Mica Biblie 12: Procesul şi moartea lui Isus
Isus în grădina Ghetsemani: Mt 26,36-46; Mc 14,32-42
După ce au cântat imnuri de laudă, Isus a plecat din sala cinei şi, împreună cu apostolii, a trecut pârâul Cedron şi s-a dus pe Muntele Măslinilor. Acolo era o grădină numită Ghetsemani. 0tia însă şi Iuda, trădătorul, acel loc, pentru că Isus mersese deseori acolo cu ucenicii săi. Isus a intrat în grădină şi le-a zis apostolilor: „Staţi aici până când mă voi duce acolo să mă rog”. I-a luat cu sine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan şi s-a dus mai departe în grădină. Şi a început a se întrista şi le-a zis celor trei apostoli: „Sufletul meu este trist de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi cu mine” şi, mergând puţin mai departe, s-a aruncat cu faţa la pământ şi s-a rugat, zicând: „Tată, dacă este posibil, să treacă de la mine potirul acesta. Dar nu cum vreau eu, ci cum vrei tu”.
După această rugăciune, a venit la cei trei ucenici i-a găsit dormind şi i-a zis lui Petru: „Aşa, n-aţi putut veghea cu mine nici măcar un ceas? Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este plin de avânt, dar trupul este slab”.
Şi s-a dus a doua oară şi s-a rugat cu aceleaşi cuvinte, zicând: „Tată, dacă nu este posibil ca să treacă acest potir fără ca să-l beau, să se facă voinţa ta”.
Întorcându-se la ucenici, i-a găsit din nou dormind, căci ochii lor erau îngreuiaţi de somn şi ei nu ştiau ce să-i răspundă. El i-a lăsat, s-a dus şi s-a rugat a treia oară, zicând aceleaşi cuvinte. Atunci i-a apărut un înger din cer şi l-a întărit. Şi, căzând în agonie, s-a rugat şi mai mult şi sudoarea i s-a făcut ca picături de sânge care curgeau pe pământ.
Sculându-se de la rugăciune şi venind la ucenicii săi, i-a găsit dormind şi le-a zis: „Dormiţi mai departe şi odihniţi-vă! Iată, a venit ceasul şi Fiul Omului este dat pe mâna păcătoşilor! Sculaţi-vă, să mergem! Iată, cel care mă trădează este aproape”.
De reţinut:
Tată, dacă este posibil, să treacă de la mine potirul acesta. Dar nu cum vreau eu, ci cum vrei tu (Mt 26,39).
Iată, a venit ceasul şi Fiul Omului este dat pe mâna păcătoşilor (Mt 26,45).
Prinderea lui Isus: Mt 26,47-58; Mc 14,43-54; Lc 22,47-54; In 18,2-15
Pe când Isus mai vorbea încă, a venit Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece, şi cu el o mulţime mare, o cohortă de soldaţi şi slujitori, cu felinare, făclii, săbii şi ciomege, trimişi de marii preoţi, de cărturari şi de bătrânii poporului. Trădătorul le-a dat un semn, zicând: „Cel pe care îl voi săruta, acela este; prindeţi-l!”
Şi, apropiindu-se îndată de Isus, i-a zis: „Bucură-te, rabbi!” şi l-a sărutat. Isus i-a zis: „Prietene, pentru aceasta ai venit! Iuda, cu un sărut îl trădezi pe Fiul Omului?” Isus a înaintat apoi în faţa mulţimii şi a întrebat: „Pe cine căutaţi?” Ei au răspuns: „Pe Isus Nazarineanul”. Isus le-a zis: „Eu sunt!” Şi Iuda trădătorul stătea cu ei. Iar când Isus le-a zis: „Eu sunt”, s-au dat înapoi şi au căzut cu faţa la pământ. I-a întrebat a doua oară: „Pe cine căutaţi?” Ei au răspuns: „Pe Isus Nazarineanul!” Isus le-a zis: „V-am spus că eu sunt. Aşadar, dacă mă căutaţi pe mine, lăsaţi-i pe aceştia să plece”. Atunci au pus mâna pe el şi l-au prins.
