Olimpiada Națională de Religie Catolică 2013
Un premiu I, un premiu III, o mențiune și un loc VI este bilanțul cu care s-au întors de la Olimpiada Națională de Religie Catolică (de ambele rituri, latin și bizantin), secțiunea licee teologice, cei patru elevi ai școlii noastre. Concursul s-a desfășurat la Roman, la Seminarul Franciscan, în perioada 3-6 aprilie 2013.
Evenimentul s-a deschis cu o Liturghie solemnă celebrată în capela Institutului Franciscan. Ziua de concurs a fost joi, 4 aprilie, dimineața. După-amiază a fost vizitat Municipiul Roman, iar seara s-a organizat un moment recreativ. A doua zi, vineri, elevii, profesorii însoțitori și comisia centrală au făcut o vizită turistică în Zona Târgu Neamţ. Acolo au fost vizitate: Cetatea Neamţului, Casa memorială Humuleşti, Seminarul Ortodox de la Târgu Neamţ, Mănăstirea Neamţ şi Zimbrăria Vânători. La întoarcere, s-a făcut un popas la Nisiporeşti unde a fost celebrată Sf. Liturghie, cu un gând special despre Veronica Antal, un adevărat model de trăire curată a tinereţii. La întoarcerea acasă, elevii au putut vedea afişate rezultatele.
Elevii noştri au obţinut următoarele rezultate:
- Vârgă Luiza, 9,05, Menţiune – prof. Petru-Sebastian Tamaş – Clasa a IX-a
- Petrişor Emanuel, 9,80, Premiul I – prof. Petru-Sebastian Tamaş – clasa a X-a
- Simon Eduard, 7,85, Locul 6 – prof. Claudiu Robu – clasa a XI-a
- Dumea Silviu, 9,15, Premiul III – prof. Petre Chelaru – clasa a XII-a
Felicitări pentru rezultatele obţinute!
Pr. Petru Sebastian Tamaș