaţi şi Toma era cu ei. Deşi uşile erau încuiate, Isus a venit iarăşi şi a stat în mijlocul lor şi a zis: „Pace vouă!” Apoi i-a spus lui Toma: „Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios”. Toma a răspuns: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Iar Isus i-a zis: „Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut”.

De reţinut:

Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede (In 20,25).

Toma a spus: Domnul meu şi Dumnezeul meu!

Iar Isus i-a zis: Pentru că m-ai văzut, Toma, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut (In 20,28-29).

Înălţarea lui Isus la cer: Mc 16,19-20; Lc 24,50-53; Fap 1,4-11

După învierea sa, Domnul Isus a mai rămas încă patruzeci de zile pe pământ. El le-a dat apostolilor multe dovezi că este viu, vorbind cu ei despre împărăţia lui Dumnezeu. S-a arătat şi altor ucenici, odată chiar la mai mult de cinci sute de persoane. Ultima dată, Isus s-a arătat celor unsprezece la Ierusalim, în ziua a patruzecea după înviere, pe când stăteau la masă. El a mâncat cu ei şi le-a poruncit să rămână la Ierusalim până când aveau să-l primească pe Duhul Sfânt, şi apoi să predice evanghelia iudeilor, samaritenilor şi tuturor celorlalte popoare, până la marginile pământului. Le-a zis: „Mi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ; mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată făptura. Cine va crede şi va fi botezat se va mântui; iar cine nu va crede va fi condamnat. Acestea sunt semnele care îi vor însoţi pe cei care cred: în numele meu vor alunga diavoli, vor vorbi limbi noi, vor lua şerpi în mână şi, dacă vor bea ceva aducător de moarte, nu le va dăuna. Îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi ei se vor vindeca”. Apostolii l-au întrebat: „Doamne, în acest timp vei restaura împărăţia lui Israel?” El le-a răspuns: „Vouă nu vă este dat să cunoaşteţi timpurile sau momentele pe care Tatăl le-a stabilit prin propria autoritate. Însă, când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere şi îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea şi Samaria, şi până la marginile pământului”.

După aceasta, Isus i-a dus pe apostoli pe Muntele Măslinilor, şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta, s-a despărţit de ei şi s-a înălţat la cer. Ei l-au adorat şi au privit la el până ce un nor l-a acoperit. Pe când priveau în sus, iată, doi îngeri au stat înaintea lor în veşminte albe şi le-au zis: „Bărbaţi galileeni, pentru ce staţi aici privind spre cer? Acest Isus, care s-a înălţat de la voi la cer, aşa va veni, cum l-aţi văzut ridicându-se la cer”. Apostolii s-au întors de pe Muntele Măslinilor la Ierusalim, cu bucurie mare.

De reţinut:

Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată făptura. Cine va crede şi va fi botezat se va mântui; iar cine nu va crede va fi condamnat (Mc 16,15).

Când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere şi îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea şi Samaria, şi până la marginile pământului(Fap 1,8).