Ateliere de lucru
Un atelier de „Management al timpului” și unul de „Prim ajutor” au fost momentele importante din cea de a doua zi a Săptămânii „Școala altfel”, desfășurată miercuri, 31 octombrie 2018. Atelierele s-au derulat la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” și au fost coordonate de câțiva invitați speciali.
Împărțiți în două grupe, cei aproximativ 100 de elevi ai profilului teologic au participat pe rând la cele două ateliere propuse.
Atelierul despre „Managementul timpului” a fost coordonat de domnul Blaj Cornel, care le-a explicat tinerilor modul în care pot folosi timpul în mod eficient. Totodată, elevii au învățat câteva strategii de organizare a activităților și au urmărit câteva filmulețe motivaționale. Nu au lipsit nici întrebările.
La atelierul de „Prim ajutor”, două tinere asistente de la Centrul Diecezan Caritas i-au învățat pe elevi cum să reacționeze atunci când se găsesc în situații ce impun acordarea primului ajutor. Au fost analizate două situații: accidente în interiorul organismului (stop cardiorespirator, atac cerebral etc.) și accidente externe (tăieturi, lovituri etc.).
Bogdan Fiștea