Povestea ceşcuţei…

O pereche de tineri care vizitau o prăvălie mică din centrul Londrei unde se vindeau vase vechi din ceramică au găsit la un moment dat o ceşcuţă. Luând-o din raft pentru a o privi mai atent îi admirară plini de uimire frumuseţea spunând: „Nu am mai văzut niciodată ceva atât de fin ca ceaşca aceasta.”
Spre surprinderea lor, ceşcuţa nu a întârziat să-şi exprime părerea proprie: „Nu am fost întotdeauna această ceşcuţă pe care dumneavoastră o ţineţi acum în mâini. Cu mult timp în urmă eu eram doar un pumn de lut. Olarul m-a luat în mâinile sale, m-a lovit şi m-a frământat. Eu, disperată, i-am strigat să mă lase în pace. Dar el, zâmbind, mi-a spus să am răbdare un pic.
După aceea m-a pus într-un cuptor. Niciodată nu mai simţisem atâta căldură. Mă întrebam de ce tatăl meu voia să mă ardă, aşa că am bătut la uşa cuptorului cerându-i să-i fie milă de mine. Am citit de pe buzele sale ceea ce îmi spunea: „Mai ai răbdare un pic; mai e puţin…”
În cele din urmă a deschis uşa. M-a luat şi m-a pus pe o policioară ca să mă răcesc. Mă simţeam uşurată, fericită. Apoi m-a luat din nou, m-a periat şi m-a pictat. Pictura mă sufoca. Am protestat, însă a trebuit să aud din nou: „Mai ai răbdare un pic; mai e puţin…”
Şi mai rău decât atât, m-a pus din nou într-un cuptor care era şi mai mare şi mai fierbinte decât primul. Am strigat plină de mânie, am plâns de disperare, m-am deprimat, însă tatăl meu mă privea cu seninătate şi încredere şi-mi spunea:”Mai ai răbdare un pic; mai e puţin…” Chiar atunci când credeam că am murit de-a binelea, uşa s-a deschis iar el m-a luat cu drag, m-a aşezat pe o policioară şi mai înaltă decât cea dinainte şi m-a lăsat câteva clipe ca să mă răcoresc.
Apoi mi-a dat o oglindă şi mi-a spus: „Priveşte-te! Aceasta eşti tu!”
Mie nu-mi venea să cred. Nu puteam fi eu aceea! Ceea ce vedeam era deosebit de frumos. Tatăl meu mi-a spus: „Ştiu că te-a durut să fii lovită şi frământată însă, dacă nu aş fi făcut-o, acum ai fi diformă. Ştiu că ţi-a provocat multă suferinţă să fii arsă în două cuptoare însă, dacă nu te-aş fi pus acolo, nu ai fi acum rezistentă. Pictura ţi-a provocat multe neplăceri însă, dacă nu te-aş fi pictat, viaţa ta nu ar avea culoare. Acum ai devenit fiinţa frumoasă, rezistentă şi deplină pe care am avut-o permanent în mintea mea. Tocmai ai devenit ceea ce trebuia să fii.”