Mica Biblie 14: Coborârea Duhului Sfânt şi viaţa primelor comunităţi

Coborârea Sfântului Duh: Fap 2,1-41

În ziua a zecea după înălţarea lui Isus la cer, erau Rusaliile iudeilor. Toţi ucenicii stăteau împreună, în acelaşi loc, şi se rugau. S-a făcut atunci deodată un zgomot din cer asemenea unui vuiet puternic şi a umplut toată casa în care erau adunaţi ucenicii. Le-au apărut limbi de foc împărţite pe fiecare dintre ei şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, vorbind limbi diferite, după cum le-a dat să vorbească Duhul Sfânt.

Se aflau atunci în Ierusalim iudei veniţi la sărbătoarea Rusaliilor şi din toate neamurile care sunt sub cer. Când s-a auzit zgomotul, a alergat o mare mulţime la casa în care erau apostolii şi toţi se mirau şi se întrebau: „Oare nu sunt galileeni toţi aceştia care vorbesc? Şi cum de-i auzim fiecare în limba în care ne-am născut? Ce poate să însemne aceasta?” Alţii, însă, bătându-şi joc, au zis: „Sunt plini de must”.

Stând înaintea lor, Petru, împreună cu cei unsprezece, şi-a ridicat glasul şi a zis: „Aceştia nu sunt beţi, aşa cum credeţi voi, căci este abia ceasul al treilea al zilei. Însă aceasta este ceea ce a fost spus prin profetul Ioel: «Atunci, în zilele de pe urmă, spune Dumnezeu, voi revărsa din Duhul meu peste orice om. Şi vor profeţi fiii şi fiicele voastre».

Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea: pe Isus Nazarineanul, bărbat întărit de Dumnezeu între noi prin virtuţi şi prin minunile şi semnele pe care le-a făcut Dumnezeu prin el în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi, pe omul acesta, dat în mâinile voastre după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi l-aţi răstignit şi l-aţi omorât prin mâinile nelegiuiţilor.

Dumnezeu, însă, l-a înviat, dezlegându-l de durerile morţii, de care era cu neputinţă să fie ţinut, după cum zice David despre el: „De aceea s-a bucurat inima mea şi limba mea a tresăltat de veselie; ba, mai mult, şi trupul meu se va odihni în speranţă, pentru că nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor şi nici nu vei permite ca sfântul tău să vadă putrezirea.

Înălţat fiind acum la dreapta lui Dumnezeu şi primind promisiunea Duhului Sfânt, l-a revărsat pe acesta, aşa cum vedeţi şi auziţi voi. Căci David nu s-a suit la ceruri, totuşi spune: «Domnul a spus Domnului meu, aşază-te la dreapta mea până când îi voi pune pe duşmanii tăi aşternut picioarelor tale».

Aşadar, să ştie cu siguranţă toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care voi l-aţi răstignit”.

Cuvintele acesta au atins inima ascultătorilor. Ei i-au întrebat pe Petru şi pe ceilalţi apostoli: „Ce să facem, fraţilor?” Petru a răspuns: „Convertiţi-vă şi fiecare dintre voi să se boteze în numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt”. Cei care au primit cuvântul lui Petru au fost botezaţi şi în ziua aceea cam trei mii de suflete au fost primite de Biserică.

De reţinut:

Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat şi noi toţi suntem martorii acestui fapt. Înălţat fiind acum la dreapta lui Dumnezeu şi primind promisiunea Duhului Sfânt, l-a revărsat pe acesta, aşa cum vedeţi şi auziţi voi (Fap 2,32-33).

Vindecarea unui olog din naştere: Fap 3; 4

Într-o zi, Petru şi Ioan au urcat la templu la ora de rugăciune. La uşa templului stătea un olog din naştere. Avea peste 40 de ani. El era adus acolo în fiecare zi, ca să ceară pomană de la cei ce intrau în templu. Când i-a văzut pe Petru şi pe Ioan că voiau să intre în templu, i-a rugat şi pe ei, sperând că-i vor da de pomană. Petru, însă, i-a zis: „Argint şi aur nu am, însă ceea ce am, aceea îţi dau: în numele lui Isus Cristos Nazarineanul, ridică-te şi umblă!” şi, apucându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat şi ologul a început să umble.

