Scenetă ”Anchetatorul”

Anchetatorul

Scenetă judcată de elevii de la profilul teologie romano-catolică în luna martie 2013 în cadrul unui moment cultural dedicat episcopului Anton Durcovici. Textul a fost conceput de prof. Agneza Grossu.

 

O masă pe care este o lampă cu un bec puternic. Anchetatorul se plimbă nervos lovind din când în când furios în palmă cu bastonul. Din partea stângă, îmbrâncit de un gardian apare un anchetat cu mâinile legate. La vedere luminii duce mâna la ochi şi clipeşte.

Anchetator (singur)

61 69 … Anton Durcovici…
Aha……. Anton Durcovici, câinele ăsta
Temnicer, temnicer (urlând), adu câinele ăla!

(e adus Durcovici şi aşezat pe scaun)

Anchetator:

De ce clipeşti câine, de ce îţi închizi pleoapa?
Nici acum nu te laşi de papa?
N-ai în ţara asta Preciste şi Sfinţi?
(plimbându-se)
Să câştigăm lupta, ne-am biruit ura
Şi-am dat mâna cu dictatura
Singur Papa a tot stat în cale
Marii Revoluţii mondiale.
Moscova-i acuma piatra unghiulară
Strălucind din norduri ca steaua polară.
Bă… fii atent aici la mine!
Noi am strâns în palmă cum culegi smochina
Sutele de milioane-n China.
Ce-a rămas din Asia-i un ciob
Stăpânim azi jumătate de glob!
(îl loveşte)
Numai voi ne spuneţi că ne săpaţi groapă
Că va birui Cristos prin Papă!
(îl ia de barbă ca să privească spre el deoarece preotul obosit priveşte în jos)
Da. În tot locu-n jungle şi gheţari
Ne izbim de cruci şi misionari.
Fii atent aici la mine…
Însă cum frângi paiul putred îi vom frânge
Chiar de-om înneca lumea în sânge.
(îl loveşte nervos) – Ascultă câine! Noi pe toţi vă stingem!
Noi nu ştim ce-i mila.
Nu lăsăm din Vatican un metru
Săli de dans vom face-n Sfântu Petru
Infinitul îl prindem în lunetă
Noi tratăm minunea-n eprubetă.
Căci noi nu trăim pe vremea lui Pilat
Să ne scape mortul înviat! (preotul tresare)
A! Te doare, nu? Dacă ăsta-i crezul vostru
Atunci fii sigur, câine:
Unde-am pus noi pumnul şi călcâiul greu
A pierit Cristos şi Dumnezeu.
(îl face atent cu o lovitură)
Nu-i altar ca tancul să nu-l sfarme!
(preotul prinde curaj)
Preotul: – Vă înşelaţi, că şi noi avem arme!
Anchetator: – Cum? Speraţi în câinii din Apus?
Preot: – Nu sperăm decât în cel de sus
Arma noastră-i ruga şi credinţa
Iar martiriul nostru-i biruinţa
Ce pe toţi tiranii i-a răpus.

Anchetatorul (blând): Poţi să crezi, la pietre să te-nchini
Până scuipi şi crezuri şi plămâni,
Doar pe Papa ţi-am cerut să-l dai!
Preot: Ştiu! Doreşti şi capul să mi-l tai!
Şi asta doar din facere de bine(!!)
(rugător) Tovarăşe!

Anchetator: – Cum? Tovarăş tu cu mine, câine? Ai tu acelaşi crez ca al meu?
Preot: – Atunci, lăsaţi-mă să-mi susţin şi eu crezul meu!
Poate o fi chiar ultimul. Cine ştie? După atâtea bătăi, foame şi ziduri reci Bunul Dumnezeu mă va chema la el.
Anchetator: – Spune că te ascult!
Preot: – Pe noi nu ne-nfrică-njutărura
Nici tunul, nici tancul şi nici ura
Stânca neclintită nu se teme
De zbateri de şarpe-n izbucniri blasfeme
Când a-nfruntat uragane-n tombe
Sutele de ani de catacombe
S-au sfărâmat din temelia ei
Porţi de iad şi filozofi atei
Ce-au căzut când se credeau eroi
Înecaţi în propriul gunoi.
(Părintele slăbit duce mâna la inimă. E foarte slăbit. Continuă)
Apostaţi ca infernali balauri
S-au scăldat în sângele de taur
Ca să şteargă de pe ei botezul
Prigonind Biserica şi Crezul
Şi-au pierit cu pumnii strânşi
Strigând lumii că-s învinşi.
(se ridică) Nici voi nu loviţi un om neputincios
Ci loviţi în Dumnezeu Cristos!
Când veţi crede sigilat mormântul
Va-nvia cutremurând pământul.
Şi cum cert e că e viu şi că există
Şi căderea voastră va fi tristă