Văzând aceasta, ucenicii au întrebat: „Doamne, să lovim cu sabia?” Simon Petru, având sabie, a scos-o şi, lovindu-l pe Malhu, servitorul marelui preot, i-a tăiat urechea dreaptă. Isus i-a zis lui Petru: „Pune-ţi sabia la locul ei, căci toţi cei care pun mâna pe sabie, de sabie vor pieri! Sau crezi că n-aş putea să-l rog pe Tatăl meu şi mi-ar pune îndată la dispoziţie mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum s-ar mai împlini Scripturile, că aşa trebuie să fie? Nu voi bea paharul pe care mi l-a dat Tatăl să-l beau?” Şi, atingând urechea lui Malhu, l-a vindecat.
Celor care au venit la el, marilor preoţi, comandanţilor gărzii templului, le-a zis: „Aţi ieşit cu săbii şi cu ciomege ca împotriva unui tâlhar? Când eram cu voi zi de zi în templu, nu aţi pus mâinile pe mine. Dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului”. Cohorta, căpitanul şi slujitorii iudeilor, l-au prins pe Isus şi l-au legat. Atunci, ucenicii lui, părăsindu-l, toţi au fugit. Petru, însă, îl urma de departe, împreună cu Ioan.
De reţinut:
Iuda, cu un sărut îl trădezi pe Fiul Omului? (Lc 22,48).
Când eram cu voi zi de zi în templu, nu aţi pus mâinile pe mine. Dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului (Lc 22,53).
Isus înaintea lui Anna şi a lui Caiafa
Mt 26,56-67; Mc 14,53-65; In 18,13-24
L-au dus pe Isus înaintea lui Anna, socrul marelui preot din acel an – Caiafa. Anna l-a întrebat pe Isus despre ucenicii şi învăţătura lui. Isus i-a răspuns: „Eu am vorbit lumii pe faţă. Întotdeauna am învăţat în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii. N-am vorbit nimic pe ascuns. De ce mă întrebi pe mine? Întreabă-i pe cei care au auzit ce le-am vorbit: iată, ei ştiu ce am spus”. Atunci, unul dintre slujitori i-a dat o palmă, zicând: „Aşa răspunzi tu marelui preot?” Isus i-a răspuns: „Dacă am vorbit rău, arată-mi ce este rău, dar dacă am vorbit bine, de ce mă loveşti?”
Ana l-a trimis pe Isus legat la Caiafa, unde s-au adunat toţi preoţii, cărturarii şi bătrânii. Mai-marii preoţilor şi tot sfatul căutau mărturie falsă împotriva lui Isus, ca să-l poată condamna la moarte, dar nu au găsit, deşi mulţi martori falşi s-au ridicat. Mărturiile lor nu se potriveau. La urmă au venit doi martori mincinoşi şi au zis: „Acesta a spus: «Pot să distrug templul lui Dumnezeu şi în trei zile să-l reconstruiesc»”. Dar nici aceste mărturii nu se potriveau. Marele preot, sculându-se i-a zis: „Nimic nu răspunzi? Ce mărturisesc aceştia împotriva ta?” Isus, însă, tăcea. Marele preot l-a întrebat iarăşi, zicând: „Tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu?” Isus i-a răspuns: „Eu sunt. Şi-l veţi vedea pe Fiul Omului stând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului”. Marele preot, rupându-şi atunci veşmintele, a zis: „Ce nevoie mai avem de martori? Aţi auzit blasfemia. Ce vi se pare?” Ei au zis: „Este vrednic de moarte!”
De reţinut:
Eu am vorbit lumii pe faţă. Întotdeauna am învăţat în sinagogă şi în templu. De ce mă întrebi pe mine? Întreabă-i pe cei care au auzit ce le-am vorbit: iată, ei ştiu ce am spus (In 18,20-21).
Tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu? Isus a răspuns: Eu sunt. Şi-l veţi vedea pe Fiul Omului stând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului. Aţi auzit blasfemia. Ce vi se pare? Ei au zis: Este vrednic de moarte! (cf. Mt 26,63-66).