Atunci, Petru a zis: „Bărbaţi israeliţi! De ce vă miraţi de lucrul acesta? De ce vă uitaţi aşa la noi, ca şi cum prin puterea şi cucernicia noastră l-am fi făcut pe acesta să umble? Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob, Dumnezeul părinţilor noştri l-a glorificat pe Fiul său Isus pe care voi l-aţi dat în mâinile lui Pilat şi l-aţi renegat înaintea lui, pe când el era hotărât să-l elibereze. Voi înşivă v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Drept şi aţi cerut să vi se dea un ucigaş iar pe autorul vieţii l-aţi omorât. Noi îi suntem martori. Prin credinţa în numele lui, s-a vindecat omul acesta, pe care îl vedeţi şi îl cunoaşteţi. Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aceasta, la fel ca şi conducătorii voştri. Aşadar, convertiţi-vă şi întoarceţi-vă pentru ca păcatele voastre să fie iertate. Căci Moise a spus: «Domnul, Dumnezeul vostru, va ridica pentru voi, dintre fraţii voştri, un profet ca mine; voi să-l ascultaţi în toate câte vi le va spune. Oricine nu va asculta de acel profet va fi stârpit din popor». Înviindu-l pe Fiul său, Dumnezeu l-a trimis mai întâi la voi ca să vă binecuvânteze şi fiecare să se întoarcă de la răutăţile sale”. Mulţi dintre cei care au auzit cuvântarea lui Petru au crezut şi numărul celor întorşi s-a ridicat la cinci mii. Pe când ei vorbeau către popor, au venit pe neaşteptate preoţii, mai-marii templului şi saduceii, indignaţi că învăţau poporul şi, dându-l pe Isus ca exemplu, vesteau învierea din morţi. Au pus mâna pe ei şi i-au arestat până a doua zi, căci era seară.

A doua zi s-au adunat la Ierusalim fruntaşii lor, bătrânii şi cărturarii. Era cu ei şi Anna – marele preot, Ioan şi Alexandru şi toţi cei din tagma preoţească. Ei i-au chemat pe apostoli şi i-au întrebat: „Cu ce putere şi în numele cui faceţi voi aceasta?” Atunci, plin de Duhul Sfânt, Petru le-a zis: „Conducători ai poporului şi bătrâni, noi suntem cercetaţi pentru binele făcut unui om bolnav şi cum a fost acesta vindecat. Să vă fie cunoscut tuturor şi întregului popor al lui Israel: în numele lui Isus Cristos Nazarineanul, pe care voi l-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu l-a înviat din morţi, în el acesta stă înaintea voastră vindecat. Isus este piatra dispreţuită de voi, constructorii, care a ajuns piatra unghiulară. Şi nu este în nimeni altul mântuirea, pentru că nu este nici un alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.

Văzând ei persistenţa lui Petru şi a lui Ioan şi aflând că erau oameni fără şcoală, s-au uimit. Ştiau că ei au fost cu Isus; văzându-l şi pe omul care a fost vindecat stând cu ei, nu le-au putut reproşa nimic. Ei le-au poruncit celor doi apostoli să nu vorbească deloc şi nici să nu înveţe în numele lui Isus. Dar Petru şi Ioan au spus: „Judecaţi voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai degrabă de voi decât de Dumnezeu. Căci noi nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi am auzit”. Ei i-au ameninţat şi i-au lăsat liberi, neştiind cum să-i pedepsească, din cauza poporului, pentru că toţi îl preamăreau pe Dumnezeu pentru ceea ce se petrecuse.

De reţinut:

Argint şi aur nu am, însă ceea ce am, aceea îţi dau: în numele lui Isus Cristos Nazarineanul, ridică-te şi umblă! (Fap 3,6).

Judecaţi voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai degrabă de voi decât de Dumnezeu. Căci noi nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi am auzit (Fap 4,19-20).

Viaţa sfântă a primilor creştini. Anania şi Safira: Fap 4,32–5,11

Credincioşii din Ierusalim erau statornici în învăţătura apostolilor şi în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi la rugăciune. Se adunau cu toţii zilnic în templu, îl lăudau pe Dumnezeu, şi erau iubiţi de popor, iar Domnul făcea să crească în fiecare zi numărul acelora care aveau să se mântuiască. Ei erau toţi o inimă şi un suflet. Niciodată, nici unul nu spunea că este al său ceva din cele ce avea, ci puneau toate în comun. Har mare era în ei toţi. Nici nu era cineva nevoiaş printre ei, căci toţi care aveau ogoare sau case, vânzându-le, aduceau preţul şi îl puneau la picioarele apostolilor. Şi se împărţea fiecăruia după nevoia pe care o avea.