Anchetator: Cum? Îndrăzneşti să mă ameninţi, câine?
Ca Cristos pe cruce vei sta azi şi mâine!
(lovind) Te voi ţine-n carceră numai cu apă
Până blestemi Dumnezeu şi Papă
Şi pe mama care ţi-a dat viaţă!
(nervos cu pumnii strânşi în aer. Se aşează, notează ceva în caiet)
Ascultă aici la mine
Corbii o să-ţi ciugule fantoma
Dacă nu te vei lăsa de Roma!
O să-ţi mânce trupu-n negrele-nchisori
Ai să muşti din piatră până mori!
(respiră greu) De ani de zile am răbdat destul
(urlă) Temnicer! Temnicer! Ia-l şi du-l, ia câinele de aici!
Preotul este luat, este dus, iar anchetatorul izbeşte pistolul şi biciul pe masă şi rămâne cu capul în mâini nemişcat.

Următorul decor – Gratiile. Apare preotul în haine de deţinut cu lanţuri la picioare şi se aşează în faţa gratiilor. După el mai apar alţi doi sau trei condamnaţi. Într-o parte a scenei pot apărea două sau trei mame:

Tânăr-copil: Se leagănă plopii
În geamuri bat stropii
Duc norii puhoaie
Vârtejuri de ploaie
Vestind pătimiri Europii.
Soţii văduvite
Şi mame cernite
Copii şi copile
Ţin pururi febrile
La cruce priviri pironite.

Femeia 1: Prin vântul în noapte
Prin frunzele coapte
Şi vocea mea slabă
Şi inima-ntreabă
„Stăpâne, Stăpâne, mai e mult din noapte?”
Femeia 2: O, Doamne,
Eroii credinţei,
Episcopii, sfinţii
Te roagă fierbinte
De peste morminte
Să pui un sfârşit suferinţii.

Femeia 3: Priveşte, Doamne,
Episcopi şi preoţi
Cu crucea pe umeri
Ca tine-s Isus
Discipolii tăi
Apostoli prin jertfă
Chemare şi număr
Dar fără să aibă vreun Iuda-ntre ei
(intră în scenă episcopul Durcovici, în haine de deţinut, cu lanţuri legat la picioare, mergând greu, singur)

Episcop

Celula mea-i toată
De trei paşi în lung
Şi fără ferestre-n afară.
Cu braţele-ntinse
Pereţi-i ajung
E camera mea mortuară
Lumina gălbuie
.. a grătar
Pictează cu ceară pereţii
Ce piatra lor udă
Cu picuri de var
Tot, toată făptura vieţii

N-au duşmanii, Doamne,
atâta fier
Lanţurile lor sunt prea puţine
Să ucidă dorul după Cer
Să ne-nchidă dragostea de tine
 

 

 

Preotul

Spune-mi, Doamne, ce-i mai mare greu
A sta rob sub pietre sau sub cruce de oţel
Ori a-ţi duce turma spre păşuni divine
Şi a-ţi da încet viaţa pentru tine?

Vei afla tu, duci, prinţi
Genii şi din nou duci
Ca să-ţi ceară coroane, diademe, cruci
Însă-n lume puţine vei afla
Să-ţi ceară crucea, lanţuri şi coroana ta.
Recitator 1:
Cu popas de-o noapte-n subtereane
În dubele negre cu lanţuri la bord
Sosesc pe-nserate, năluci caravane,
Undeva-ntr-o temniţă din Nord.
De departe, lacomii îi ochesc cu sete
Ochi pătraţi de bare, neînduraţi şi reci
Îi privesc hidre, sfincşi ce ţin secrete
Ziduri afumate, umede şi reci.

Recitator 2:

Îi scot între arme cu urlet de fiară
Slugarnici s-arată nemernicii laşi
Căci sângele lor le face pâinea amară
Arginţii trădării îi fac ucigaşi
Ei şed în celulă pe zdrenţe sărace
Sub lampa gălbuie cu văzul miop
Afară cad gratii pe geamuri opace
E toamnă şi-i rece şi plouă potop.

Recitator 3:
O! Inima lor e-n pace şi nu are unde
Ei dorm fără griji pe chinga de fier
Căci ştiu – părăsiţi în nădejdea profundă
Că jos este lutul, iar sus numai Cer.
În Domnul plutesc peste marea-n furtună
Şi nu se-nspăimântă de fulger, de val
Oriunde-ar ajunge tot inima-i bună
Ce poartă de grijă, i-aşteaptă la mal.