70. Lepădarea lui Petru
Mt 26,59-75; Mc 14,66-72; Lc 22,55-62; In 18,15-27
După Isus mergeau Petru şi Ioan. Ioan îi era cunoscut marelui preot şi a intrat în curtea lui cu Isus. Petru, însă, stătea la poartă, afară. Ioan a ieşit, a vorbit cu femeia de la poartă şi ea l-a lăsat pe Petru să intre. Slujitorii, şezând împrejur, se încălzeau la focul pe care îl făcuseră în mijlocul curţii, pentru că era frig. Petru era în mijlocul lor. Voia să vadă ce avea să se întâmple cu Isus. Portăreasa s-a apropiat de el şi i-a zis: „Şi tu erai cu Isus Galileanul”. El a negat, zicând: „Nu ştiu ce vorbeşti”. Şi cocoşul a cântat întâia oară. Puţin după aceea, îndreptându-se Petru spre poartă, l-a văzut alt slujitor şi le-a zis celor care erau acolo: „Acesta era cu Isus Nazarineanul”. Petru a negat iarăşi cu jurământ: „Nu-l cunosc pe omul acela”. După un răstimp cam de o oră, cei care stăteau acolo i-au zis iarăşi lui Petru: „Într-adevăr, şi tu eşti dintre ei, pentru că şi accentul tău te trădează”. Unul dintre slujitori, rudă cu acela căruia Petru îi tăiase urechea, i-a zis: „Nu te-am văzut eu în grădină împreună cu el?” Petru a început a se blestema şi a se jura că nu-l cunoaşte pe omul acela. Şi îndată, pe când el mai vorbea încă, a cântat cocoşul a doua oară. Atunci, Domnul s-a întors şi s-a uitat la Petru. Petru şi-a adus aminte de cuvântul Domnului, pe care i-l spusese: „Înainte de a cânta cocoşul, de trei ori mă vei renega”. Ieşind Petru afară, a plâns amar.
De reţinut:
Petru a început a se blestema şi a se jura: Nu-l cunosc pe omul acela (Mt 26,73).
Acum întoarceţi-vă la mine din toată inima, cu post, cu plâns şi cu tânguire. Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru, căci el este milostiv şi îndurător, îndelung răbdător şi plin de bunătate (Il 2,12-13).
Isus înaintea lui Pilat şi a lui Irod: Mt 27,1-26; Mc 15,1-15; Lc 23,1-25; In 18,28–19,16
În acel timp, procurator roman în Iudeea era Ponţiu Pilat. Isus a fost dus la el. Era dimineaţă. Mai-marii preoţilor şi bătrânii poporului nu au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, şi să poată mânca mielul pascal. A ieşit, deci, Pilat la ei afară şi le-a zis: „Ce acuzaţie aduceţi împotriva acestui om?” Ei au răspuns: „Dacă nu ar fi fost acesta un răufăcător, nu l-am fi dat pe mâna ta”. Pilat le-a zis: „Luaţi-l voi şi judecaţi-l voi după legea voastră!” Iudeii i-au zis: „Nouă nu ne este permis să ucidem pe nimeni”.
Apoi au început a-l acuza pe Isus, zicând: „L-am găsit pe acesta instigând poporul nostru şi oprindu-ne să plătim tribut cezarului şi spunând că el este Cristos, regele”.
La toate aceste acuze, Isus nu a răspuns nimic. Atunci, Pilat i-a zis: „Nu răspunzi nimic? Iată de câte lucruri te acuză!” Isus nu i-a răspuns la nici un cuvânt, încât procuratorul se mira foarte mult.
Pilat a intrat iarăşi în pretoriu, l-a chemat pe Isus şi l-a întrebat: „Tu eşti regele iudeilor?” Isus l-a întrebat: „De la tine însuţi spui aceasta sau ţi-au vorbit alţii despre mine?” Pilat i-a răspuns: „Oare sunt eu iudeu? Poporul tău şi arhiereii te-au dat pe mâna mea. Ce ai făcut?” Isus a răspuns: „Împărăţia mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor. Dar acum împărăţia mea nu este de aici”. Pilat i-a zis: „Aşadar, eşti rege?” Isus i-a răspuns: „Tu spui că eu sunt rege. Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul meu”. Pilat i-a zis: „Ce este adevărul?”
