Hramul profilului de teologie romano-catolică de la Colegiul Naţional Pedagogic „V. Lupu”
Marţi, 3 octombrie 2023, la Căminul „Xaverianum”, de pe dealul Copoului, s-a celebrat hramul profilului de teologie romano-catolică din cadrul Colegiul Naţional Pedagogic „V. Lupu” din Iaşi, care o are ca patroană pe Sfânta Tereza a Pruncului Isus. La eveniment au participat PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, profesori ai Colegiului Pedagogic, elevi actuali şi absolvenţi ai profilului. Toţi au cerut de la Dumnezeu lumină şi înţelepciune pentru noul an şcolar.
A fost o zi deosebită pentru toţi, avându-i alături pe Preasfinţitul Iosif Păuleţ, pe preoții diriginţi ai claselor de teologie, pe preoţii colaboratori de la Seminarul „Don Orione” şi Seminarul „Don Guanella”, pe profesorii de la şcoală, în frunte cu doamna director adjunct Adriana Robu şi pe absolvenţii profilului din celelalte generaţii.
La predică, Preasfinţitul Iosif ne-a îndemnat să trăim cu responsabilitate perioada aceasta de formare, acumulând ştiinţă pentru viitorul nostru. În acest sens, ne-a invitat să o avem ca model de viaţă pe Sfânta Tereza, trăind cu simplitate şi sinceritate fiecare zi a vieţii noastre. De asemenea, ne-a recomandat să ascultăm de cei responsabili pentru formarea noastră, să învăţăm mereu lucruri noi şi să ţinem pasul cu şcoala, căci „cine are carte, are parte„.
De animarea sărbătorii s-a ocupat părintele profesor Robert Râtan care a condus corul profilului şi împreună au dat o notă tinerească Liturghiei.
La sfârşitul Liturghiei, părintele Claudiu Robu, responsabil al profilului de teologie romano-catolică, a adus un cuvânt de mulţumire tuturor celor prezenţi la celebrare, iar Preasfinţitul ne-a încurajat să mergem înainte cu speranţă şi încredere.
Ne-am rugat, am socializat şi am cerut binecuvântarea pentru noul an sperând în susţinerea şi mijlocirea Sfintei Tereza a Pruncului Isus, patroana profilului nostru.
Petrina Solomon (clasa a XI-a)