Un bărbat numit Anania, împreună cu Safira, soţia sa, a vândut un ogor. Cu ştiinţa soţiei, însă, a reţinut o parte din preţ, iar cealaltă parte a pus-o la picioarele apostolilor. Petru a zis: „Anania, de ce ţi-a umplut Satana inima ca să-l minţi pe Duhul Sfânt şi să reţii din preţul ogorului? Oare n-ar fi rămas al tău, dacă nu l-ai fi vândut, şi, după ce l-ai vândut, nu rămânea la dispoziţia ta? Cum ţi-a venit în gând fapta aceasta? Nu pe oameni i-ai minţit, ci pe Dumnezeu”. Auzind Anania aceste cuvinte, a căzut la pământ şi pe loc a murit. Toţi cei care au auzit au fost cuprinşi de teamă mare. Tinerii i-au ridicat trupul şi, ducându-l de acolo, l-au îngropat. După vreo trei ore a venit şi soţia lui, fără să ştie ce s-a întâmplat. Petru i-a zis: „Spune-mi, cu atât aţi vândut ogorul?” Ea a răspuns: „Da, cu atât!” Atunci Petru i-a spus: „Cum de v-aţi înţeles să-l ispitiţi pe Duhul Domnului? Iată, picioarele celor care l-au îngropat pe soţul tău sunt la uşă şi te vor duce şi pe tine”. Ea a căzut la picioarele lui Petru şi şi-a dat sufletul. Intrând, tinerii au scos-o afară şi au îngropat-o lângă bărbatul ei. Frică mare i-a cuprins atunci pe toţi.

De reţinut:

Toţi cei care au crezut erau stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi la rugăciune (Fap 2,42).

Aceasta să o ştiţi, nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, sau care este idolatru, nu are moştenire în împărăţia lui Cristos şi a lui Dumnezeu (Ef5,5).

Apostolii în închisoare şi înaintea Sinedriului: Fap 5,12-42

Prin mâinile apostolilor, s-au făcut minuni multe în popor. Erau scoşi bolnavii pe străzi în paturi sau pe tărgi, ca să ajungă peste ei cel puţin umbra lui Petru când trecea, ca să-i vindece. Alergau la Ierusalim o mulţime din cetăţile vecine, aducându-i pe cei bolnavi şi chinuiţi de duhurile necurate şi ei se vindecau. Tot mai mult creştea mulţimea de bărbaţi şi femei care credeau în Domnul.

Pentru aceasta s-au ridicat marele preot şi toţi cei care erau cu el, plini de gelozie, i-au prins pe apostoli şi i-au aruncat în închisoarea publică. Îngerul Domnului, deschizând noaptea uşile temniţei, i-a scos afară şi le-a spus: „Mergeţi, staţi în templu şi vestiţi poporului toate aceste cuvinte de viaţă”. Când s-a făcut ziuă, apostolii au intrat în templu şi au început să înveţe poporul.

A doua zi s-a întrunit marele sfat. Apostolii au fost aduşi înaintea lui şi marele preot le-a spus: „Oare nu v-am poruncit cu stricteţe să nu învăţaţi în numele acesta? Şi iată că voi aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi vreţi să cadă asupra noastră sângele acestui om”.

Petru şi ceilalţi apostoli au răspuns: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni. Dumnezeul părinţilor noştri l-a înviat pe Isus, pe care voi l-aţi ucis atârnându-l pe lemn. Pe el Dumnezeu l-a înălţat la dreapta sa drept conducător şi mântuitor ca să acorde Israelului convertirea şi iertarea păcatelor. Martori ai acestor lucruri suntem noi şi Duhul Sfânt pe care Dumnezeu l-a dăruit celor care ascultă de el”. Auzind acestea, ei au turbat de mânie şi se gândeau să-i omoare pe apostoli.

S-a ridicat, însă, un fariseu, cu numele Gamaliel, învăţător al legii, cu vază în faţa poporului, şi a poruncit ca apostolii să iasă puţin afară. Apoi a zis: „Bărbaţi israeliţi, aveţi grijă la ce aveţi de gând să faceţi cu oamenii aceştia. Aşadar, vă spun: nu vă mai ocupaţi de oamenii aceştia şi lăsaţi-i, căci, dacă planul acesta sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; dar, dacă este de la Dumnezeu, nu-i veţi putea nimici; nu cumva să ajungeţi să luptaţi împotriva lui Dumnezeu”. Ei i-au primit sfatul.

Chemându-i pe apostoli înăuntru, i-au bătut şi le-au pus în vedere să nu vorbească deloc în numele lui Isus, apoi i-au lăsat să plece. Apostolii au plecat din faţa Sinedriului, bucuroşi pentru că au fost învredniciţi să sufere batjocură pentru numele lui Isus. Ei nu au încetat să înveţe prin templu şi prin case şi să predice evanghelia lui Isus Cristos.

De reţinut:

Nu vă mai ocupaţi de oamenii aceştia şi lăsaţi-i, căci, dacă planul acesta sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; dar, dacă este de la Dumnezeu, nu-i veţi putea nimici; nu cumva să ajungeţi să luptaţi împotriva lui Dumnezeu (Fap 5,38-39).

Apostolii au plecat din faţa Sinedriului, bucuroşi pentru că au fost învredniciţi să sufere batjocură pentru numele lui Isus (Fap 5,41).