După aceste cuvinte, Pilat a ieşit din nou la iudei şi le-a zis: „Eu nu găsesc în el nici o vină”. Ei, însă, făceau mai mare zarvă, zicând: „Răzvrăteşte poporul, învăţând prin toată Iudeea, începând din Galileea şi până aici”. Auzind de Galileea, Pilat a întrebat dacă el era galilean. Aflând că era din regiunea în care domnea Irod, l-a trimis la Irod, care se afla şi el la Ierusalim în acele zile. Irod, văzându-l pe Isus, s-a bucurat mult, căci voia de mult să-l vadă, fiindcă auzise multe despre el şi spera să-l vadă făcând vreo minune. I-a pus multe întrebări. Isus, însă, nu i-a răspuns nimic. Mai-marii preoţilor şi cărturarii erau de faţă şi-l acuzau necontenit. Irod împreună cu garda sa îl dispreţuiau şi îşi băteau joc de el. Îmbrăcându-l cu o haină albă, l-au trimis înapoi la Pilat. În acea zi, Irod şi Pilat s-au făcut prieteni, căci mai înainte erau duşmani între ei.
De reţinut:
Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul meu (In 18,37).
Căci dacă un duşman m-ar fi insultat, l-aş fi suportat; dacă cel care mă urăşte s-ar fi ridicat cu orgoliu asupra mea, poate m-aş fi ascuns de el. Dar eşti tu, om asemenea mie, prietenul meu şi omul meu de încredere cu care mă înţelegeam aşa de bine şi mergeam cu însufleţire spre casa lui Dumnezeu! (Ps 54 [55],13-15).
Biciuirea şi încoronarea lui Isus cu spini: Mt 27,27-31; Mc 15,15-20
Pilat ştia că marii preoţi şi bătrânii din invidie l-au dat pe Isus pe mâna sa, de aceea, căuta să-l elibereze. Pe când şedea pe scaunul de judecată, soţia lui a trimis vorbă la el – să nu-i facă nimic acelui om, căci suferise multe în vis din cauza lui.
Era obiceiul ca procuratorul, de sărbătoarea Paştilor, să elibereze un deţinut pe care îl cereau ei. El avea atunci în închisoare, pentru răscoală şi omor, un deţinut vestit numit Baraba. Pilat a întrebat: „Pe cine vreţi să vi-l eliberez: pe Baraba sau pe Isus care se numeşte Cristos?” Dar mai-marii preoţilor şi bătrânii au aţâţat poporul şi mulţimea striga: „Ia-l pe acesta, eliberează-ni-l pe Baraba!”
Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu Isus care se numeşte Cristos?” Toţi au strigat: „Răstigneşte-l, răstigneşte-l!” Pilat i-a întrebat: „Dar ce rău a făcut acesta? Nu am găsit în el nici o vină care să merite moartea. De aceea îl voi pedepsi şi-l voi elibera”. Ei, însă, strigau mai tare: „Răstigneşte-l!” Atunci, Pilat l-a lăsat liber pe Baraba, iar pe Isus l-a dat să fie biciuit. Isus a fost biciuit. Soldaţii procuratorului, luându-l în pretoriu, au adunat împrejurul lui toată cohorta; dezbrăcându-l de hainele lui, i-au dat o hlamidă (mantie) de culoare roşie şi, împletind o coroană de spini, i-au pus-o pe cap, iar în mâna dreaptă i-au pus o trestie. Şi, îngenunchind înaintea lui, îşi băteau joc, zicând: „Bucură-te, regele iudeilor!” Alţii îl scuipau, îl pălmuiau, luau trestia din mâna lui şi-l loveau peste cap.
De reţinut:
Dar ce rău a făcut acesta? Nu am găsit în el nici o vină care să merite moartea (Lc 23,22).
Încă din tinereţe, de multe ori, m-au prigonit, dar nu m-au biruit. Cu plugul mi-au arat spinarea, au tras pe ea brazde lungi (Ps 128 [129],2-3).
Isus este condamnat la moarte: Mt 27,15-26; Mc 15,6-20; Lc 23,13-25; In 19,6
Pilat a încercat încă o dată să-l elibereze pe Isus. A ieşit afară şi le-a zis iudeilor: „Iată, vi-l aduc afară ca să ştiţi că nu găsesc în el nici o vină”. Isus a ieşit în faţa mulţimii cu coroana de spini pe cap şi cu veşmântul de purpură. Pilat a zis: „Iată omul!”
Când l-au văzut marii preoţi şi slujitorii, au strigat, zicând: „Răstigneşte-l, răstigneşte-l!” Pilat le-a zis: „Luaţi-l voi şi răstigniţi-l, eu nu găsesc vină în el”. Iudeii au răspuns: „Noi avem o Lege şi după această Lege trebuie să moară, pentru că s-a făcut pe sine Fiul lui Dumnezeu”. Auzind Pilat aceste cuvinte, i-a fost şi mai frică. Intrând iarăşi în pretoriu, l-a întrebat pe Isus: „De unde eşti tu?” Isus nu i-a răspuns. Pilat i-a zis: „Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că eu am putere să te eliberez şi am putere să te răstignesc?” Isus a răspuns: „Nu ai avea nici o putere asupra mea dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus”. Iudeii, însă, strigau, zicând: „Dacă-l eliberezi pe acesta, nu eşti prietenul împăratului. Oricine se face pe sine rege se împotriveşte împăratului”.
Auzind aceste cuvinte, Pilat l-a dus pe Isus afară şi a stat pe scaunul de judecător, în locul numit Lithostrotos – „pavat cu pietre”. Era ziua pregătirii Paştelui, pe la ceasul al şaselea (ora 1200). El le-a zis iudeilor: „Iată-l pe regele vostru!” Ei, însă, strigau: „Ia-l, ia-l, răstigneşte-l!” Pilat le-a zis: „Să-l răstignesc pe regele vostru?” Marii preoţi au răspuns: „Nu avem alt rege decât pe împăratul”. Văzând Pilat că nu se ajungea la nici un rezultat şi învălmăşeala se făcea tot mai mare, luând apă, şi-a spălat mâinile înaintea poporului, zicând: „Eu sunt nevinovat de sângele acestui drept. Voi veţi vedea!” Şi, răspunzând întreg poporul a zis: „Sângele lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri”. Atunci, Pilat li l-a dat pe Isus, ca să fie răstignit.
De reţinut:
Sângele lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri (Mt 27,25).
Pedeapsa care a căzut asupra lui ne-a adus nouă pacea şi rănile lui ne-au adus vindecarea (Is 53,5).
Isus duce crucea şi este răstignit: Mt 27,32-56; Mc 15,21-32; Lc 23,26-42; In 19,17-24
Soldaţii au pus mâna pe Isus, l-au dezbrăcat, l-au îmbrăcat apoi cu veşmintele lui şi l-au dus ca să-l răstignească. Isus, ducându-şi crucea, a ieşit din oraş şi a mers la locul numit Golgota, sau Calvar – locul Căpăţânii. Împreună cu Isus erau duşi doi făcători de rele, ca să fie omorâţi. Pe când ieşeau afară din cetate, au întâlnit un om din Cirene, numit Simon, tatăl lui Alexandru şi al lui Rufus, care venea de la câmp. El voia să meargă mai departe. Soldaţii, însă, l-au oprit şi i-au pus crucea pe spate, ca s-o ducă după Isus.
În urma lui Isus venea o mare mulţime de popor şi de femei care-l plângeau şi-l jeleau. Întorcându-se spre ele, Isus le-a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine, ci mai degrabă plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri. Căci, iată, vor veni zile în care veţi spune: «Fericite cele sterile, cele care niciodată n-au născut şi pieptul care n-a alăptat!» Atunci veţi începe să spuneţi munţilor: Cădeţi peste noi! şi colinelor: Acoperiţi-ne! Căci dacă aşa fac ei cu lemnul cel verde, ce se va întâmpla cu cel uscat?” Era pe la amiază când a ajuns Isus la locul numit Calvar. I s-a dat să bea vin amestecat cu smirnă şi cu fiere. Isus a gustat, dar nu a voit să bea. Apoi l-au răstignit. Împreună cu el i-au răstignit şi pe cei doi făcători de rele, pe unul la dreapta şi pe celălalt la stânga, iar pe Isus la mijloc. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Şi a fost socotit cu cei fără de lege”. Pe cruce, deasupra capului lui Isus, Pilat a pus titlul condamnării, pe care era scris în evreieşte, latineşte şi greceşte: Isus Nazarineanul, Regele Iudeilor. Deci marii preoţi i-au zis lui Pilat: „Nu scrie: «Regele Iudeilor», ci acela a zis: «Eu sunt regele iudeilor»”. Pilat a răspuns: „Ce am scris, am scris”.
După ce l-au răstignit pe Isus, soldaţii i-au luat veşmintele şi le-au împărţit în patru, pentru fiecare soldat câte o parte. Cămaşa, însă, era fără nici o cusătură, dintr-o singură ţesătură de sus până jos. Şi-au zis între ei: „Să nu o rupem, ci să tragem la sorţi pentru ea, a cui să fie”. Ca să se împlinească Scriptura care zice: „Au împărţit între ei hainele mele şi pentru tunica mea au aruncat zaruri”.
De reţinut:
Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine, ci mai degrabă plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri (Lc 23,28).
A fost judecat şi condamnat printr-o sentinţă nedreaptă: cine i-a luat apărarea? A fost smuls dintre cei vii! Pentru fărădelegile poporului său a fost dus la moarte (Is 53,8).
Cele şapte cuvinte de pe urmă. Moartea lui Isus: Mt 27,34-56; Mc 15,29-41; Lc 23,35-49; In 19,25-30
1. Cei care treceau pe dinaintea crucii dădeau din cap, zicând: „Tu, care dărâmi templul şi-l construieşti în trei zile, salvează-te pe tine însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară de pe cruce!” De asemenea, şi mai-marii preoţilor, bătându-şi joc de el împreună cu cărturarii şi bătrânii, ziceau: „Pe alţii i-a salvat, pe sine nu se poate salva! Dacă este regele Israelului, să coboare acum de pe cruce şi vom crede în el”. Isus, însă se ruga: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac”.
2. Unul dintre tâlharii care atârnau pe cruce îşi bătea joc de el, zicând: „Oare nu eşti tu Cristos? Salvează-te pe tine şi pe noi!” Dar celălalt l-a mustrat, zicând: „Nu te temi de Dumnezeu, tu care suferi aceeaşi condamnare? Noi pe drept am primit ceea ce meritam pentru faptele noastre; dar el n-a făcut nici un rău”. Apoi i-a zis lui Isus: „Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia ta!” Isus i-a răspuns: „Adevăr îţi spun, astăzi vei fi cu mine în paradis!”
3. Stăteau lângă crucea lui Isus mama lui şi sora mamei lui, Maria a lui Cleofa şi Maria Magdalena. Văzând-o Isus pe mama sa şi pe ucenicul pe care îl iubea, i-a zis mamei sale: „Femeie, iată-l pe Fiul tău”. Apoi i-a zis ucenicului: „Iat-o pe mama ta!” Şi din acea oră, ucenicul a luat-o la sine.
4. Pe la ceasul al şaselea (ora 1200) s-a întunecat soarele şi peste tot pământul s-a lăsat un întuneric care a ţinut până la ceasul al nouălea (ora 1500). Pe la ceasul al nouălea Isus a strigat cu glas puternic: „Elí, Elí, léma sabactáni? Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”
Unii dintre cei care stăteau acolo, auzind, au zis: „Acesta îl cheamă pe Ilie!” Ceilalţi, însă, ziceau: „Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-l salveze!”
5. Apoi, ştiind Isus că toate s-au împlinit, ca să se împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete!” Era acolo un vas plin cu oţet. Unul dintre cei de faţă, luând un burete, l-a umplut cu oţet, l-a pus într-o trestie şi i l-a dus la gură ca să bea.
6. După ce Isus a gustat oţetul, a zis: „S-a împlinit”.
7. Şi, strigând cu glas puternic, a zis: „Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu” şi, plecându-şi capul, şi-a dat sufletul.
Şi, iată, catapeteasma (perdeaua) templului s-a rupt în două de sus până jos; pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat, iar mormintele s-au deschis şi multe trupuri de ale sfinţilor, care muriseră, au înviat. Şi, ie1Ind din morminte după învierea lui, s-au arătat multora.
Sutaşul, însă, şi cei care erau cu el şi-l păzeau, văzând cutremurul de pământ şi cele ce se întâmplau au fost cuprinşi de mare teamă şi ziceau: „Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!” Şi toată mulţimea acelora care văzuseră cele întâmplate, bătându-şi pieptul, s-a întors în tăcere acasă. Toţi cunoscuţii lui Isus şi femeile care îl urmaseră din Galileea stăteau deoparte şi se uitau la cele ce se petreceau.
De reţinut:
Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu! (Mc 15,39).
Cristos Isus, fiind din fire Dumnezeu,
nu a ţinut cu orice preţ să apară egal cu Dumnezeu,
dar s-a nimicit pe sine luând firea de sclav
şi devenind asemenea oamenilor.
După înfăţişare era considerat ca om.
S-a umilit, făcându-se ascultător până la moarte,
şi încă moartea pe cruce (Fil 2,6-8).
Trupul lui Isus e străpuns cu suliţa şi e înmormântat: In 19,31-42; Mt 27,57-66; Mc 15,42-47
Iudeii, deci, fiindcă era ziua de pregătire pentru Paşti, ca să nu rămână trupurile pe cruce sâmbăta, căci acea sâmbătă era zi mare, l-au rugat pe Pilat să li se zdrobească fluierele picioarelor şi să fie luate trupurile jos de pe cruce. Au venit soldaţii şi au zdrobit fluierele picioarelor primului şi ale celuilalt, care era răstignit împreună cu el. Venind însă la Isus, când l-au văzut că a murit, nu i-au zdrobit fluierele picioarelor, însă un soldat i-a străpuns coasta cu suliţa şi îndată a ieşit sânge şi apă. Acestea s-au făcut ca să se împlinească Scriptura: „Nu i se va zdrobi nici un os”. Şi în alt loc Scriptura mai zice: „Vor privi la cel pe care l-au străpuns”.
Când s-a înserat, Iosif din Arimateea, oraş din Iudeea, fiind şi el ucenicul lui Isus, dar în ascuns, de frica iudeilor, un om de vază, bun şi drept, care nu fusese de acord cu hotărârea sfatului iudeilor şi aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, a intrat cu îndrăzneală la Pilat şi a cerut trupul lui Isus. Pilat s-a mirat că a murit aşa degrabă. Chemându-l pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit. Aflând de la sutaş că a murit, i-a dăruit lui Iosif trupul.
A venit şi Nicodim, cel care mersese noaptea la Isus, şi a adus un amestec de ulei aromat, cam o sută de litri. Ei au luat trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în pânze curate de in (giulgiu) cumpărate de Iosif, împreună cu miresme, după cum au obiceiul iudeii de a înmormânta.
În locul unde a fost răstignit Isus era o grădină şi în grădină un mormânt nou, săpat în stâncă, în care nu fusese pus încă nimeni. Din cauză că era ziua de pregătire pentru Paştele iudeilor şi pentru că mormântul era alături, acolo l-au pus pe Isus, au rostogolit o piatră mare la gura mormântului şi au plecat. Maria Magdalena, însă, şi cealaltă Maria, mama lui Iacob cel tânăr şi a lui Iosif, şedeau în faţa mormântului şi se uitau unde îl pun. A doua zi, mai-marii preoţilor s-au dus împreună la Pilat şi i-au zis: „Domnia ta, ne-am amintit că acel înşelător a spus pe când mai trăia încă: «După trei zile, voi învia». Porunceşte, deci, să fie păzit mormântul până în ziua a treia ca nu cumva să vină discipolii lui să-l fure şi apoi să spună poporului: «A înviat din morţi!» Iar înşelătoria aceasta de pe urmă ar fi mai rea decât prima”. Pilat le-a zis: „Aveţi garda, mergeţi şi păziţi cum ştiţi”. Iar ei, ducându-se, au asigurat mormântul cu păzitori şi au sigilat piatra.
De reţinut:
Unul dintre soldaţi i-a străpuns coasta cu o suliţă şi îndată a ieşit sânge şi apă (In 19,34).
Iată, mă înconjoară câinii, o bandă de răufăcători mă împresoară; mi-au străpuns mâinile şi picioarele, mi-au numărat toate oasele (Ps 21 [22],17-18).